Social Media

CULTURĂ

Concert pascal la Catedrală

Timp de citire: 2 minute

• a doua zi de Paşte, corurile mixte TRISON şi ORFEUS vor participa la Sfânta Liturghie şi vor susţine un concert de colinde pascale
 
Luni, 17 aprilie 2017, începând cu ora 10.00, la Catedrala “Naşterea Domnului” din Brăila va avea loc Concertul pascal “Hristos din morţi a Înviat”, susţinut de Corul mixt “TRISON” al Şcolii Populare de Arte “Vespasian Lungu” Brăila şi de Corul mixt “ORFEUS” al Liceului de Artă “Hariclea Darclée” Brăila, dirijate de profesorii Maricica şi Ştefan Lupu.
Corurile vor participa la Sfânta Liturghie cu piesele: “Lăsaţi pruncii să vie la mine” – Ghika Comăneşti, “Pre tine te lăudăm” – Gavriil Musicescu, “Tatăl nostru” – Ciprian Porumbescu, “Doamne buzele mele vei deschide” – Gavriil Musicescu, “Oratoriul” şi “Era la ora a şasea” – Gheorghe Mandicevski. După aceste piese, vor susţine un concert în cadrul căruia vor interpreta colindele: “Priceasnă de Înviere” – Alexandru Buzera, “Doamne Iisuse Hristoase” – Gheorghe Cucu, “Hristos a Înviat” – Nicu Moldoveanu, “Hristos din morţi a Înviat” – Dumitru Georgescu Chiriac, “Veniţi norii de mulţime” şi “Azi cu toţi să prăznuim” – Gheorghe Cucu, “Hristos Anesti” – Gavriil Musicescu, “Eu sunt Învierea” şi „E ziua Învierii” – G. Sacerdoleanu, “Hristos a Înviat” – Alexandru Podoleanu.
Corul mixt “Trison” participă constant la marile sărbători religioase de peste an, cea mai recentă prezenţă fiind în mijlocul credincioşilor,  alături de Înalt Preasfinţitul Dr. Casian Crăciun – Arhiepiscop al Dunării de Jos, la Pelerinajul din 8 aprilie 2017, prilejuit de marea sărbătoare a intrării Domnului în Ierusalim, în cadrul căruia au fost interpretate colinde de Florii.
 

CULTURĂ

Atelier de radiofonie la Centrul Diversității Culturale

• cu prilejul Zilei Radioului Național, colecționarul Nicușor Popoacă, „salvatorul de radiouri”, a expus 20 de radiouri la Muzeul Brăilei Carol I” și le-a explicat celor prezenți cum funcționează aparatele vechi de un secol

Publicat

în

Atelier de radiofonie la Centrul Diversității Culturale

Cu prilejul Zilei Radioului Național (1 noiembrie), ing. Nicușor Popoacă, „salvatorul de radiouri” – brăileanul care deține în colecția sa peste 350 de aparate din perioada 1923-1980, perfect funcționale – a susținut primul Atelier de radiofonie, organizat în parteneriat cu Centrul Diversității Culturale – Muzeul Brăilei „Carol I”.

Cu acest prilej, colecționarul brăilean a expus 20 dintre radiourile sale și le-a prezentat publicului, efectuând, totodată, demonstrații practice, spre încântarea celor mai mici spectatori.

Atelierele radiofonice se desfășoară periodic, iar pentru a participa la aceste întâlniri, pasionații de radiofonie se pot programa la numerele de telefon: 0751.180.511 și 0339.40.10.02.

De Ziua Radioului Național, cei interesați au putut urmări, de asemenea, o prezentare „colorată” cu multe trimiteri la România și Brăila multietnică de altădată, difuzată la TVR 1, în Emisiunea Europolis, despre prima expoziție organizată cu radiouri din colecția ing. Nicușor Popoacă (în 2023, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Diversității Culturale), alături de o expunere despre istoria radioului în țara noastră și contribuția unor personalități (multe dintre ele brăilene) la evoluția Radio România.

A prezentat: Camelia Hristian, șef Serviciul Relații cu Publicul, coordonatoarea Centrului Diversității Culturale.

Participanții la Atelierul de radiofonie au putut vizita și expozițiile temporare deschise la Centrul Diversității Culturale, din Piața Traian nr. 3.

Inginerul Nicușor Popoacă este fondatorul Muzeului Privat al Radioului de la Brăila. În prezent, deține peste 350 de radiouri vechi, de colecție, perfect funcționale, care pot fi admirate în imobilul de pe Strada Podului nr. 6, din cartierul Islaz.

 Sunt deja șase ani de când inginerul electronist Popoacă, pasionat colecționar, a pus bazele unei astfel de instituții.

Potrivit informațiilor furnizate de cunoscutul colecționar, la ora actuală, în România mai sunt doar trei muzee ale radioului, pe care domnia sa le-a și vizitat.

Primul și cel mai mare muzeu al radioului este cel din orașul Siret, județul Suceava, la care toate radiourile expuse sunt funcționale.

Al doilea este, de fapt, o sală în cadrul Muzeului Recordurilor din București, însă radiourile expuse nu sunt funcționale, iar al treilea este găzduit de Muzeul Tehnicii de la Palatul Culturii din Iași, unde, de asemenea, radiourile nu sunt funcționale.

Inginerul Nicușor Popoacă a început să colecționeze radiouri în urmă cu opt ani, după ce a suferit un infarct miocardic cu stop cardiorespirator și a stat două zile în comă.

La vârsta de 13 ani, construise, deja, primul său aparat de radio cu lămpi, perfect funcțional, iar în liceu a obținut locul III pe țară la Olimpiada de electrotehnică.

A reușit să strângă, în opt ani, peste 350 de radiouri, cele mai multe din perioada 1923-1965, de producție germană și nu numai, pe care le-a reparat, aparatele fiind acum în perfectă stare de funcționare.

Citește articolul complet

CULTURĂ

Vernisajul Salonului Internațional de Grafică Digitală 2026, ediția a II-a, la Centrul Cultural Nicăpetre

• evenimentul a avut loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, în clădirea-monument istoric de pe Strada Belvedere nr. 1 – fosta Casă Embiricos • expoziția reunește pe simeze o selecție impresionantă de peste 60 de lucrări semnate de artiști din România și din întreaga lume

Publicat

în

Vernisajul Salonului Internațional de Grafică Digitală 2026, ediția a II-a, la Centrul Cultural Nicăpetre

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Cultural Nicăpetre (fosta Casă Embiricos, monument istoric) de pe Strada Belvedere nr. 1, a avut loc deschiderea celei de-a doua ediții a Salonului Internațional de Grafică Digitală (SIGD 2026).

Potrivit organizatorilor, evenimentul reunește pe simeze o selecție impresionantă de peste 60 de lucrări semnate de artiști din România și din întreaga lume (Germania, Olanda, Anglia, Franța, Mexic, SUA, Israel, Belgia, Canada), structurat sub îndrumarea atentă a unei echipe dedicate, formată din curatorii Ana Amelia Mădălina Dincă (critic de artă) și Nicoleta Elena Albu (educator muzeal), alături de coordonatorul de proiect Adrian Branea. Expoziția poate fi vizitată până pe 26 noiembrie 2025, de miercuri până duminică, între orele 09:00 – 17:00.

„Într-o epocă a transformărilor tehnologice rapide, acest salon își propune să redefinească percepția publicului asupra noului val de expresie vizuală. Departe de a fi o simplă „artă pe calculator” generată automat sau un produs lipsit de efort creativ, arta digitală prezentă în cadrul salonului demonstrează că ecranul și tableta grafică sunt doar instrumente contemporane, extensii ale minții și sensibilității umane, la fel cum au fost cândva penelul sau dalta. Actul creației rămâne profund autentic și riguros: în spatele fiecărui pixel se ascund legi fundamentale ale compoziției, geometrii complexe, construcții elaborate de perspectivă și armonii cromatice studiate. În ciuda prejudecăților actuale legate de inteligența artificială generativă, lucrările expuse reconfirmă valoarea de neînlocuit a artistului ca vector conceptual”, precizează organizatorii evenimentului de la Centrul Cultural Nicăpetre.

În opinia echipei care a pus la punct evenimentul, tehnologia nu înlocuiește meșteșugul, ci îi extinde limitele, transformând viziunea interioară a creatorului într-o realitate estetică palpabilă, unică și profund umană.

Publicul brăilean este invitat să exploreze un spațiu expozițional unde tehnicile tradiționale de compoziție fuzionează cu inovația digitală, oferind o perspectivă proaspătă asupra modului în care arta contemporană depășește granițele geografice și materiale. Expoziția a fost organizată în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAPR).

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧