Social Media

ADMINISTRAȚIE

Chiriac vrea să implementeze rapid noua Direcţie de Lucrări Publice

Timp de citire: 7 minute

• şeful judeţului, Francisk Chiriac,  a vorbit, recent, despre cum va funcţiona noua direcţie pe care o are în plan pentru gestionarea lucrărilor publice din judeţ • acesta susţine că, în primă fază, se vor achiziţiona o serie de utilaje pentru drumuri şi abia după aceea se vor face angajări pentru a nu „cădea în plasa «Rocreativ»“ • preşedintele CJ Brăila susţine că are nevoie doar de 16 angajaţi pentru ca noua entitate să funcţioneze • doi dintre aceştia se vor ocupa de partea de turism • de asemenea, şeful judeţului s-a plâns de modul lent în care lucrează la realizarea Direcţiei, angajaţii din subordine
 
Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, susţine că înfiinţarea Direcţiei pentru lucrări publice a judeţului reprezintă una dintre priorităţile sale pentru acest an. Şeful judeţului a afirmat că deja a dat temă aparatului propriu să pună la punct partea de documentaţie necesară. Interesant de subliniat, Chiriac a ţinut să puncteze că nu va repeta greşelile făcute în trecut cu firma de turism a judeţului, SC Rocreativ Trade SRL, astfel că va cumpăra înainte toate utilajele necesare, va stabili obiectul de activitate şi abia apoi va începe să facă angajări. Potrivit acestuia, noua direcţie ar putea să funcţioneze foarte bine cu 16 angajaţi.
„Pentru mine este prioritar să facem acea Direcţie de lucrări publice şi am dat temă Biroului de Resurse Umane, Direcţiei Juridice, secretarului judeţului să facă tot ce este de făcut din punct de vedere legal. Încercăm să găsim şi posturile respective. Vom începe cu 16 oameni. Deci va fi o direcţie mai mică. Ea va fi dusă la îndeplinire deocamdată doar pe parte scriptologică. Ne vom opri acolo. Următorul pas e să ne gândim ce utilaje vom lua. Şi deja ne-am gândit la câteva. V-am spus ce ne dorim să facem pe drumurile judeţene: cosirea ierbii, amenajarea, indicatoare, tot ce înseamnă marcaje. Lucruri care lipsesc cu desăvârşire în momentul de faţă pe Drumurile Judeţene. Când vom avea aceste utilaje, abia atunci vom angaja respectivele persoane pe această direcţie, ca să nu picăm în aceeaşi plasă în care am picat cu societatea «Rocreativ». Adică am creat-o, dar nu i-am dat obiectul activităţii. Tocmai de aceea, încercăm să facem partea legală de înfiinţare a acestei direcţii pe posturile respective, luăm utilajele şi în momentul când avem obiectul activităţii începem şi angajările”, a declarat Chiriac.
 
Doar doi angajaţi la sectorul Turism
Pe lângă lucrări la drumurile din judeţ, Chiriac susţine că noua direcţie va prelua şi sectorul de promovare turistică, rămas în aşteptare, după desfiinţarea „Rocreativ”. Preşedintele CJ Brăila a explicat că promovarea Turismului va fi preluată de două persoane, însă acestea vor fi de specialitate. Mai mult, Chiriac susţine că este nevoie să se ajungă la un parteneriat cu toate hotelurile şi „actorii implicaţi” în activităţi cu specific.
„În cadrul acestei direcţii vor fi două persoane la un departament foarte mic de promovare a judeţului Brăila. Asta înseamnă promovare turistică, promovare culturală şi aşa mai departe. Le-am inclus pe toate. Dar, scopul nostru e ca prin toate asociaţiile existente să strângem tot ce înseamnă parte privată. Hoteluri, instituţii care pot genera trasee turistice. Cei de la Direcţie trebuie doar să îi ajute pe parte de promovare. Să gândească împreună. Turismul nu poate fi făcut doar de Consiliul Judeţean. Acest lucru se face cu toţi actorii implicaţi. Cu privaţi, cu instituţii ale statului. Absolut. Dacă nu îşi dau mâna, nu o să avem turism la Brăila niciodată!”, a afirmat Chiriac.
Sursa citată a mai adăugat că direcţia îşi va porni strategia de dezvoltare şi promovare turistică de la planul deja întocmit de SC Rocreativ.
„Acel plan trebuie pus în faţa tuturor actorilor şi văzut ce scoatem din el şi ce introducem pentru a fi un plan viabil pe termen mediu şi lung. Şi fiecare actor, pe bucăţica lui, trebuie să îşi facă treaba. Noi, Consiliul Judeţean pe partea de promovare trebuie să identificăm resurse financiare, unde, cum şi în ce mod vom merge pe partea de promovare? Investitorul trebuie să identifice sursa. Unde vrea să facă, cum să facă? Noi, dacă avem posibilitatea să îl ajutăm… Nu ştiu, cu autorizaţie de construcţie, implementare, ajutor pe site, pe pagina de Facebook. Să închidem puţin cercul”, a mai completat şeful judeţului.
 
Chiriac ia în calcul şi un bac către Insulă
Deşi susţine că nu reprezintă încă o prioritate, Chiriac a precizat că printre altele, dacă totul va funcţiona aşa cum se anticipează, prin această direcţie CJ Brăila va încerca să aibă propriul bac de traversare pe Dunăre.
„Nu am hotărât nimic deocamdată. Sunt două posibilităţi. Ori aici pe partea de trecere bac – Stânca să fie o alternativă la bacul de la «Agricost». Ori, pe parte de Gropeni, ţinând cont că toate localităţile din Insulă sunt pe partea de Sud. Anul ăsta e timpul foarte scurt. Dar dacă ne reuşeşte cu această direcţie să intrăm foarte repede, să luăm utilajele şi să o văd funcţională şi benefică, în secunda următoare ne apucăm de partea de strategie. Pe unde va fi bacul, cum vom marja? Vom face şi un studiu de trafic, astfel încât să fie totul pe lege şi asumată această decizie. Oricum podul nu va avea braţ către Insulă. Deci singura modalitate de a gestiona transportul acolo va fi tot bacul”, a mai precizat sursa citată.
 
Totul depinde de viteza de lucru a funcţionarilor
Francisk Chiriac a ţinut să atragă totuşi atenţia că înfiinţarea acestei direcţii proprii pentru lucrări publice depinde foarte mult de modul în care se mişcă angajaţii din subordine. Şeful judeţului s-a arătat nemulţumit de modul în care aceştia i-au respectat ordinele până acum.
„Funcţionarii pot amâna lucrurile sau îmi spun că nu au cadru legal să realizeze ceea ce le cer. Ceva ce mie mi se pare incorect. Şi vă dau cel mai bun exemplu. Ne dorim cu toţii să avem această direcţie a serviciilor publice pe parte de drumuri. Sunt aproape două luni de zile de când le-am spus ce vreau şi încă n-am primit pe birou, regulamentul de ordine interioară, proiectul de hotărâre… Trebuie să ştim cum facem, de unde luăm posturile, ce utilaje luăm? Mulţi spun că nu se pricep sau că nu e în atributul lor. Secretarul judeţului îmi spune că această direcţie se află în chinurile facerii, ca să zic aşa. Oricum, eu nu o să renunţ la idee şi o să încerc să îi impulsionez”, a conchis Chiriac.

ADMINISTRAȚIE

Lucrări complexe pe Bulevardul Independenţei

Publicat

în

Lucrări complexe pe Bulevardul Independenţei

Lucrări complexe se execută în această perioadă pe Bulevardul Independenţei. Este vorba de reabilitarea/întreţinerea stradală dintre Calea Galaţi şi strada Carantinei. Unele din ele sunt dificile chiar și pentru Concivia şi CUP Dunărea, fiind implicată şi Seroplant. De fapt, şantierul s-a deschis de acum două săptămâni, şi probabil, vor veni aici şi echipele de pe strada Griviţei.

Până acum s-a betonat/asfaltat o parte din trotuare şi alei, pe latura dinspre Maternitate. Se procedează la extragerea unor copaci şi arbuşti, vor fi amenajate piste de biciclete pe trotuarele deja betonate şi delimitate cu borduri, inclusiv din granit.

Iar după cum ne-a declarat un reprezentant al primăriei, “CUP Dunărea rezolvă în paralel problema racordurilor la reţeaua de apă-canal, remedierea a ceea ce este degradat şi scoaterea la limita de proprietate a contoarelor – aceste lucrări nemaifiind permise după turnarea asfaltului”.

Bineînţeles, sunt şi nemulţumiri, mai mult sau mai puţin fondate, din partea riveranilor: “De ce s-au scos brazii şi unii copaci sănătoşi”; “Bordurile sunt atât de înalte încât unele porţi nu pot fi deschise, şi nici să intri cu maşina”; “Băncile să fie scoase din pământ şi reparate/vopsite”;  “Zona nu mai beneficiază, după 1990, de un WC public”; “Unii şi-au permis să facă diverse scări pe ditamai blocurile din beton, cu ocuparea a treisferturi din trotuar, iar multe probleme sunt create de către o parte dintre cei care au intrări şi dinspre str. Unirii”.

Şi, adăugăm noi, poate trebuie reabilitată şi statuia “Maternitate” afectată de intemperii şi trecerea timpului.

Cu privire la propunerile oamenilor, reprezentantul Primăriei ne-a spus că “Se vor analiza observaţiile locuitorilor.

Cât despre cum va arăta în final bulevardul, aici – totul depinde  de proiectele aprobate şi posibilităţile financiare (inclusiv pentru statuie), iar stâlpii, băncile şi dalele de pe aleea principală ne dorim să arate aproximativ ca cele  fixate până acum pe bulevard

Oricum, pentru a nu veni cu promisiuni fără acoperire, vom reveni la timpul oportun cu precizările necesare”.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Administrația Chiriac. Încă o clădire istorică pentru reabilitare

• este vorba despre imobilul de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila, aflat în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila • consilierii județeni au aprobat, recent, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT pentru consolidarea și reabilitarea acestei clădiri • valoarea totală a investiției se ridică la 8.889.885,26 lei cu TVA

Publicat

în

Administrația Chiriac. Încă o clădire istorică pentru reabilitare

Autoritățile brăilene continuă procesul de reabilitare al clădirilor din Centrul Istoric al orașului. Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Brăila din 24 septembrie, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT, pentru consolidarea și reabilitarea clădirii de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila.

Așa cum se menționează în referatul de aprobare al proiectului, imobilul se află în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila.

Concret, construcția este situată pe un teren în suprafață de 923 mp și este formată din patru corpuri:

  • C1 (garaj)
  • C2 (anexă)
  • C3 (pavilion administrative)
  • C4 (o altă anexă).

În prezent, aceasta se află într-o stare avansată de degradare și este absolut necesară intervenția asupra ei pentru a se executa lucrări de consolidare și reabilitare.

Concret, după cum aflăm din documentația anexată mapei de ședință a consilierilor, obiectivele generale preconizate a fi atinse prin realizarea acestei investiții, sunt următoarele:

  • Aducerea clădirii la un stadiu normal de utilizare;
  • Oprirea degradării continue a elementelor structurale dar și nestructurale;
  • eliminarea/stoparea cauzelor care duc la agravarea acestor degradări;
  • punerea în valoare a clădirii aflate în Centrul Istoric al Municipiului Brăila.

Pentru acest obiectiv de investiții a fost elaborat un Proiect Tehnic (nr. 268 din 2025), în baza unui contract de servicii ce datează din 19 august 2025, semnat cu SC Rugby Construct SRL.

Proiect în valoare de peste 8 milioane de lei

În raportul de specialitate al proiectului sunt prezentați principalii indicatori tehnico-economici aferenți acestui obiectiv de investiții.

Mai precis, valoarea totală a investiției este de 8.889.885,26 lei cu TVA din care construcția plus montajul înseamnă 5.944.383,37 lei cu TVA, restul însemnând partea de pregătire a terenului, utilități și proiectare. Durata de execuție a lucrărilor a fost estimată la 12 luni.

”Situația existentă a clădirii prezintă o serie de deficiențe care impun intervenții urgente pentru conservarea și reabilitarea acesteia”, se mai specifică în raportul de specialitate.

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

Investițiile CJ Brăila în clădiri de importanță locală

Pe lângă imobilul din Str. Grădinii Publice nr. 13, Consiliul Județean Brăila a investit și are mai multe proiecte investiționale în derulare, în mare parte pe fonduri europene, legate de reabilitarea/consolidarea/eficientizarea energetică a mai multor clădiri pe care le deține, le administrează, sau care sunt administrate de instituțiile subordonate.

Aici putem aminti, fără îndoială, investițiile care s-au realizat de-a lungul anilor:

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila (Corpul A)
  • proiectul de reabilitarea și consolidare a clădirii monument istoric în care funcționează Spitalul 3 (Corp B) din Municipiul Brăila, aflat pe masa investițiilor viitoare.

Administrația județeană a demarat, totodată, reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Administrativ din Piața Independenței nr. 1, demers ce va fi continuat în acest an. Un alt proiect pregătit pentru anul următor este cel ce vizează reabilitarea imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 15C, unde va funcționa arhiva Consiliului Județean Brăila în viitor.

De asemenea, nu trebuie uitat nici proiectul de reabilitare și reamenajare a Spitalului de Pneumoftizioligie din Str. Radu S. Campiniu, nr. 21, corpurile C1-C4.

Nici proiectele instituțiilor subordonate nu ar trebui omise și aici menționăm proiectul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila de a-și reabilita și eficientiza energetic clădirile pe care le administrează, prin fonduri europene.

Lucrările realizate de Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” la sala de spectacole a Casei Tineretului, precum și reabilitarea clădirii ”Lyra” de pe Strada Ana Aslan (unde în prezent se efectuează lucrări) și Casa Umorului Desenat din aceeași curte.

Nici lucrările de recondiționare realizate recent de Muzeul Brăilei ”Carol I” la sediul din Piața Traian nu sunt de ignorat, la fel cum nu este nici proiectul CJ Brăila de a schimba total clădirea în care funcționează Secția ”Științele Naturii” a Muzeului din Parcul Monument și transformarea spațiului într-un centru muzeal modern, tot cu ajutorul banilor europeni.

De asemenea, CJ Brăila intenționează să construiască și o Sală Polivalentă nouă, pe DN22B.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧