Social Media

Vorbe din duh

Cine este special

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Timp de citire: 3 minute

Cel ce se crede special, diferit de semenii săi, nu cunoaște pacea, ci separarea și războiul.
Pacea adevărată stă alături de Iubire, iar Iubirea nu vede nicăieri ceva „special”. Nu face comparații, nu judecă și nu condamnă.

Iubirea nu refuză nimic din ce poate da. Ea se oferă pe deplin fiecăruia, fără a face vreo diferență.
Dacă nu te-ai crede mai special decât fratele tău, cum l-ai mai putea judeca? I-ai mai vedea vina sau păcatul?

Judecata și critica apar din căutarea diferențelor, din dorința de a găsi „specialul” în tine sau în celălalt, prin comparație.
Dar Tatăl a creat pe fiecare frate al tău la fel ca pe tine: fără diferențe esențiale.
Demni de aceeași Iubire.

Când îți vezi fratele ca fiind diferit, nu îi mai poți oferi întreaga Iubire. Iar pentru că primești ceea ce dai, vei întâlni același lucru și din partea lui.
Iubirea înseamnă să nu mai vezi nimic special nici în tine, nici în altul, pentru că toate sunt Una — aceeași Iubire, pretutindeni, și aici și acolo.

„Şi acum noi toţi suntem de faţă înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm toate cele poruncite ţie de Domnul.
Iar Petru, deschizându-şi gura, a zis: Cu adevărat înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor.”
(Faptele Sfinţilor Apostoli, X, 33-34)

„Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus.
Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.
Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.
(Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, III, 26-28)

„Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,
Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”
(Sfânta Evanghelie după Matei, VI, 44-45)

Vorbe din duh

Fără îndoială

Publicat

în

vorbe din duh

Când nu ai nicio îndoială despre Iubirea Tatălui, este doar liniște.

Singurul rost și unicul folos este să ajungi să cunoști această Iubire, trecând cu vederea iluziile pe care ți le-ai pus înainte.

Toate.

Și nu este cunoaștere, cât recunoaștere, pentru că Iubirea este cu tine dintotdeauna și nu s-a îndepărtat vreodată.

Nu pe merit, nici ca schimb. Iubirea Tatălui nu cere schimburi, nu se vinde și nu se cumpără.

Dar ca să o recunoști, trebuie să fii ca Ea, atunci când te uiți la fratele tău.

„În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre,

Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate.

Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu.

Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem.

Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă.

Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.”

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 19-24)

„Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,

Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.”

(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, VIII, 38-39)

„Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.”

(Sfânta Evanghelie după Ioan, XVII, 26)

Citește articolul complet

Vorbe din duh

Când ești fericit

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Starea de nefericire este rezultatul a ceva învățat greșit. Și este mereu legată de iluziile acestei lumi, atunci când confunzi iluzia cu adevărul.

Adevărata fericire presupune schimbarea direcției: renunțarea la a căuta — și a găsi — motive de fericire în lumea iluziei, a fricii și a aroganței.

Fericirea ta este Voia Tatălui și nu a fost vreo clipă altfel. Trebuie doar să o accepți, pentru că nu este nimic de făcut și nimic de dat la schimb.

Lumea pe care alegi să o vezi este rezultatul unei cereri și al unei credințe, în libertate deplină.

Și vei putea vedea lumea reală atunci când vei vedea, în orice chip, Chipul lui Hristos.

Prin libertatea ta de a alege.

Chipul Iubirii.

„Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.”

(Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, IV, 18)

„Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt.”

(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, XIV, 17)

„Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.

Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.

Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.”

(Sfânta Evanghelie după Ioan, XV, 9-11)

(Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, IV, 18)

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧