Social Media

CULTURĂ

Concursul ”Fănuș Neagu”. Biblioteca Județeană caută elevi talentați la scris

Publicat

în

* competiția de proză scurtă se adresează elevilor între 11 și 19 ani, iar temele din acest an sunt copilăria, prietenia, câmpia, Brăila și Dunărea în opera lui Fănuș Neagu
 
 
Biblioteca Județeană Panait Istrati invită elevii brăileni între 11 și 19 ani, talentați la scris, să participe la Concursul Județean de proză scurtă ”Fănuș Neagu”, ediția a VI-a. Concursul este împărțit pe două secțiuni – 11-14 ani și 15-19 ani, tematica din acest an fiind copilăria, prietenia, câmpia, Brăila, Dunărea în opera lui Fănuș Neagu.
Elevii interesați se pot înscrie la concurs cu două lucrări, nu mai mari de 15 pagini format A4, pe adresa de e-mail concurs_fanus_neagu@bjbraila.ro, până la data de 28 aprilie, inclusiv.
Lucrările vor fi evaluate dintr-un juriu format din scriitori, critici literari și profesori. Premiile vor fi acordate pe secțiuni, astfel: marele premiu ”Fănuș Neagu” al concursului, două premii I, II și III, plus două mențiuni, câte una pentru fiecare categorie de vârstă. Premierea va avea loc pe 24 mai, la Bibliotecă.
” Personalitatea extraordinară a lui Fănuș Neagu constituie un excelent punct de plecare pentru implicarea tinerilor în manifestarea capacităților creatoare. Lucrările premiate vor fi publicate pe site-ul Bibliotecii și în antologia de proză scurtă „Fănușiana VI”, editată de Editura ”Proilavia” a Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila. Antologia va fi publicată în format electronic și pe sit-ul dedicat concursului”, transmit organizatorii.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile