Local
Crimă urmată de sinucidere la Mircea Vodă. Bărbatul mai fusese condamnat 9 ani pentru tentativă de omor
• marți, 11 iunie, Rădița Dumitrașcu, de 44 de ani, și Dumitru Lalu, de 50 de ani, au fost găsiți fără viață în casa lor din comuna Mircea Vodă, cu semne vizibile de agresiune pe corp • anchetatorii sunt de părere că a fost vorba de o crimă urmată de sinucidere, în condițiile în care bărbatul mai fusese condamnat, în trecut, pentru tentativă de omor • cu o zi înainte, Rădița sunase, disperată la 112, cerând ajutor, fără a da detalii despre locul unde se află • poliția a localizat apelul, aflându-se că acesta provenea din localitatea Mircea Vodă • oamenii legii s-au deplasat la fața locului, însă nu au reușit să identifice cu exactitate casa de unde a sunat apelanta • o echipă din cadrul Direcției Control Intern – Inspectoratul General al Poliției Române a sosit la Brăila pentru a efectua verificări cu privire la modul de gestionare a cazului
Scene cutremurătoare în comuna brăileană Mircea Vodă. Rădița Dumitrașcu, în vârstă de 45 de ani și partenerul ei, Dumitru Lalu, de 50 de ani, au fost găsiți, marți, 11 iunie, fără viață, cu semne vizibile de agresiune pe corp.
Inițial s-a crezut că ar fi vorba de de un dublu asasinat, însă din primele cercetări a reieșit faptul că ar fi fost vorba despre o crimă urmată de sinucidere. Anchetatorii au izolat zona și au prelevat probe de la fața locului, iar în prezent așteaptă rezultatele necropsiei. Totodată, se așteaptă rezultatele obținute în urma vizionării imaginilor captate de camerele de supravehere, care ar fi înregistrat ultimele momente din viață ale concubinilor de la Mircea Vodă. Cutremurător este și faptul că femeia a sunat la numărul unic pentru urgențe 112, înainte de a fi ucisă, iar operatorul a auzit doar niște țipete de ajutor.
Surse din cadrul anchetei ne-au confirmat că a existat un apel la 112 și că polițiștii ar fi încercat să afle, luni, de unde s-au auzit țipetele. Abia marți dimineață au fost găsite trupurile neînsuflețite ale celor doi concubini. Primele investigații ale medicilor legiști arată ca atât femeia, cât și partenerul ei aveau mai multe răni de cuțit pe corp. Varianta plauzibilă luată acum în calcul de anchetatori este o crimă urmată de sinucidere.
Dumitru Lalu, bărbatul de 50 de ani a făcut, în trecut, 5 ani de închisoare, dintr-o condamnare de 9 ani pronunțată de Tribunalul București pentru tentativă la omor față de fosta soție, care a divorțat de el între timp. Bărbatul a ieșit din închisoare în anul 2022 și părea să aibă o relație cât se poate de normală cu femeia care a fost acum înjunghiată mortal. Cei doi își construiseră o casă la Mircea Vodă, cu gard de fier forjat. Ancheta este în prezent coordonată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Parchetul va stabili exact cauzele producerii tragediei, va lămuri ce s-a petrecut în locuința celor doi concubini și de ce poliția nu a intervenit mai repede, după apelul diperat al femeii la 112.
Potrivit comunicatului IPJ Brăila, în dimineața zilei de marți, 11 iunie, în jurul orei 9.45, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de către o femeie cu privire la faptul că într-un imobil din comuna Mircea Vodă au fost găsite două cadavre ce prezentau urme de violenţă. A fost stabilită identitatea acestora, fiind vorba de doi concubini, un bărbat, de 50 de ani și o femeie, de 44 de ani, ambii din comuna Mircea-Vodă. Ambele cadavre au fost preluate de Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei. „Cercetările continuă, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei. Totodată, în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că anterior evenimentului nu au mai existat sesizări în contextul violenței domestice în care să fi fost implicate vreuna dintre cele două persoane”, a precizat Biroul de Presă din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila.
Cu o zi înainte, însă, s-a primit un apel la numărul de urgență 112, în care o femeie țipa și cerea ajutor, fără a da detalii despre locul unde se află. Poliția a localizat apelul, aflându-se că acesta provenea din localitatea Mircea Vodă. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, însă nu au reușit să identifice cu exactitate casa de unde a sunat apelanta.
Astfel, potrivit comunicatului IPJ Brăila, în ziua de luni, 10 iunie, ora 12.31, la Dispeceratul SNUAU 112 Brăila a fost înregistrat un apel telefonic, în care se aude o femeie care țipă și spune că se află în pericol, fără a preciza date privind identitatea sau locul în care se află. Apelul la 112 a fost însoțit de date de localizare. Imediat, în localitatea Mircea Vodă au fost dirijate două echipaje din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca, pentru a efectua verificări. În urma verificărilor efectuate, însă nu au fost obținute date care să confirme faptul că în zonă ar fi avut loc un conflict. Nu se auzeau zgomote și nici vreun conflict în derulare la imobilele din zona respectivă. S-au purtat discuții cu locuitorii din zonă, pentru identificarea imobilului unde ar fi avut loc conflictul, încercându-se, totodată, identificarea apelantei, inclusiv prin prezentarea persoanelor identificate, spre recunoaștere, a numărului de telefon de pe care s-a apelat. Niciuna dintre persoane nu a putut oferi informații care să ajute la identificarea locației sau a apelantei. S-a încercat reapelarea postului telefonic, dar fără rezultat, numărul fiind alocat unei cartele pre-pay neînregistrate. Din verificările efectuate și datele obținute ulterior, telefonul ar aparține femeii de 44 de ani, din comuna Mircea Vodă, care a fost găsită moartă, însă la momentul efectuării verificărilor în teren, vecinii nu au putut furniza această informație.
Miercuri, 12 iunie, IPJ Brăila a transmis următoarele precizări: „Având în vedere evenimentul înregistrat în județul Brăila, în urma căruia, la data de 11 iunie 2024, o femeie și un bărbat au fost găsiți decedați, cu urme de violență, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Poliției Române a dispus, încă de ieri, 11 iunie, trimiterea unei echipe din cadrul Direcției Control Intern, pentru a efectua verificări cu privire la modul de gestionare a cazului. În această dimineață, echipa de polițiști a ajuns la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila și a demarat verificările”.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















