Social Media

VORBE DIN DUH

Cine vrea să vadă fața lui Hristos

Publicat

în

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
 
Cel ce dorește pacea, nu mai dorește nimic altceva, pentru că pacea se dă împreună cu Iubirea. Cel ce află Iubirea, află și Pacea.
Dar atunci când judeci, ieși din orice pace; nu-l poți judeca pe celălalt decât prin separare și dezicere de el. Pacea o primești de la celălalt prin tine. Nu poți primi ceea ce nu ai dat.
Insistența de a judeca îți răpește posibilitatea de a vedea fața lui Hristos. Fața lui este însăși Pacea. Când tot ce vei dori pentru oricare dintre frații tăi este pacea, atunci vei înțelege că doar judecarea lor -și, deci, și a ta- te face să nu vezi fața lui Hristos.
Gândește cât de prețios este Fiul în ochii Tatălui și cât de prețios fiecare om în ochii Tatălui și ai Fiului, Cel trimis să predea Iubirea desăvărșită, pentru Pace. Și atunci înțelegem: cel ce vrea să vadă fața lui Hristos nu poate judeca trupurile, ci poate vedea, doar dincolo de ele, valoarea inestimabilă pe care Tatăl a pus-o în fiecare din frații tăi.
„Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.
Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.”

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile