Economie
Concediați în pandemie
* peste 200 de salariați de la Tracon, Promex, Mistral, Hagemaro Textil Fashion și Casa Hermosa SRL au fost concediați în „anul pandemic 2020”, în urma problemelor cauzate de Covid-19 * practic, din 885 de salariați, 208 au fost concediați, și asta numai la cinci din cele 15 companii care au notificat ITM în legătură cu efectuarea de concedieri colective * intrarea în insolvență, scăderea numărului de comenzi, dezechilibrele financiare, starea de urgență la nivel național și închiderea temporară a activităților – sunt doar câteva dintre motivele pentru care sute de brăileni au ajuns pe drumuri în 2020
Concedieri colective la 15 angajatori de top din Brăila și sute de familii rămase fără sprijin financiar în anul 2020.
Problemele de natură economico-financiară cauzate de pandemia de Covid-19, scăderea numărului de comenzi, dezechilibrele financiare, starea de urgență la nivel național și închiderea temporară a activităților pe domeniile HORECA, turism, organizare de evenimente – sunt doar câteva dintre motivele pentru care angajatorii de top ai Brăilei au fost nevoiți, anul trecut, să concedieze sute de salariați și să-și restrângă activitatea.
Fabricile de confecții au avut cel mai mult de suferit
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020, nu mai puțin de 15 angajatori importanți cu sediul în județul Brăila sau în alte județe, inclusiv în București, au depus notificări în vederea efectuării concedierilor colective. Este vorba despre agenți economici care își desfășoară activitatea în domeniile: confecții textile, lucrări de construcții, comerț cu amănuntul al carburanților, fabricarea mobilei, fabricarea încălțămintei, alte activități de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a., furnizare energie electrică, activități bancare, fabricarea utilajelor pentru extracție și construcții, producția de metale feroase sub forme primare și de feroaliaje, construcția de nave și structuri plutitoare. Practic, sute de salariați brăileni au fost concediați fără milă, după ce firmele, altădată prospere, și-au redus drastic activitatea.
ITM Brăila a centralizat date doar despre angajatorii cu sediul în municipiul și județul Brăila, cinci la număr. Ceilalți angajatori – de exemplu băncile – care au făcut concedieri colective în „anul pandemic 2020”, au la Brăila doar sucursale sau puncte de lucru.
Pe primul loc în ceea ce privește numărul salariaților propuși pentru concediere în anul 2020 a fost SC Mistral Confectioni SA – companie binecunoscută în mediul de afaceri autohton, național și internațional – care are ca obiect de activitate „fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)”, pe scurt, confecții textile și care a notificat ITM Brăila în vederea concedierii a 70 de persoane. Mistral s-a situat în top, de-a lungul anilor, în ceea ce privește exportul de confecții textile – cu preponderență cămăși, rivalizând cu alte firme de profil, de exemplu SC Braiconf SA.
Companie cu același obiect de activitate, și anume confecțiile textile, SC Hagemaro Textil Fashion SRL Brăila a propus spre concediere, anul trecut, nu mai puțin de 57 de salariați. Și pentru că suntem la capitolul „confecții textile”, precizăm faptul că, tot anul trecut, o a treia firmă de profil, și anume SC Casa Hermosa SRL, a notificat ITM Brăila pentru a propune concedierea a 14 dintre salariații săi.
SC Tracon SRL – firmă arhicunoscută pentru numeroasele contracte pe care le-a avut, de-a lungul anilor, la Brăila – având ca domeniu de activitate „lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” a concediat, în anul 2020, nu mai puțin de 55 de salariați, iar SC Promex SA Brăila, companie având ca domeniu de activitate „fabricarea utilajelor pentru extracție și construcții”, a notificat Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila pentru concedierea a 40 dintre angajații săi. Practic, numai cele cinci firme enumerate mai sus – și pentru care există informații certe – au fost nevoite să concedieze, anul trecut, aproape un sfert din totalul angajaților, potrivit datelor centralizate la ITM Brăila.
„În cursul anului 2020, la nivelul județului Brăila, au fost inițiate cinci concedieri colective, în cadrul unor firme înregistrate pe plan local, cu următoarele domenii de activitate: lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea utilajelor pentru extracție și construcții. Concedierile au vizat un număr de 236 de salariați, din totalul de 885 de salariați ai unităților respective, în final fiind disponibilizați numai 208 salariați. Alte 10 companii, cu puncte de lucru în Brăila dar înregistrate în alte județe au făcut notificări către ITM-urile din localitățile de origine, unde au specificat numărul de angajați propuși pentru concedire”, ne-a explicat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire, motivul pentru care ITM Brăila a putut oferi date oficiale doar pentru cele cinci companii menționate.
Cât privește principalele motive invocate de companiile brăilene pentru concedierea salariaților în „anul pandemic 2020”, acestea au fost: intrarea în insolvență; probleme de natură economico-financiară cauzate de pandemia COVID-19 și scăderea numărului de comenzi, dezechilibrele financiare; starea de urgență/alertă la nivel național și închiderea temporară a activităților pe domeniile HORECA, turism, organizare de evenimente.
Potrivit ITM, au fost și cazuri, puține la număr, în care firmele cu afaceri la Brăila au renunțat în ultimul moment la disponibilizări. SEM Piping SRL, spre exemplu, cu domeniul de activitate „construcția de nave și structuri plutitoare”, a renunțat în ultimul moment la concedierea colectivă, după ce notificase ITM că va renunța la șapte dintre angajații săi.
Este binecunoscut faptul că și băncile brăilene și-au restrâns, anul trecut, în mod considerabil activitatea, mergându-se până la închiderea unor sucursale deschise în cartierele orașului și concedierea angajaților. Intrarea în insolvență a firmelor brăilene, starea de urgență impusă la nivel național și amânarea plății ratelor pentru o perioadă de 9 luni au fost doar câteva dintre problemele cu care s-au confruntat băncile brăilene în anul 2020.
Brăilenii concediați au îngroșat rândurile șomerilor
Potrivit Direcției Regionale de Statistică Brăila (DRS), la sfârșitul lunii noiembrie 2020, numărul șomerilor înregistrați la nivelul municipiului și județului a fost de 5.061 de persoane, cu 155 mai mare față de luna precedentă. Din totalul șomerilor înregistrați, doar 962 beneficiau de indemnizație de șomaj, în timp ce 4.099 erau șomeri neindemnizabili. Mai mult de jumătate dintre șomerii brăileni sunt bărbați.
„Din numărul total de șomeri înregistrați la Brăila, 2.174 erau femei, reprezentând 43%. Rata șomajului pentru femei, la sfârșitul lunii noiembrie 2020, era de 3,9%, mai mare cu 0,4 puncte procentuale față de cea înregistrată la nivel național (3,5%). La aceeași dată, rata șomajului pentru bărbați a fost de 4,3%, cu 1,2 puncte procentuale mai mare față de cea înregistrată la nivel național (3,1%)”, au precizat surse din cadrul DRS Brăila.
Rata șomajului înregistrată la sfârșitul lunii noiembrie 2020, la Brăila, a fost de 4,1%, cu 0,6 puncte procentuale mai mare față de cea din luna noiembrie 2019 și cu 0,8 puncte procentuale mai mare față de rata șomajului pe țară (3,3%).
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.






















