Social Media

Local

«Coletul cu droguri», plin cu ani de închisoare

Timp de citire: 9 minute

* magistrații Tribunalului Galați au dat sentința pentru cei trei traficanți prinși cu un colet cu droguri la intrarea în Brăila și trimiși în judecată de procurori DIICOT * inculpatul F.A.I. are o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru trafic de droguri de risc, însă cu suspendare, dar ceilalți doi inculpați – D. C. C. și P. G. S. au primit 4 ani și 4 luni închisoare, respectiv 4 ani și 7 luni * oricum, sentința nu este definitivă, dosarul fiind acum înregistrat la Curtea de Apel Galați * inculpații F. A. I., D. C. C. și P. G. S. au fost arestați preventiv, după prinderea în flagrant în iunie 2020, însă în mai 2021 măsura a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, apoi cu control judiciar * la sfârșitul anului trecut, această măsură a fost revocată * în coletul primit din Spania au fost descoperite, disimulate printre articole vestimentare, cantități de marijuana, hașiș și cocaină
 
Pedepse cu închisoarea pentru traficanții prinși cu un colet cu droguri la intrarea în Brăila! În coletul primit din Spania au fost descoperite, disimulate printre articole vestimentare, cantități de marijuana, hașiș și cocaină.
Magistrații Tribunalului Galați au dat sentința pentru cei trei traficanți de droguri de risc, trimiși în judecată de procurori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIIOT). Doar unul dintre inculpați a scăpat cu peste 2 ani închisoare, cu suspendare, în timp ce alți doi inculpați au primit pedepse de peste 4 ani închisoare fiecare, cu executare. Inculpații F. A. I., D. C. C. și P. G. S. au fost arestați preventiv, după prinderea în flagrant în iunie 2020, însă în 2021 măsura a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, apoi cu control judiciar. La sfârșitul anului trecut, această măsură a fost revocată, astfel inculpații au fost lăsați în libertate fără vreo restricție impusă.
 
Soluția instanței: condamnare fără acord de recunoaștere
Ce pedepse au primit traficanții? Individul care a introdus drogurile în țară are cea mai mare pedeapsă, însă nici complicele său nu a scăpat prea ușor. 
Dacă unul dintre inculpați a fost mai norocos și a scăpat cu închisoarea cu suspendare, ceilalți doi trebuie să execute pedepse în penitenciar.
În soluția postată pe site-ul Tribunalului Galați, instanța unde a ajuns dosarul după trimiterea în judecată, se arată că inculpatul D. C. C. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, plus pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și de mare risc. “Contopește pedepsele stabilite în cauză și aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 10 luni închisoare (respectiv o treime din cealaltă pedeapsă), inculpatul D. C. C. urmând a executa pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 18.06.2020, ora 23.35 – 23.09.2021”, au stabilit magistrații Tribunalului Galați.
Inculpatul P.G.S. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 C.p. pe o perioadă de 2 ani, plus pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și de mare risc. “Contopește pedepsele stabilite în cauză și aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 9 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 10 luni închisoare (respectiv o treime din cealaltă pedeapsă), inculpatul P. G. S. urmând a executa pedeapsa de 4 ani și 7 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu”, se arată în soluția instanței.
În sentința postată pe site-ul instanței se mai arată că magistrații l-au condamnat și pe inculpatul F. A. I. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. Se adaugă interzicerea exercitării unor drepturi prevăzute de Codul penal pe o perioadă de 2 ani. “Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal. Instanța obligă inculpatul F. A. I. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsuri de supraveghere (…), să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune Brăila sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Mun. Brăila sau a Spitalului Județean Brăila, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Brăila, având în vedere și acordul manifestat de inculpat în acest sens”, au decis judecătorii.
În plus, instanța a dispus confiscarea în scopul distrugerii, cu păstrarea obligatorie de contraprobe, a următoarelor mijloace materiale de probă, fiind vorba despre cantități de droguri de risc și de mare risc provenind de la inculpați, ce se află depuse la Camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliție Județean Constanța cu dovada din data de 1.07.2020 (890,1 grame cannabis; 577,8 grame rezină de cannabis; 6,1 grame cannabis (contraprobă); 6,0 grame rezină de cannabis (contraprobă); 19,7 grame de cocaină (proba nr. 2), precum și ambalajele cu urme de cocaină, respectiv urme de rezină de cannabis). S-a dispus confiscarea specială de la inculpați a bunurilor care au fost folosite la comiterea infracțiunilor (terminal mobil tip smartphone).
Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum total de 3.000 lei (1.000 lei fiecare), din care suma de 1.203 lei, aferentă fazei de urmărire penală. “Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Galați”, se arată în soluția Tribunalului Galați din data de 16 mai.
 
Flagrant! Coletul cu droguri a ajuns la Brăila, din Spania
Trei traficanți de droguri de risc brăileni, prinși cu un colet cu droguri, au fost trimiși în judecată de procurori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). După ce au stat o perioadă la arest, inculpații F. A. I., D. C. C. și P. G. S. și-au recăpătat cu totul libertatea, în sensul că au scăpat chiar și de măsura controlului judiciar, care a fost revocată la Tribunalul Galați.
Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată în acest dosar în noiembrie 2020, iar primul termen de judecată a fost pe 26 ian 2021.
Astfel, la data de 18 iunie 2020, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au surprins în flagrant delict, într-un autoturism, la intrarea în municipiul Brăila, doi bărbați, de 21 și 26 de ani, ambii din municipiul Brăila. Aceștia aveau asupra lor un colet ce conținea droguri de risc și de mare risc.
Potrivit anchetatorilor, în coletul expediat din Spania au fost descoperite, disimulate printre mai multe articole vestimentare și medii de stocare, 896 de grame de marijuana, 674 de grame de hașiș și aproximativ 20 de grame de cocaină. Ulterior, a fost identificat și destinatarul coletului, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Brăila. Din cercetări a rezultat că acesta i-ar fi determinat pe ceilalți doi să preia și să transporte coletul cu droguri din Spania, urmând să le vândă în județele Galați și Brăila.
Cele trei persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de instigare la trafic de droguri de risc și de mare risc și trafic de droguri de risc și de mare risc, au fost reținute pentru 24 de ore, fiind apoi prezentate instanței cu propunere de arestare. La data de 19 iunie 2020, măsura arestului a fost admisă de judecători pentru o lună de zile, fiind ulterior prelungită.
Inculpații au tot încercat să scape de măsura de arest preventiv, însă fără succes. Abia la ședința din data de 20 mai 2021, magistrații Tribunalului Galați au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de F. A. I., D. C. C., P. G. S., cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile. Pe durata arestului la domiciliu, inculpații au avut de respectat unele obligații.
După cum se arată pe site-ul instantței, la data de 21 septembrie 2021, măsura arestului la domiciliu luată față de inculpații F. A. I., D. C. C. și P. G. S. a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar. Traficanții au stat o perioadă și sub control judiciar, însă la ședința din 29 decembrie 2021, judecătorii Tribunalului Galați au revocat măsura controlului judiciar luată asupra inculpaților.
A mai durat însă până când cei trei inculpați au primit condamnarea la Tribunalul Galați, adică prima instanță, în dosarul ce are ca obiect “traficul de droguri”.
Oricum, inculpații au formulat deja apel împotriva soluției primei instanțe, iar dosarul se află acum înregistrat la Curtea de Apel Galați, termenul de judecată fiind stabilit pentru luna septembrie.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧