Economie
Cristina Chiriac, președinte CONAF: „Orice antreprenor, fie el absolvent al Universității Harvard sau al școlii generale din Valea Mare, are dreptul să deschidă o afacere pe banii lui”
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) consideră inițiativa legislativă nr. B254/2022 (care ar putea obliga firmele și PFA-urile să plătească o taxă către Camera de Comerț și Industrie a României) birocratică, excesivă și inoportună. Listarea unei companii, în orice tip de catalog, trebuie să fie opțională și să aducă companiei, beneficii de marketing.
„Propunerea, care este o reluare a unei inițiative respinse, este birocratică și redundantă, deoarece impune o nouă obligație, de data această anuală. Toate firmele sunt deja prezente în Registrul Comerțului și a te înscrie anual, contra cost într-un catalog al firmelor gestionat de o entitate privată, (cum este Camera de Comerț și Industrii – CCIR) trebuie să fie o opțiune a fiecărui antreprenor.
Dacă CCIR vrea să dețină toate informațiile despre firmele din România, o poate face preluând date de la Registrul Comerțului fără impunerea de taxe și costuri suplimentare. În opinia noastră, CCIR a fost creată ca și o structură de sprijin, modernă, eficientă și utilă mediului de afaceri, ce are ca obiect atragerea și nu impunerea pentru companiile private, cu atât mai puțin pentru persoanele fizice autorizate. Prezența unei companii într-un catalog, fie el și național, trebuie să fie opțională și văzută ca un instrument de promovare, nicidecum obligatorie și contra cost.
Activitatea de business este extrem de diversă, iar regularitatea ei ține exclusiv de proprietarul ei. Decizia de suspendare a unei activități ține de parcursul fiecăruia. Iar impunerea unor taxe și amenzi pentru societățile inactive vine în contradicție cu libertatea de decizie antreprenorială.
Consider că orice instrument, structură sau decizie legislativă trebuie să vină în sprijinul susținerii, debirocratizării și în general găsirii de soluții viabile pentru mediul de afaceri.”, a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF.
„Pe de altă parte, nu considerăm că este oportună obligarea unui antreprenor sau a unei persoane fizice autorizate să obțină, prin CCIR sau orice altă entitate cu monopol impus, certificatul de competență introdus prin aceeași propunere legislativă. Este un demers birocratic, inutil pentru antreprenorii deja calificați prin studiile sau atestatele obținute, cu un traseu nedefinit încă, într-un mediu de business aflat demult sub incidența standardelor europene.
Înțelegem argumentul creării unui antreprenoriat profesionist, dar orice antreprenor, fie el absolvent al Universității Harvard, sau al școlii generale din Valea Mare, are dreptul să deschidă o afacere pe banii lui, dacă se consideră competent în domeniul ales și respectă regulile de producție și siguranță a consumatorului.
Nu considerăm că, într-o structura vie precum cea a mediului de business, un antreprenor trebuie să obțină un certificat de competență de la vreo instituție care să impună standarde ocupaționale fără consultare publică temeinică. Procesul educațional pentru anumite categorii de lucrători este descentralizat și impunerea calificărilor pentru manageri este fără precedent, în lume cred.
Certificatul de competență al absolventului de la Harvard e însăși diploma sa, dar dacă vrea să facă business în SUA nu îi eliberează nimeni vreun atestat cum că ar fi competent. Competența managerială este dovedită prin abilitatea de a-ți gestiona propria afacere”, a mai declarat Cristina Chiriac.
În consecință, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) consideră inițiativa legislativă nr. B254/2022, în contradicție cu orice strategie pozitivă pentru mediul de business românesc și descurajează inițiativa antreprenorială.
***
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen, egalității de șanse.
CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și international.
CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business.
CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 5 asociații, 19 sucursale și peste 3.000 de companii.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















