Social Media

Social

CNAS angajează IT-iști, pe salarii de aproape 4.000 de euro

Timp de citire: 3 minute

• la scurt timp după numirea unui nou director la Casa Națională de Asigurări de Sănătate au fost scoase la concurs mai multe posturi pentru Direcția Tehnologia Informației, din cadrul instituției, iar salariile nu sunt deloc de neglijat • ”Dacă ai experiență în hardware, rețele, dezvoltare software sau baze de date, ești candidatul potrivit”, spune CNAS
 
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a dat start recrutărilor în domeniul IT&C. Se caută, mai exact, cinci specialiști în tehnologia informației și comunicațiilor, iar salariul oferit este de 19.857 de lei, echivalentul a 3.971 de euro. Termenul limită pentru înscrieri la concursul organizat de CNAS este 2 octombrie a.c., iar proba scrisă este programată pe 9 octombrie a.c., după cum anunță instituția într-un comunicat de presă, dar și noul președinte al Casei, Andrei Baciu, fostul secretar de stat din Ministerul Sănătății. ” IT-ul joacă un rol crucial în sănătatea publică, iar noi suntem în căutarea profesioniștilor pasionați care pot contribui la crearea de soluții inovatoare și eficiente pentru întregul sistem de asigurări de sănătate din România. Această oportunitate face parte din angajamentul nostru ferm de a continua modernizarea și îmbunătățirea sistemului de sănătate, scopul fiind acela de a oferi servicii de calitate tuturor cetățenilor. Vă îndemn să aplicați pentru aceste poziții și să vă alăturați echipei CNAS și acestui proiect european pentru care lansăm aceste posturi. Prin colaborare și inovație, putem continua să modelăm viitorul sănătății în România! ”, scrie Andrei Baciu, pe pagina sa de Facebook.
În acest context, CNAS anunță că vrea să constituie o echipă de specialiști de vârf în tehnologia informației și comunicațiilor, pentru o serie de proiecte informatice de anvergură prin care se va asigura digitalizarea completă  a sistemului de asigurări sociale de sănătate: rearhitecturarea, redimensionarea și standardizarea platformei informatice a asigurărilor de sănătate (PIAS), digitalizarea documentelor și înscrisurilor medicale utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate (certificatele de concediu medical, biletele de trimitere, scrisorile medicale și multe altele), rețeta electronică europeană în Romania, dosarul electronic de sănătate la nivel european.
Așa că, dacă aveți experiență în hardware, rețele, dezvoltare software sau baze de date și vreți să lucrați la CNAS, trebuie să știți că dosarele de înscriere la concurs se pot depune până la data de 2 octombrie, inclusiv.
După cum știți, CNAS gestionează, printre altele și Sistemul Informatic Integrat (SIUI), platforma asigurărilor de sănătate din România, despre care auzim, mai tot timpul, ba că nu funcționează, ba că procesează greu. La acest moment, un singur IT-ist se află pe statul de plată al  CNAS, conform informațiilor oficiale.
Anunțul complet al concursului, cuprinzând condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească candidații, calendarul concursului, bibliografia și cerințele posturilor, poate fi vizualizat pe site-ul instituției, www.cnas.ro, în secțiunea „Informații publice”, sub-secțiunea „Posturi vacante”, sau urmând linkul direct: https://cnas.ro/…/Anunt-Selectie-specialisti-IT-31.07… (https://cnas.ro/…/Anunt-Selectie-specialisti-IT-31.07…)
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧