Social Media

Scormonitoru

Concediat din politică, Cătălin Boboc s-a apucat de scris!

Timp de citire: 3 minute

Cătălin Boboc (PNL) încearcă să se reorienteze profesional, ceea ce nu-i un lucru rău. Vorba aia, în interiorul oricărui politician din ţara asta s-ar putea să zacă un ospătar sau un frizer de excepţie. Eu unul, apreciez faptul că Boboc încearcă şi altceva în viaţă, după ce a dat chix în politică, iar la alegerile pentru Primăria Brăila s-a făcut iremediabil de râs.
Ideal era ca Boboc să urmeze calea pentru care s-a pregătit, pentru care a absolvit o facultate, şi anume Facultatea de Drept. Mă gândeam că dacă tot a fost un student bun la Drept (sau n-a fost?)Cătălin Boboc ar putea deveni procuror, judecător sau, poftim, măcar avocat. Dar dacă domnul Boboc nu a fost în stare să ia decât nota 4 la admiterea în Baroul Brăila, probabil că meseria asta nu e pentru el. Sau, de fapt, Boboc nu e pentru meseria asta. Pentru fotbal e cam bătrân domnul Boboc, aşa că, fără ironie o spun, fostul senator Boboc s-a apucat de scris. E foarte bine că s-a apucat de scris, personal îl încurajez în această direcţie, numai că am o veste proastă pentru Cătălin Boboc: doar 3-4 inşi trăiesc din scris în România. Şi imaginaţi-vă că ăştia 3-4 inşi chiar sunt buni, adică scriu bine. Am precizat chestia asta pentru ca domnul Boboc să nu îşi facă iluzii că s-ar putea îmbogăţi din scris. Ştiu, probabil că în anii petrecuţi (de pomană, zic eu) în politică, Cătălin Boboc a strâns suficienţi bani încât să nu mai trebuiască să muncească până la sfârşitul vieţii.
Asta înseamnă că el scrie doar dintr-o convingere interioară, pentru că el crede că are ceva de spus. Nu, nu are. De exemplu, prima ieşire în public a “scriitorului” (publicistului) Cătălin Boboc a avut legătură cu războiul pe care el îl poartă cu primarul Marian Dragomir. Mă ştiţi, nu l-am votat şi nici nu am să îl votez vreodată pe Dragomir pentru că m-am convins de atâtea ori că pesediştii sunt nişte gargaragii. Nişte forme fără fond, nişte aparate de prostit lumea. Dar am citit depeşa semnată de Cătălin Boboc, în care el şi-a propus să măture podeaua cu Dragomir. Demersul în sine este lăudabil, căci asta trebuie să facă un politician din opoziţie: să critice puterea. Dar mesajul domnului Boboc mi s-a părut atât de dezlânat, de revanşard pe alocuri, încât am şi uitat ce anume îi reproşează el lui Dragomir. Este adevărat, Dragomir arde gazul la primărie, de când a câştigat alegerile, comportându-se doar ca un nene capabil să colecteze taxele şi impozitele brăilenilor. Un administrator de oraş, asta cred eu că a fost până acum primarul Dragomir. Da, dar când tu, ditamai fostul senator Cătălin Boboc, îl critici pe Dragomir cu nişte subiecte fâsâite, de genul “apa pluvială”, nu poţi să ai pretenţia să îl clatini pe pesedistul instalat la cârma Brăilei. Dimpotrivă, s-ar putea să te considere lumea pe tine drept “apă de ploaie”. (Pamfil ŞORICARU)

Scormonitoru

Popa a demarat campania de recoltare! Primari, viceprimari, consilieri… cad ca spicele!

Publicat

în

Mă, adevărat că banu’ e ochiu dracului! Iar Popa, Popa Alexandru știe bine lucrul ăsta! Ce-i mai place să cumpere! În fine, cert este că a început campania de recoltare de toamnă.

Ce recoltează? Păi, primari, viceprimari, consilieri de prin județ! Ținta primordială sunt comunele mari asta pentru că, așa cum îl cunoaștem pe Popa, el știe bine adunarea și când este vorba de voturi, comunele alea pe care le păstorește PNL sunt mici, adică voturile pe județ ale PNL chiar dacă ar obține scoruri de 100% tot nu ajung.R

evenind, Popa a intrat ca-n brânză acolo unde a găsit terenul moale! La Bordei Verde, de exemplu, s-a ales c-un viceprimar liberal (sanchi!). Mai exact, fostul vice PSD cică a demisionat ca să-și încerce norocul la școală, ca director (știți că acu’ se aranjează concursurile). Firesc, s-au făcut alegeri pentru un nou vice!

Ei bine, fraților, cu ”conștiința” a doi consilieri PSD (un domn și o doamnă, care cică și ei i s-ar fi promis directoratul școlii) a ieșit la vot Budur Liviu, acum PNL, pe vremuri PMP, și-n alte vremuri fost inculpat, dar achitat pentru niște fapte din tinerețe.

Dar, să vedeți cine-i primar la Bordei Verde! Nimeni altul decât Dumitru Rotaru, fratele fostului senator și lider al PSD, Ion Rotaru. Păi, unde-i Rotaru? Ion Rotaru? A fost tras pe linie moartă? Unde-i Aurel Simionescu, fost primar, fost președinte al CJ, senator, fost lider PSD?

Strângeți rândurile, fraților, folosiți experiența de partid, că nu oricine știe ce înseamnă activismul adevărat! Următoarea țintă  e comuna Traianu, condusă de Nicușor Abăseacă (PSD), tatăl lui Mihai Gabriel Abăseacă, consilier județean PSD, văr cu cine credeți?

Cu Popa Alexandruuu! Veri buni, nu oricum! Păi, Popa a ordonat consilierilor locali PNL să voteze tot ce vrea Abăseacă primarul, ca să candideze la viitoarele alegeri Abăseacă fiul, dar din partea PNL! Buuuun!

Se pare că a fost lansat un atac și asupra comunei Movila Miresii, condusă de Dumitru Panțuru. Atacul a eșuat, după cum rezultă din declarațiile primarului, dar cine știe ce mai urmează! La Cireșu cred că știți cu toții, PSD nu va avea nici candidat la primărie, nici listă de consilieri…Păi, dacă s-a putut în 2024 de ce nu s-ar putea și în 2028?

Cred că-i caz unic în România! Ce s-a întâmplat de toți pesediștii din comuna Cireșu s-au retras brusc din alegeri, într-un moment în care nu se mai puteau schimba candidaturile rămâne un mister. Total nedemocratic și total periculos!

Cert este că asaltul deputatului șef al liberalilor disciplinați, cu numitul Chivu Cătălin pe post de baionetă, le-a închis gura multora. De pildă, parlamentarii PSD! Pe ăștia numitul Chivu doar îi ”mângâie” pe creștet, în vreme ce țintele preferate rămân primarul Marian Dragomir, președintele CJ Francisk Chiriac și Mihai Tudose.

Ce să înțelegem din asta că parlamentarii PSD împreună cu Popa joacă soarta Brăilei la masa verde? Una ție…două mie…Vă spunem noi cum stă treaba: Popa-i joacă pe degete! Treaba lor! Pe noi însă ne interesează viitorul! Nu Viitorul Cireșu! (Cireșarii de Brăila)

Citește articolul complet

Scormonitoru

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Publicat

în

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Fraților, de ceva vreme e foială mare pe scena politică brăileană. Ce zicem noi? Este de fapt scandal în toată regula, lupte ”corp la corp” cu jigniri de cea mai joasă speță, minciuni, denunțuri calomnioase, amenințări cu DNA, cu pușcăria.

Unii se văd deja primari, alții președinți de CJ… Cevaaaa de nedescris! Asta înante ca Cel de Sus să-i dea griji noi lui Popa ca să mai uite de pesediștii din Brăila pe care, prin mâna lui dreaptă – numitul Chivu Cătălin – nu vă gândiți la prostii, nebunilor – i-a făcut în toate felurile. Cum care Popa? Popa Alexandru, dottore, trădătorul trădătorilor, iubitorul de PSD la București, dar anti-pesedistul – sanchi! –  la Brăila! Cel de Sus este Bolojan, sper că v-ați prins! Acu și dacă bâzâie musca-n ”clasa” lui Popa, el a zburat… Noroc că are-un vot de deputat!

Dar nu ăsta-i subiectul pe care noi, ăștia răutăcioși de la Scormonitoru, vrem să vi-l prezentăm aicișea. Așadar, Asocierea Popa&Chivu sau Chivu&Popa n-a iertat pe nimeni: Francisk Chiriac, Marian Dragomir, Iulian Timofei, Mihai Tudose, Adrian Rîndunică, vicepreședinții CJ, Mirela Chivu și Ionuț Dobre, viceprimarul municipiului Jantea, directori de instituții, de spitale, fermieri, medici, soți și soții, mame ale celor atacați, ziariști etc etc. Buuuun! Asta-i politica lui Popa&Chivu și aceeași politică aplică acum în cadrul organizației județene. Treaba lor!

Pe noi însă ne macină o întrebare: Cum dreaku parlamentarii PSD Brăila au scăpat de terfereală? Hm! Cam ciudat! Zici că și-a luat fiecare câte-o pungă de popcorn și se uită ca la televizor la ce se-ntâmplă la Brăila. Poate chiar se amuză! Poate zic Doamne ferește! Cine știe! Senatorul Sorin Moise, deputatul Vasilică Priceputu, deputata Doinița Ciocan par că nu au nicio grijă, în vreme ce colegii lor din Brăila, cu mic cu mare, sunt urmăriți, bălăcăriți, amenințați…

Nu tu o luare de poziție, nu tu o declarație, că doar au imunitate, nu tu o sesizare pe la Comisia de abuzuri, că au fost destule situații strigătoare la cer… Nimic! Alții să facă! Alții s-o tragă! Alții s-o dreagă! Iar în 2028, ghici cine o să fie pe listeeeee? Sau, mai grav, ghici cine o să vrea președinte la pesedeeeee Brăilaaa? (Subiectiv Vocea PSD)
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧