Economie
CONAF Brăila. Maratonul de Educație Antreprenorială – Ediția a -III-a
• competiția se va desfășura pe 9 aprilie 2025, la Teatrul Maria Filotti, începând cu ora 12:00 • evenimentul este organizat în parteneriat cu ISJ Brăila și Primăria Municipiului Brăila
Educația antreprenorială reprezintă o prioritate în asigurarea unei educații adaptate la nevoile economice ale României, cât și la valorile europene în contextul globalizării și al digitalizării. Consolidarea educației antreprenoriale în școli, instituții de învățământ profesional și universități are un impact pozitiv asupra dinamismului antreprenorial din economia noastră. Pe lângă sprijinirea dezvoltării întreprinderilor sociale și a startup-urilor, educația antreprenorială ajută tinerii să își dezvolte capacitatea de inserție profesională și să manifeste un spirit „intraprenorial” în cadrul organizațiilor existente, fie în sectorul social, public sau privat.
În baza „Pactului pentru Educație Antreprenorială” semnat la nivel național, CONAF Brăila a încheiat un Acord de parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila pentru desfășurarea de ore de educație antreprenorială în școli și licee. Astfel, Maratonul de Educație Antreprenorială a ajuns la ediția a III-a, continuând să aducă oportunități valoroase pentru tinerii pasionați de business.
Maratonul de Educație Antreprenorială – Ediția a III-a: COMPETIȚIA se va desfășura pe 9 aprilie 2025, la Teatrul Maria Filotti, începând cu ora 12:00. Evenimentul este organizat în parteneriat cu ISJ Brăila și Primăria Municipiului Brăila, reunind reprezentanți ai autorităților locale, antreprenori de renume național, elevi și profesori din liceele brăilene.
În cadrul evenimentului va avea loc concursul de planuri de afaceri, în care echipe de elevi își vor prezenta ideile în fața unui juriu format din antreprenori cu experiență. Se vor puncta ideea de afaceri, fezabilitatea implementării, rezultatele preconizate, colaborarea echipei și modalitatea de prezentare.
Moderatorul evenimentului:
Călin Iepure, CEO BIZZ.CLUB România, antreprenor și mentor de business.
Reprezentanți ai autorităților locale:
Marian Viorel Dragomir, Primarul Municipiului Brăila
Francisk-Iulian Chiriac, Președintele Consiliului Județean Brăila
Daniela Petre, Inspector Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Brăila;
Speakerii invitați:
Cristina Chiriac, Președinta CONAF, antreprenoare de top și fondatoarea Flori de Ie;
Gianina Ioniță, Director executiv CONAF
Lucian Țifui, Manager Dezvoltare la Adservio, expert în educația digitală;
Daniel Ganea, Președinte și Coregraf D-Strict Dance Studio, antreprenor în industria creativă;
Ștefan Podaru, Antrenor al echipei APAN Motors Brăila, specialist în leadership și vânzări.
Juriul competiției:
Cristian Onețiu, antreprenor de top, fondator Life Care, investitor și mentor;
Lorina Sereș, fondatoarea AZAY, specialistă în business-ul premium;
Nicoleta Munteanu, Business Lawyer și vicepreședinte al Asociației Naționale a Antreprenorilor;
Valentin Văcăruș, partener Godmother, expert în publicitate și evenimente corporate.
Maratonul pentru Educație Antreprenorială a fost inițiat la Brăila în 2023 și s-a extins în anul 2025 în 27 de județe, implicând mii de elevi care au concurat pentru marele premiu. Peste 150 de speakeri și membri ai juriului, lideri în business și educație, au inspirat tinerii să își transforme ideile în realitate. De asemenea, proiectul a fost preluat și de către Republica Moldova.
În prima ediție, echipa CITY BREAK de la Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci a câștigat locul I la nivel național, iar liderul acesteia, Mario Vlaviano, a dezvoltat și implementat aplicația VISIT Brăila, lansată oficial de Primăria Brăila.
„Rezultatele obținute în anii anteriori ne-au motivat să continuăm să investim în educația antreprenorială și să sprijinim tinerii cu spirit antreprenorial. Avem echipe puternice, cu idei inovatoare și realiste, iar mentoratul le oferă un avantaj important în competiție” – Daniela Cireașă, Președinte CONAF Brăila
„O societate puternică se construiește prin educație practică și colaborare între toți actorii implicați. Tânăra generație are un potențial extraordinar, iar rolul nostru este să-i susținem în dezvoltarea lor. Felicit CONAF Brăila pentru implicarea activă în acest proiect de succes” – Cristina Chiriac, Președinta CONAF.
CONAF invită toți elevii și profesorii interesați de antreprenoriat să participe la Maratonul de Educație Antreprenorială pe 9 aprilie 2025, ora 12:00, la Teatrul Maria Filotti.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















