Social Media

Cultură

Comori inestimabile din Biblioteca Brăilei, furate de turci şi nemţi, în Primul Război Mondial

Timp de citire: 6 minute

• fondată prin Înalt Decret Regal la 23 august 1881, Biblioteca publică a Brăilei a fost transformată-n grajd, în timpul ocupaţiei turco-bulgaro-germane din Primul Război Mondial •  cărţi rare, litografii, picturi, monede antice au dispărut fără urmă, iar mobilierul a fost pus pe foc • refăcută cu sprijinul donatorilor şi al municipalităţii, Biblioteca Comunală număra peste 40.000 de volume în anul 1931 • două decenii mai târziu, în 1950, a fost jefuită pentru a doua oară, de către regimul comunist   
 
Înfiinţată prin Înaltul Decret Regal din 23 august 1881 – prin care M.S. Regele Carol I autoriza „deschiderea şi funcţionarea unei biblioteci şi a unui muzeu ştiinţific în oraşul Brăila, fondate din iniţiativă privată, după statutele şi regulamentul întocmit de comitetul ad-hoc prezidat de C. C. Hepites” –  biblioteca publică din Brăila a fost înzestrată cu tipărituri rare, de o valoare inestimabilă, fie din donaţii, fie prin subscripţii publice. Potrivit celor consemnate de G. Buznea-Moldoveanu în anul 1931, numai Constantin St. Alexiu a donat cărţi evaluate de circa 1.000.000 de lei. Donaţia cuprindea „întreaga colecţie a principalelor cărţi juridice româneşti şi străine, precum şi numeroase volume vechi sau rare, toate elegant şi costisitor legate în piele, aramă şi aur”. Casa Alexiu – monument istoric de la 1910 – este situată pe strada Polonă 14 (clădirea a adăpostit Casa de Cultură a Municipiului Brăila, iar în urmă cu câţiva ani a fost restaurată pe cheltuiala Consiliului Judeţean).
Biblioteca publică a Brăilei adăpostea şi alte cărţi dobândite din donaţii, cei mai importanţi donatori fiind: Atanasie Popescu (fostul director al Liceului „Nicolae Bălcescu”), N. Th. Faranga (fost primar al Brăilei), Nae Vasilescu (reputat ziarist brăilean), Ioan Faltis (farmacist), Constantin Ştefănescu-Phoenix, Mitropolitul Partenie al Moldovei şi, bineînţeles, Academia Română. Neavând propriul sediu, biblioteca a fost găzduită, iniţial, de Liceul „Nicolae Bălcescu”. 
 
Mutată în sediul Tribunalului, după ce au dat năvală turcii
 
De la „Bălcescu”, biblioteca publică a oraşului e strămutată, la 1910, în noul local al Primăriei din Strada Rubinilor. Şase ani mai târziu, a fost devastată de trupele de ocupaţie. „La 23 decembrie 1916, stil vechi, orele 12.30 ale amiezii, năvălesc în Brăila armatele de ocupaţie. Noul bibliotecar (dl. Atanasie Popescu demisionase) se refugiase în Moldova şi averea bibliotecii rămăsese în păstrarea custodelui, care încuiase uşile şi dulapurile cu cărţi. Câteva zile mai târziu, o ceată de turci, în goană după cantonament, sparg uşile şi pătrund în sala de lectură a bibliotecii, unde se instalează”, relata G. Buznea Moldoveanu în urmă cu 90 de ani.
Aflând ce se întâmplă, custodele bibliotecii a încercat să protesteze, însă a fost pus pe fugă şi ameninţat cu moartea de invadatori. După ce au ars mare parte din mobilier, ca să se încălzească, turcii au scos şi duşumelele şi le-au pus pe foc, transformând, totodată, în grajd, frumoasa sală de lectură a bibliotecii publice. Numai la intervenţia prefectului de judeţ, Ioan Berceanu, biblioteca şi ceea ce a rămas din ea a fost mutată în sala Curţii cu Juri a Tribunalului Brăila, unde a stat până pe 31 iulie 1920, când a fost iarăşi strămutată la Liceul „Nicolae Bălcescu”.
Potrivit celor consemnate în presa vremii, în timpul ocupaţiei bulgaro-turco-germane din anii 1916-1918, au dispărut sau au fost distruse picturi din colecţia instituţiei, litografii, monede antice, cărţi rare de istorie şi geografie, întregul mobilier al bibliotecii, precum şi „aparatele observatorului meteorologic şi instrumentele de fizică rămase la liceu – bunuri evaluate la peste 27.500 lei aur”.
 
Odiseea bibliotecii publice
 
În anul 1931, Biblioteca Comunală, cum se numea biblioteca publică a oraşului, număra peste 40.000 de volume aranjate în 24 de dulapuri pentru cărţi, precum şi picturi semnate de Tonitza, Băncilă, Schweitzer-Cumpăna, Teodorescu-Sion etc, majoritatea donate de un alt mare brăilean, colecţionarul Anastase Simu (creatorul muzeului care-i poartă numele). Biblia de la 1688, tipărită de Şerban Vodă Cantacuzino, „Istoria Imperiului Otoman” („Geschichte des Osmanichen Reichs”), de Dimitrie Cantemir, ediţie tipărită la Hamburg, în 1745, şi dedicată Mariei Theresa a Austriei şi splendidul album „Antiquae urbis splendor”, imprimat la Roma, în 1612, sunt doar câteva dintre tipăriturile rare sau de patrimoniu aflate în colecţiile bibliotecii publice, în perioada interbelică.
Potrivit presei de odinioară, jumătate dintre cititorii bibliotecii publice erau profesori, avocaţi, elevi şi studenţi, 30% funcţionari şi meseriaşi, 10% muncitori şi 10% turişti aflaţi în trecere prin Brăila. 75% dintre cititori erau adolescenţi şi tineri. Cei mai citiţi erau, desigur, clasicii: Eminescu, Coşbuc, Delavrancea, Slavici, Alecsandri, Duiliu Zamfirescu, dar şi Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu şi Mihail Sadoveanu. Erau, de asemenea, lecturate, operele semnate de Camil Petrescu, Al. Lascarov-Moldovanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu. Arghezi era îndeosebi ignorat, însă brăilenii îi citeau cu patos pe I. Pillat, G. Bacovia, D. P. Perpessicius, Minulescu, Topârceanu, Stamatiad, Adrian Maniu, D. Iacobescu.
 
Epilog
   
Ceea ce n-au reuşit să facă trupele străine de ocupaţie, în timpul Primului Război Mondial, au reuşit comuniştii, în anii 1950, în timpul „epurărilor”.
Biblia lui Şerban Cantacuzino – prima Biblie românească – a fost la un pas de a fi dusă la topit, la Combinatul de la Letea, ca şi cum ar fi fost maculatură. A salvat-o prof. Nicolae Mocioiu, fostul diorector al Arhivelor Naţionale. Concomitent, autorităţile comuniste au adunat din biblioteci toate cărţile considerate „retrograde”, „burghezo-moşiereşti” şi „antimuncitoreşti” sau care nu-i ridicau în slăvi pe Lenin şi pe „tătucul Stalin” şi le-au dus la topit.
Cărţile Bibliotecii „Petre Armencea” din Brăila şi ale bibliotecilor şcolare din oraş au avut aceeaşi soartă cu tipăriturile aflate la Biblioteca Comunală, devenită, „Bibliotecă orăşenescă” în dictatura comunistă. Tot ceea ce făcea referire la Istoria Ţării, Dumnezeu, Rege, Basarabia, Marea Unire sau Războiul din Răsărit (în care au murit zeci de mii de români), absolut tot ceea ce nu era pe placul comuniştilor, a fost azvârlit de pe rafturi şi dus la combinatul de la Letea.

Cultură

„Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”

• este titlul colocviului dedicat savantului Nicolae Iorga, la 155 de ani de la naștere • evenimentul se va desfășura marți, 17 noiembrie, în Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” • vor susține comunicări: drd. Fatme Nistoroi, drd. Cătălina Mârza, conf. dr. Costin Croitoru, dr. Zamfir Bălan și dr. Adrian Trifan

Publicat

în

„Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”

Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” (instituție aflată în Piața Traian nr. 3) găzduiește marți, 17 noiembrie 2026, de la ora 11:00, colocviul „Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”, dedicat marelui savant, om politic și academician Nicolae Iorga, la 155 de ani de la naștere. Intrarea este liberă. 

Prezintă: drd. Fatme Nistoroi, „Contribuțiile lui Nicolae Iorga referitoare la Brăila turcească”; drd. Cătălina Mârza, „Institutul Român (Casa Iorga) din Saranda, Albania, centru de cultură și spiritualitate românească în Balcani”; conf. dr. Costin Croitoru, „Asupra legăturilor lui Nicolae Iorga cu Brăila”; dr. Zamfir Bălan, „Nicolae Iorga despre Panait Istrati” și dr. Adrian Trifan, „Nicolae Iorga și românii din Balcani”.

Savantul Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoșani, d. 27 noiembrie 1940, Strejnicu) a fost un mare istoric, critic literar, dramaturg, enciclopedist, memorialist, profesor universitar și academiecian, dar și om politic (parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru al României). Implicat activ în sărbătorirea Centenarului eliberării urbei dunărene de sub turci (1929), Iorga a fost un adevărat prieten al Brăilei, apropiat al familiei primarului Traian Țino și nu numai.

A publicat lucrări despre Brăila și a susținut conferințe la Teatrul Comunal, azi „Maria Filotti”.

Citește articolul complet

Cultură

„Armata Română la ceas de sărbătoare”. Expoziție de Ziua Artileriei Române

• deschisă publicului pe 10 noiembrie, în clădirea de patrimoniu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, expoziția documentară realizată de Camelia Aurelia Cherciu, biblitecar, poate fi vizitată până la data de 24 noiembrie 2026

Publicat

în

„Armata Română la ceas de sărbătoare”. Expoziție de Ziua Artileriei Române

„Armata Română la ceas de sărbătoare” – este tema expoziției documentare realizată de Camelia Aurelia Cherciu, bibliotecar, cu prilejul Zilei Artileriei Române (10 noiembrie). Deschisă la Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți, din clădirea de patrimoniu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila (Piața Poligon nr. 4), expoziția poate fi vizitată până pe data de 24 noiembrie 2026.

„Ziua Artileriei Române este sărbătorită, anual, la 10 noiembrie, în amintirea momentului în care, prin Porunca Domnească nr. 198, domnitorul Gheorghe Bibescu a consfințit înființarea primei baterii de artilerie a Țării Românești. Data reprezintă actul de naștere al artileriei române moderne și un reper fundamental în tradiția militară națională. Această zi este mai mult decât o aniversare militară.

Este un prilej de omagiere a generațiilor de artileriști care și-au făcut datoria pe câmpurile de luptă, a celor care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea armei și a tuturor militarilor care duc mai departe tradiția acesteia.

Pentru că Artileria nu înseamnă doar tunuri, obuziere sau rachete.  Înseamnă precizie, calcul, disciplină, stăpânirea tehnicii și, mai presus de toate, oameni bine pregătiți, capabili să acționeze împreună. Pentru că, dincolo de puterea focului, adevărata forță a artileriei a stat, întotdeauna, în priceperea și responsabilitatea celor care o servesc”, au consemnat organizatorii expoziției documentare.

Istoria artileriei este legată de procesul de modernizare a Armatei Naționale și de formarea statului român modern. De-a lungul timpului, de la primele tunuri de bronz până la sistemele moderne de artilerie, această armă a reprezentat una dintre principalele forțe de sprijin ale trupelor terestre, având un rol important în marile confruntări militare ale României.

Primele forme de artilerie au fost cunoscute pe teritoriul românesc încă din Evul Mediu, fiind folosite în oștile voievozilor și domnitorilor. Totuși, constituirea artileriei ca armă distinctă, organizată în cadrul unei armate moderne, s-a produs în secolul al XIX-lea.

Momentul fundamental s-a petrecut la 10 noiembrie 1843, când domnitorul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, a promulgat Porunca Domnească nr. 198, prin care se legifera înființarea primei baterii de artilerie. Un detaliu interesant este că primele patru tunuri, de calibru 80 mm, fuseseră dăruite domnitorului de sultanul Abdulmejid I, cu prilejul unei vizite la Istanbul. Primul comandant al bateriei a fost căpitanul Pavel Lenz.

În anii următori, artileria s-a dezvoltat atât în Țara Românească, cât și în Moldova. Un alt reper important a fost 21 decembrie 1860, când, în timpul domniei Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele patru baterii existente au fost reunite în primul Regiment de artilerie al Armatei Române moderne.

Dezvoltarea artileriei a fost strâns legată de evoluția tehnicii militare și de marile momente ale istoriei naționale.

În timpul Războiului de Independență din 1877 -1878, artileria română s-a afirmat în luptele împotriva otomanilor, contribuind la succesul operațiunilor militare, inclusiv în zona Griviței, Rahovei și Plevnei.

Ulterior, modernizarea armamentului, pregătirea specialiștilor și diversificarea structurilor au transformat artileria într-o componentă esențială a armatei.

La începutul Primului Război Mondial, Armata Română dispunea, deja, de 294 de baterii de artilerie. În această perioadă s-a dezvoltat și artileria antiaeriană, al cărei act de constituire datează din 15 august 1916. În perioada interbelică și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, arma a continuat să se diversifice, adaptându-se noilor realități ale câmpului de luptă.

În perioada postbelică, artileria română a cunoscut noi etape de reorganizare și modernizare, fiind introduse sisteme de artilerie autopropulsată, mijloace antitanc și lansatoare de rachete.

După 1990, transformarea armatei și apropierea de standardele NATO au impus noi direcții de dezvoltare.

Printre sistemele moderne intrate în dotare se numără LAROM și HIMARS, care au schimbat considerabil capacitatea de sprijin cu foc a Forțelor Terestre Române.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧