• în prima jumătate a lunii noiembrie, efectivele Jandarmeriei Brăila au constatat trei infracțiuni independente și au întocmit dosare de cercetare potrivit legii privind prevenirea traficului şi consumului de droguri, folosirea de obiecte periculoase • au fost constatate alte 10 infracțiuni mixte cu 12 autori
Potrivit situației statistice prezentate de jandarmii brăileni, în primele două săptămâni ale acestei luni au fost constatate mai multe infracțiuni, astfel s-au întocmit dosare de cercetare penală și s-au dat mai multe amenzi. Au fost și intervenții după primirea unor sesizări privind tulburarea ordinii și liniștii publice.
În perioada 01-15 noiembrie, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila au constatat trei infracțiuni independente pentru care au fost întocmite dosare de cercetare (Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Legea nr. 176/2024 a pescuitului şi a protecţiei resursei acvatice vii, Art.372 Codul Penal Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase).
Au fost constatate și 10 infracțiuni mixte cu 12 autori. Jandarmii au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 20.000 lei, și un avertisment.
”S-a intervenit la 8 solicitări în sprijinul celorlalte structuri M.A.I. și în cazul a 3 sesizări adresate direct instituției noastre; toate sesizările vizând incidente legate de tulburarea ordinii și liniștii publice. Au fost legitimate peste 430 persoane din care peste 170 de persoane prin intermediul aplicației Edac”, au transmis reprezentanții IJJ Brăila.
În perioada menționată, au fost desfășurate și 20 activități informativ-preventive la care au participat peste 2500 de elevi și cadre didactice. Au fost patru activități independente cu tema ”Invitație la fair-play” -în contextul meciurilor de fotbal și handbal din perioada de referință. De asemenea, în cooperare cu lucrători de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila au fost desfășurate 16 activități pentru prevenirea consumului de droguri, a delicvenței juvenile, a violenței în familie și pentru prevenirea criminalității stradale.