Administrație
CJ Brăila cere de la Guvern Casa Albă în proprietatea publică a județului
* în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CJ Brăila, consilierii au aprobat un proiect introdus suplimentar pe ordinea de zi privind propunerea de trecere a Palatului Administrativ din proprietatea publică a statului în cea a județului * decizia vine în contextul în care valoarea de inventar a clădirii a rămas neactualizată la Centru față de realitate * de asemenea, procedura face parte și din pregătirile pentru proiectul de reabilitare al clădirii care urmează să fie pus în operă în curând
Consiliul Județean Brăila solicită Guvernului României să treacă Palatul Administrativ din proprietatea publică a statului în cea a județului. Consilierii județeni au aprobat un proiect (suplimentar introdus pe ordinea de zi) privind această propunere, în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CJ Brăila. Totul are legătură cu corectarea unei situații privind datele ce apar despre această clădire în inventarul centralizat al statului, dar și cu proiectul pe fonduri europene privind reabilitarea Palatului Administrativ, care urmează să fie pus în operă cât de curând.
După cum se specifică în referatul de aprobare a proiectului, clădirea situată în Municipiul Brăila, Piața Independenței, nr. 1, a fost preluată din administrarea Instituției Prefectului Județului Brăila și dată în administrarea Consiliului Județean Brăila printr-o hotărâre de Guvern în 2013.
Imobilul a fost înregistat cu o valoare de inventar de 12.836.971,02 lei, iar în conformitate cu prevederile Codului Administrativ, bunul a fost reevaluat recent la valoarea de 26.643.300 lei, după cum rezultă din Situația financiară a Consiliului Județean Brăila la 31 decembrie 2019.
”Această neconcordanță dintre valoarea din inventarul centralizat al statului și valoarea din Situațiile financiare ale Consiliului Județean Brăila se datorează faptului că nu a fost actualizată Anexa la HGR nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventrului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, de către instituțiile abilitate”, se precizează în cadrul proiectului.
Același document amintește că într-o adresă din martie 2021, Ministerul Finanțelor puncta că o decizie a Curții Constituționale a stabilit că nu există raporturi de subordonare între Guvern, în calitate de administrator general al bunurilor aparținând domeniului public al statului, și un consiliul local, Curtea reținând că imposibilitatea juridică de constituire a dreptului real de administrare indică faptul că intenția de reglementare vizează transmiterea dreptului de proprietate.
În acest context, pentru a elimina neconcordanțele, dar și pentru că imobilul reprezintă un bun de uz și interes public județean, CJ Brăila consideră necesară și oportună trecerea acestuia din proprietatea publică a statului, în cea a Județului Brăila.
Pregătiri pentru începerea lucrărilor la renovarea Casei Albe
Mai mult, în documentația aflată la mapa consilierilor este amintit faptul că instituția Consiliului Județean Brăila, care deține administrarea acestui imobil a demarat recent proiectul ”Reabilitare și refuncționalizare clădire Palat Administrativ, Piața Independenței nr. 1 Brăila”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, încheindu-se deja și un contract de finanțare, în mai 2020, în acest sens. Așa cum îi spune și numele, proiectul prevede activități de modernizare și refuncționare a spațiilor în care își desfășoară activitatea aparatul de specialitate al CJ Brăila, cel al Instituției Prefectului Județului Brăila, Primăria Municipiului Brăila, precum și alte entități publice cărora le-a fost transmis dreptul de folosință gratuită.
Plecând de la toate aceste considerente, CJ Brăila a ajuns să solicite promovarea unei hotărâri de Guvern privind trecerea imobilului în proprietatea publică a județului.
Reamintim că din momentul în care vor începe lucrările în Palatul Administrativ, potrivit explicațiilor președintelui CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, instituția pe care o conduce se va muta temporar, vizavi, în birourile din Casa Tineretului. Potrivit acestuia, în primă fază se va interveni doar pe sectorul unde activează CJ și Primăria Municipiului Brăila, astfel că Prefectura va putea rămâne pe poziții, până când lucrările vor începe și în acel sector de clădire. La acel moment, instituția reprezentantului Guvernului în teritoriu va prelua la rândul său, temporar, birouri din Casa Tineretului, iar funcționarii CJ vor reveni în Palatul Administrativ. În ceea ce privește Primăria Municipiului Brăila, edilul-șef Marian Dragomir a afirmat inițial că luase în calcul ca structurile instituției să se împartă în mai multe clădiri administrative deținute de municipalitate la nivelul întregului oraș. Totuși, recent, BCR a anunțat că dorește să vândă clădirea de pe Calea Călărașilor, astfel că Primăria Municipiului Brăila și-a exercitat dreptul de preempțiune și a fost deja de acord să achiziționeze imobilul respectiv cu 900.000 euro, urmând să își mute birourile acolo în totalitate pe durata lucrărilor la Palatul Administrativ. Mai apoi, funcționarii Primăriei vor reveni pe poziție, potrivit lui Dragomir, iar sediul BCR va fi predat Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brăila.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















