Nu ştiu dacă aţi avut ocazia - sau tăria - să vizionaţi filmul cu imaginile de la Colectiv, făcut public abia ieri – nu de autorităţi, ci de publicaţia „Libertatea”. Filmul, realizat chiar de Pompieri, la intervenţia din seara cumplitei tragedii, a fost ţinut ascuns nu doar faţă de public, ci şi faţă de autorităţi. Nici anchetatorii n-au avut acest film până ieri, deşi filmările s-au făcut, oficial, de către un operator din cadrul ISU – aşa cum există, în general, şi în cadrul Poliţiei ori Jandarmeriei, operatori prezenţi întotdeauna la evenimente importante.
Imaginile sunt cumplite şi greu de privit... Cu toate acestea, ar trebui privit de toţi românii. Este filmul care arată, brutal, halul de incompetenţă şi de indiferenţă al autorităţilor române şi al instituţiilor care ar trebui să vină în sprijinul cetăţenilor. Filmul dezvăluie nu doar imaginile cumplite de la faţa locului, cu oameni arşi, cu morţi şi răniţi. Filmul arată modul haotic în care au acţionat forţele de intervenţie, deopotrivă ISU, SMURD, Poliţie, lipsa de pregătire, de profesionalism, de cunoştinţe specifice intervenţiilor de acest gen, dar şi lipsa de echipamente banale, cum ar fi tărgile. În film se văd şi Raed Arafat (şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă), Gabriel Oprea (ministru de Interne atunci) şi Popescu Piedone, primarul de atunci al Sectorului 4, în care se afla clubul Colectiv. Cei trei şi alţi oficiali asistă, de la un moment încolo, la aşa-numita intervenţie, care are loc la fel de dezorganizat.
Arşii sunt căraţi pe braţe sau pe paleţi de marfă! Nu se acordă primul ajutor răniţilor, nu se vorbeşte cu ei, nu se face nimic! Nu se ia pulsul celor inconştienţi, nu se arată niciun fel de grijă faţă de rănile cumplite ale celor arşi. Minute în şir, nimeni nu pare că ştie ce trebuie făcut! Mai degrabă şi mai eficient pare că intervin civilii, cei care au scăpat întregi din club sau cei aflaţi atunci în zonă. În schimb, pompierii, poliţiştii, salvatorii se învârt de colo-colo, dezorganizat, haotic. Nici nu pare a fi vorba despre şoc, ci mai degrabă despre lipsă de empatie şi o clară lipsă de pregătire şi antrenament.
Nu spun, sigur nu a fost uşor pentru niciunul dintre ei. E greu să priveşti asemenea imagini, darămite să fii acolo, în mijlocul acelui carnagiu. Dar totuşi, asta e meseria ta, de angajat al unui serviciu de intervenţie şi de prim-ajutor: să ştii să acţionezi în astfel de situaţii dramatice, cumplite, greu de privit pentru omul de rând. Să ştii ce trebuie să faci, să nu te pierzi, să nu te panichezi, să ai habar ce trebuie făcut. Omul aflat în situaţia de victimă are nevoie de ajutorul tău, de susţinerea ta, de calmul tău, de sângele tău rece. Ca pompier, ca ambulanţier, ca personal SMURD ai mai văzut arşi, morţi, răniţi. Ai văzut răni cumplite, sânge, oameni încarceraţi printre fiare sau sfârtecaţi de tren. Ar trebui să ştii cum să te porţi, cum să intervii.
Dar filmul în cauză arată ceea ce ştim de fapt cu toţii, ceea ce a reliefat şi Cazul Caracal şi multe asemenea situaţii: lipsa de profesionalism este generală la nivelul aparatului de stat român. Habarnismul este o stare generală de lucru la nivelul autorităţilor române.
Nu contează cum şi de ce a apărut abia acum filmuleţul. Contează însă cine şi de ce l-a ţinut ascuns atâţia ani, inclusiv faţă de oamenii legii. Dar ceea ce este şi mai cumplit sunt declaraţiile oficialilor guvernamentali, începând cu şeful - de atunci şi de acum - Departamentului de Urgenţă Raed Arafat, continuând cu ministrul de Interne de atunci, Gabriel Oprea, şi terminând cu ministrul de atunci al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care dădeau asigurări că s-a intervenit ca la carte, că totul a fost făcut cum trebuie, că personalul MAI şi cel sanitar au acţionat fără reproş şi că spitalele şi statul român au tot ceea ce le trebuie şi ce este nevoie, de la medicamente la echipamente, pentru salvarea răniţilor. Şi nu, nu a fost deloc aşa! Dar, după 4 ani şi 65 de morţi, nimeni nu a răspuns în vreun fel. NIMENI!
