Social Media

Scormonitoru

Consilierul PSD Dobrotă, la mâna interlopului Soare

Timp de citire: 3 minute

Privind poza de mai sus, putem concluziona că Marius Dobrotă, consilier judeţean PSD Brăila, a ajuns la mâna interlopului Mihai Dănuţ Soare. Mai exact la mâna stângă a lui Soare, cu care interlopul, iată, face un selfie alături de consilierul Dobrotă.
Poza de mai sus a fost făcută într-un cadru privat, însă consilierul Dobrotă este cel care a ţinut să îi atribuie caracter public, distribuind-o pe Facebook. Aşadar, Dobrotă a vrut ca lumea întreagă să afle că el se ştie cu interlopul Soare, că au o relaţie măcar de amiciţie dacă nu chiar de prietenie, din moment ce interlopul zâmbeşte satisfăcut în poza cu pricina. Satisfăcut pentru că, vorba aia, stă în poză alături de un ales local, din partidul care stăpâneşte Brăila din 1990 încoace.
Dincolo de explicaţiile date de consilierul Dobrotă pe marginea acestei poze, explicaţii care mai mult îl îngroapă mediatic, consilierul judeţean nu înţelege un lucru: acţiunile şi gesturile pe care le face un politician în public îl definesc în ochii contribuabililor din banii cărora îşi încasează salariul.
Or, când eşti ales local nu poţi să te afişezi în public cu personaje dubioase. Interlopul Soare a omorât un om şi nu a făcut nicio zi de puşcărie pentru că, ce să vezi?, era în legitimă apărare. Interlopul Soare a dat şpagă poliţiştilor pentru a scăpa de amenzi, căci în lumea lui Soare totul se poate cumpăra. De fapt, acesta este principiul după care se ghidează Soare: banii te pot scoate din orice necaz şi pot cumpăra totul, inclusiv influenţa unor politicieni mai mari sau mai mici.
Prin asocierea cu Soare, consilierul Dobrotă a achiesat la aceste “principii” specifice interlopilor. Mai mult, în explicaţiile sale publice, consilierul Dobrotă a precizat că nu vede unde e problema că el a apărut într-o poză cu cetăţeanul Mihai Dănuţ Soare.
Păi, problema ar fi mesajul public pe care îl transmite consilierul Dobrotă prin asocierea sa cu interlopul Soare. Dobrotă este membru în ATOP Brăila (un organism care se ocupă cu ordinea publică), dar stă umăr la umăr cu un individ care se ocupă cu dezordinea publică.
Şi mai este problema anturajului pentru că nu degeaba se spune: zi-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti. Când te tragi în poză cu interlopii şi apoi te dai mare pe Facebook că uite ce “cunoştinţe” ai tu şi cât de bazat eşti, înseamnă că, de fapt, eşti consilierul interlopilor, nu al brăilenilor care muncesc cinstit şi respectă legile în oraşul ăsta. (Nicu GHEARĂ)

Scormonitoru

Popa a demarat campania de recoltare! Primari, viceprimari, consilieri… cad ca spicele!

Publicat

în

Mă, adevărat că banu’ e ochiu dracului! Iar Popa, Popa Alexandru știe bine lucrul ăsta! Ce-i mai place să cumpere! În fine, cert este că a început campania de recoltare de toamnă.

Ce recoltează? Păi, primari, viceprimari, consilieri de prin județ! Ținta primordială sunt comunele mari asta pentru că, așa cum îl cunoaștem pe Popa, el știe bine adunarea și când este vorba de voturi, comunele alea pe care le păstorește PNL sunt mici, adică voturile pe județ ale PNL chiar dacă ar obține scoruri de 100% tot nu ajung.R

evenind, Popa a intrat ca-n brânză acolo unde a găsit terenul moale! La Bordei Verde, de exemplu, s-a ales c-un viceprimar liberal (sanchi!). Mai exact, fostul vice PSD cică a demisionat ca să-și încerce norocul la școală, ca director (știți că acu’ se aranjează concursurile). Firesc, s-au făcut alegeri pentru un nou vice!

Ei bine, fraților, cu ”conștiința” a doi consilieri PSD (un domn și o doamnă, care cică și ei i s-ar fi promis directoratul școlii) a ieșit la vot Budur Liviu, acum PNL, pe vremuri PMP, și-n alte vremuri fost inculpat, dar achitat pentru niște fapte din tinerețe.

Dar, să vedeți cine-i primar la Bordei Verde! Nimeni altul decât Dumitru Rotaru, fratele fostului senator și lider al PSD, Ion Rotaru. Păi, unde-i Rotaru? Ion Rotaru? A fost tras pe linie moartă? Unde-i Aurel Simionescu, fost primar, fost președinte al CJ, senator, fost lider PSD?

Strângeți rândurile, fraților, folosiți experiența de partid, că nu oricine știe ce înseamnă activismul adevărat! Următoarea țintă  e comuna Traianu, condusă de Nicușor Abăseacă (PSD), tatăl lui Mihai Gabriel Abăseacă, consilier județean PSD, văr cu cine credeți?

Cu Popa Alexandruuu! Veri buni, nu oricum! Păi, Popa a ordonat consilierilor locali PNL să voteze tot ce vrea Abăseacă primarul, ca să candideze la viitoarele alegeri Abăseacă fiul, dar din partea PNL! Buuuun!

Se pare că a fost lansat un atac și asupra comunei Movila Miresii, condusă de Dumitru Panțuru. Atacul a eșuat, după cum rezultă din declarațiile primarului, dar cine știe ce mai urmează! La Cireșu cred că știți cu toții, PSD nu va avea nici candidat la primărie, nici listă de consilieri…Păi, dacă s-a putut în 2024 de ce nu s-ar putea și în 2028?

Cred că-i caz unic în România! Ce s-a întâmplat de toți pesediștii din comuna Cireșu s-au retras brusc din alegeri, într-un moment în care nu se mai puteau schimba candidaturile rămâne un mister. Total nedemocratic și total periculos!

Cert este că asaltul deputatului șef al liberalilor disciplinați, cu numitul Chivu Cătălin pe post de baionetă, le-a închis gura multora. De pildă, parlamentarii PSD! Pe ăștia numitul Chivu doar îi ”mângâie” pe creștet, în vreme ce țintele preferate rămân primarul Marian Dragomir, președintele CJ Francisk Chiriac și Mihai Tudose.

Ce să înțelegem din asta că parlamentarii PSD împreună cu Popa joacă soarta Brăilei la masa verde? Una ție…două mie…Vă spunem noi cum stă treaba: Popa-i joacă pe degete! Treaba lor! Pe noi însă ne interesează viitorul! Nu Viitorul Cireșu! (Cireșarii de Brăila)

Citește articolul complet

Scormonitoru

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Publicat

în

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Fraților, de ceva vreme e foială mare pe scena politică brăileană. Ce zicem noi? Este de fapt scandal în toată regula, lupte ”corp la corp” cu jigniri de cea mai joasă speță, minciuni, denunțuri calomnioase, amenințări cu DNA, cu pușcăria.

Unii se văd deja primari, alții președinți de CJ… Cevaaaa de nedescris! Asta înante ca Cel de Sus să-i dea griji noi lui Popa ca să mai uite de pesediștii din Brăila pe care, prin mâna lui dreaptă – numitul Chivu Cătălin – nu vă gândiți la prostii, nebunilor – i-a făcut în toate felurile. Cum care Popa? Popa Alexandru, dottore, trădătorul trădătorilor, iubitorul de PSD la București, dar anti-pesedistul – sanchi! –  la Brăila! Cel de Sus este Bolojan, sper că v-ați prins! Acu și dacă bâzâie musca-n ”clasa” lui Popa, el a zburat… Noroc că are-un vot de deputat!

Dar nu ăsta-i subiectul pe care noi, ăștia răutăcioși de la Scormonitoru, vrem să vi-l prezentăm aicișea. Așadar, Asocierea Popa&Chivu sau Chivu&Popa n-a iertat pe nimeni: Francisk Chiriac, Marian Dragomir, Iulian Timofei, Mihai Tudose, Adrian Rîndunică, vicepreședinții CJ, Mirela Chivu și Ionuț Dobre, viceprimarul municipiului Jantea, directori de instituții, de spitale, fermieri, medici, soți și soții, mame ale celor atacați, ziariști etc etc. Buuuun! Asta-i politica lui Popa&Chivu și aceeași politică aplică acum în cadrul organizației județene. Treaba lor!

Pe noi însă ne macină o întrebare: Cum dreaku parlamentarii PSD Brăila au scăpat de terfereală? Hm! Cam ciudat! Zici că și-a luat fiecare câte-o pungă de popcorn și se uită ca la televizor la ce se-ntâmplă la Brăila. Poate chiar se amuză! Poate zic Doamne ferește! Cine știe! Senatorul Sorin Moise, deputatul Vasilică Priceputu, deputata Doinița Ciocan par că nu au nicio grijă, în vreme ce colegii lor din Brăila, cu mic cu mare, sunt urmăriți, bălăcăriți, amenințați…

Nu tu o luare de poziție, nu tu o declarație, că doar au imunitate, nu tu o sesizare pe la Comisia de abuzuri, că au fost destule situații strigătoare la cer… Nimic! Alții să facă! Alții s-o tragă! Alții s-o dreagă! Iar în 2028, ghici cine o să fie pe listeeeee? Sau, mai grav, ghici cine o să vrea președinte la pesedeeeee Brăilaaa? (Subiectiv Vocea PSD)
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧