SPORT
Clubul Alexandru 2012 Brăila a participat la Festivalul Naţional de Babyhandbal Mixt
• a fost prima competiţie oficială la categoria de vârstă U10 • acţiunea e inclusă în Programul sportiv “Selecţie şi performanţă în handbalul juvenil brăilean” finanţat de Consiliul Judeţean Brăila
Grupele de babyhandbal ale clubului Alexandru 2012 Brăila au participat la Festivalul Naţional de Babyhandbal Mixt, competiţie organizată de Federaţia Română de Handbal, care a avut loc în Bucureşti, în perioada 4-7 septembrie. Acţiunea e inclusă în Programul sportiv “Selecţie şi performanţă în handbalul juvenil brăilean” finanţată de Consiliul Judeţean Brăila
A fost prima competiţie oficială la care au participat hanbaliştii U10 ai acestui club. La această competiţie au fost prezente 38 de cluburi. Ea a fost structurată pe trei secţiuni: un turneu masculin, unul feminin şi unul mixt.
La niciunul dintre aceste turnee nu s-a ţinut scorul şi nu s-au alcătuit clasamente. S-a jucat fiecare cu fiecare, un meci având patru reprize de câte 8 minute fiecare.
Clubul Alexandru 2012 Brăila a participat la turneul mixt alături de alte 6 echipe.
“Din punctul nostru de vedere, această acţiune, care face parte din Programul sportiv
În cadrul acestui program, clubul brăilean va mai organiza Cupa Toamnei şi Cupa Speranţelor, ambele la handbal, categoria de vârstă U10.
La Bucureşti, Clubul Alexandru 2012 Brăila a deplasat următorul lot: Alexandru Popoacă, Andrada Dumitru, Sebastian Cârlan, Antonio Coadă, Mara Butuc, Alexandru Cazan, Darius Tatu, Elena Puia, Ana Maria Panaite, Andrei Mazâlu.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR
































