Social Media

Local

Criminalul copilului de 3 ani nu scapă de închisoare

Timp de citire: 7 minute

* după ce în primă instanță i-a fost admisă cererea de liberare condiționată,  individul din localitatea Romanu condamnat la peste 16 ani închisoare după ce și-a maltratat și ucis copilașul vitreg de 3 ani și jumătate, cu ajutorul mamei acestuia, a primit vești proaste * la data de 7 decembrie, magistrații Tribunalului Brăila au dat dreptate procurorului care a formulat contestație în cauză și au respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de intimatul D.  Viorel * situația deținutului va fi reanalizată în toamna anului viitor
 
S-a anulat liberarea condiționată a ucigașului de copii! Decizie finală în cazul individului din localitatea Romanu condamnat la peste 16 ani închisoare după ce și-a maltratat și ucis copilașul vitreg de 3 ani și jumătate, cu ajutorul mamei acestuia. Dacă la Judecătoria Brăila acesta primise vești bune, asta după decizia unei judecătoare “miloase”, care a admis cererea de liberare condiționată, la Tribunalul Brăila totul s-a schimbat. Condamnatul Viorel D. rămâne la închisoare și situația lui va mai fi reanalizată în toamna anului viitor.
Decizia Tribunalului Brăila este una clară și definitivă: “Admite contestația formulată de contestatorul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței Penale nr. 1528/02.11.2021 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul penal nr. 13704/196/2021. Desființează sentința penală atacată și, în rejudecare: în temeiul prevederilor art. 587 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, în referire la dispozițiile art. 100 din Codul Penal, respinge ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de intimatul D. Viorel din executarea pedepsei închisorii de 16 ani și 8 luni care i-a fost aplicată acestuia prin Sentința Penală nr. 72/2011 pronunțată de Tribunalul Brăila (Mandat de Executare a Pedepsei închisorii nr. 132/2012). Fixează termen pentru reanalizarea situației juridice a condamnatului după data de 10.10.2022. În baza prevederilor art. 275 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, obligă intimatul la plata către stat a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate la fondul cauzei. Definitivă”, este soluția din data de 7 decembrie, postată pe site-ul instanței superioare. 
Reamintim că, la data de 2 noiembrie, la Judecătoria Brăila s-a admis cererea de liberare formulată de condamnatul D. Viorel pe care “îl liberează din executarea pedepsei de 16 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința din 2011 a Tribunalului Brăila, definitivă în 2012 la înalta Curte”. Culmea, potrivit unor surse judiciare, judecătoarea care a admis cererea ucigașului este chiar Cristina Coarnă,  cea care a decis, în decembrie 2020, să îl lase în arest la domiciliu pe un bărbat acuzat că a sechestrat și violat o minoră. Decizia privind liberarea condiționată a ucigașului din Romanu, nu era definitivă, iar procurorii au formulat contestație și au avut câștig de cauză.
 
Anchetatorii au stabilit cum au acționat torționarii din Romanu
Un copilaș și-a găsit sfârșitul, după chinuri groaznice, în anul 2011. În luna ianuarie, o mamă și-a ucis băiețelul de numai 3 ani și jumătate, asta după ce, timp de câteva luni, l-a maltratat împreună cu concubinul ei, la domiciliul acestuia din Romanu, corecția din noaptea de 5 spre 6 ianuarie fiind fatală. La câteva luni de la oribila faptă, mama criminală, Mirela S. (31 de ani), din Brăila, a fost condamnată la 25 de ani de închisoare, iar concubinul ei, Viorel D. (27 de ani), din Romanu, a primit 16 ani și 8 luni închisoare. La Înalta Curte, sentința a rămas apoi definitivă.
Readucem în atenția cititorilor detaliile șocante care au ieșit la iveală în cazul copilașului de 3 ani și 6 luni, ucis în bătaie de propria mamă și de concubinul acesteia. Potrivit anchetatorilor, Mirela S. (31 de ani), din municipiul Brăila, locuia din luna septembrie 2010 la domiciliul noului partener de viață, Viorel D. (27 de ani), din comuna Romanu. Femeia l-a luat cu ea și pe băiețelul său, P. S. S., în vârstă de 3 ani și 6 luni. Luni la rând, micuțul a trecut prin clipe de coșmar, fiind bătut crunt atât de mama sa cât și de iubitul acesteia, până în seara zilei de 5 ianuarie, când i-a fost aplicată corecția fatală. „Inculpații au supus consecvent, începând cu luna septembrie 2010, pe minorul S. P. S. (născut la data de 26 iunie 2007) unor rele tratamente (multiple leziuni traumatice de vechimi diferite, sindrom carențial nutrițional) culminând cu producerea prin lovire cu corpuri dure, lovire cu și de corpuri dure în perioada 4 – 6 ianuarie 2011 a unui traumatism cranio-cerebral acut cu edem cerebral accentuat, hemoragie meningee occipitală și mic hematom subdural occipital parasinusal urmate de asfixie mecanică cu conținut gastric survenită în cadrul unui sindrom comoțional consecutiv acestor leziuni, asfixie soldată cu decesul copilului”, a precizat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Ancheta în acest caz a fost desfășurată de o echipă formată din lucrători ai Serviciului de Investigații Criminale, coordonată de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braila.
Pe parcursul anchetei, s-a constatat că încă de la vârsta de 3 ani și 3 luni, băiețelului i-au fost aplicate bătăi repetate asupra întregului corp și cu precădere la nivelul capului, cu palmele și cu diverse bețe, până la producerea a numeroase escoriații și echimoze. În plus, după cum au stabilit anchetatorii, copilul era obligat să stea ziua și să doarmă noaptea pe oliță, pe intervale neîntrerupte de până la 5 ore. El nu avea nici măcar curajul să se ridice de pe oliță, de frica bătăilor, fiind nevoit să doarmă pe oliță, aplecat în față și sprijinit cu capul pe o pernuță așezată pe un scăunel în fața sa. Copilașul era agresat fizic și verbal atunci când încerca să se ridice de pe oliță din cauza durerilor evidente cauzate de rămânerea în acea poziție incomodă pe perioade mari de timp.
Cea mai cruntă tortură la care era supus micuțul era înțeparea cu un cui metalic încins. „Printre agresiunile la care a fost supusă victima se numără și atingerea în mod repetat cu un cui metalic încins (cu care inculpații asigurau ușița sobei) în zona gâtului, a feselor și chiar a testiculelor, acțiuni în urma cărora minorul suferea dureri majore, rămânându-i totodată și cicatrici”, a mai adăugat procurorul din cadrul Parchetului. Mama a recunoscut în fața anchetatorilor și faptul că își ținea copilul în casă complet dezbrăcat, pentru a nu-și murdări hainele de urină și materie fecală, întrucât nu dorea să îi spele hainele prea des. Copilașul era forțat să stea mai mult în casă. El încasa deseori “castane” în cap de la tatăl vitreg, Viorel D., iar în timp de iarnă copilașul a fost scos dezbrăcat din casă și aruncat în zăpadă. În ianuarie 2011, micuțul a plecat, într-o lume mai bună! Nici decesul copilului nu i-a marcat prea tare pe inculpați, care au încercat să ascundă cauza decesului în fața anchetatorilor.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧