POLITIC
Chiriac va candida pentru funcţia de preşedinte al PSD Brăila
• anunţul a fost făcut chiar de acesta, ieri, într-o conferinţă de presă • social-democratul susţine că îşi doreşte competiţie, aşa că orice membru se poate înscrie în cursa pentru şefia organizaţiei locale • dacă va fi ales preşedinte, Chiriac îşi doreşte să facă anumite schimbări în partid şi să atragă noi membri tineri
Francisk Chiriac, preşedintele Consiliului Judeţean, şi-a anunţat intenţia de a candida la şefia Partidului Social Democrat – filiala Brăila, în cadrul alegerilor interne din toamna acestui an. Momentan, este singurul social-democrat care a afirmat public că îşi doreşte să preia funcţia de conducere. Deşi nu s-a stabilit până la acest moment calendarul alegerilor şi nici ce trebuie să conţină dosarul de candidatură, Chiriac a făcut câteva declaraţii, ieri, într-o conferinţă de presă, despre acest subiect, precizând pentru început că este de aproape 21 de ani în PSD Brăila şi consideră acest lucru un atu în faţa altor candidaţi. “Îmi pot depune şi eu candidatura, cum o pot face şi alţi colegi de-ai mei. Îmi doresc o atmosferă competiţională. Încă nu s-au organizat alegerile, nu sunt termene, nu e nicio decizie dată cu ce trebuie să conţină dosarul. Eu cred că numai faptul că sunt de 20 de ani în partid şi faptul că n-am sărit peste nicio etapă este un atu. M-am înscris în PSD în octombrie 1996, anul acesta se fac, de fapt, 21 de ani de când sunt în acest partid, jumătate din viaţa mea. Consider că am învăţat lucrurile bune de la foştii şi actualii colegi ai mei şi, de ce nu, poate a venit timpul să facem şi o schimbare de generaţii în PSD Brăila”, este de părere Francisk Chiriac.
Social-democratul a mai spus că indiferent de decizia actualului preşedinte interimar, Ion Rotaru, de a candida sau nu, el rămâne ferm pe poziţie. “Dacă domnul Rotaru îşi doreşte să candideze la această filială, voi candida şi eu, de ce nu? Sau poate vor candida mai mulţi colegi. De ce să nu fie o competiţie? Eu am luat decizia de a candida. Vom vedea după ce se vor număra voturile cine câştigă”, a mai comentat acesta.
Vrea schimbări în organizaţia brăileană
Preşedintele CJ a dezvăluit şi o mică parte din planurile pe care le are pentru filiala brăileană a PSD, în caz că va fi ales la şefia partidului. Îşi doreşte o echipă formată atât din membri cu state vechi, cât şi tineri cu chef de muncă, pentru că, în opinia lui, aceste două lucruri se îmbină foarte bine şi nu pot rezulta decât lucruri foarte bune pentru partid. Mai mult, consideră că organizaţia locală trebuie să sufere nişte schimbări, deoarece se simte o atmosferă de “amorţeală”. “Mi-aş dori o echipă mixtă în ceea ce priveşte vârsta echipei, care să cuprindă şi experienţa, şi puterea de muncă. E foarte important să le combinăm pe cele două, pentru că nu îmi va folosi doar partea de experienţă, ci îmi va folosi şi partea de tinereţe, de «motoare turate», astfel încât această organizaţie să prindă o altă formă. Organizaţia trebuie puţin armonizată şi impulsionată de la spate, suntem un pic în amorţeală. Trebuie făcute nişte schimbări, din punctul meu de vedere, pentru că unii oameni s-au plafonat, pentru că sunt de mult vreme pe unele funcţii…Domnul Rotaru este un preşedinte interimar care a dus şi a susţinut viaţa organizaţiei la un nivel înalt, dar acum trebuie făcută o schimbare, din punctul meu de vedere, şi asumată pe un program politic şi pe un program clar al noului preşedinte, cum ar fi creşterea numărului de membri, atragerea membrilor tineri care să concureze pe anumite funcţii. Mi-aş dori şi în anul 2020 o listă cu consilieri tineri, cu experienţă, cu forţă de muncă. Sunt foarte mulţumit şi de actualii colegi, dar în momentul în care creşte concurenţa, creşte şi calitatea”, a conchis Chiriac.
Reamintim că informaţia privind o posibilă candidatură a lui Francisk Chiriac pentru fotoliul de preşedinte al PSD Brăila a fost lansată pe piaţă de către liderul PNL Brăila, Alexandru Dănăilă. La acel moment, Chiriac nici nu a confirmat, nici nu a infirmat zvonul.
Imediat după ce Dănăilă a făcut publică posibila candidatură a social-democratului, Ion Rotaru, preşedintele interimar al PSD Brăila, a reiterat ideea că orice membru este liber să îşi depună candidatura dacă doreşte, doar că, deocamdată, nu s-a stabilit de la nivel central când vor avea loc alegerile, cu exactitate. Acesta a mai adăugat că, până la vremea respectivă, era linişte şi pace în organizaţie, în sensul că niciun membru nu a spus cu subiect şi predicat că va candida la şefia PSD Brăila.
POLITIC
AGENDA EUROPEANĂ | Mihai Tudose: ”Negocierea viitorului buget european trebuie să țină cont și de poziția partenerilor sociali”
• ”E necesar să fie ascultate punctele de vedere exprimate, în ultimele zile, atât de patronate, cât și de sindicatele europene”, a punctat europarlamentarul român • ”Toți cei implicați în acest proces de negociere trebuie să țină cont de beneficiarii finali majori ai bugetului european: întreprinderile, esențiale pentru creșterea economică, și lucrătorii, afectați grav de scumpirile în lanț și care, tot mai frecvent, își văd locurile de muncă puse sub semnul întrebării”, a avertizat vicepreședintele Comisiei pentru Apărare și Securitate din Parlamentul European
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că negocierile, în curs, privind cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2028-2034 trebuie să aibă în vedere atât pozițiile statelor membre, cât și ale partenerilor sociali europeni.
”Trebuie găsit un echilibru între preocuparea pentru competitivitate, pe de o parte, și grija pentru locuri de muncă și puterea de cumpărare a cetățenilor, pe de altă parte. De aceea, e necesar să fie ascultate punctele de vedere exprimate, în ultimele zile, atât de patronate, cât și de sindicatele europene.
Se face mare caz de finalizarea negocierii viitorului buget până la sfârșitul acestui an. Sigur că e important calendarul de adoptare, care să permită implementarea în timp util a unui buget cu multe elemente de noutate. Dar mai important e să avem ca rezultat final un buget realist, consistent și orientat spre nevoile statelor membre și ale cetățenilor.
Prim-planul discuțiilor este ținut, în această perioadă, de disputa dintre cele două tabere în care s-au împărțit țările Uniunii: Prietenii Coeziunii – cele 17 state coordonate de Italia și România, apărătoare ale unui buget solid, în special pentru agricultură și dezvoltare regională, respectiv Frugalii – Germania și nordicii, care vor reduceri masive ale cheltuielilor europene.
Va fi greu de armonizat diferența mare de poziții, iar propunerea de compromis a președinției irlandeze a Consiliului UE a reușit să nemulțumească pe toată lumea. Inclusiv pe cele patru grupuri europarlamentare pro-europene, care au adoptat o declarație comună, foarte critică.
Dar toți cei implicați în acest proces de negociere trebuie să țină cont de beneficiarii finali majori ai bugetului european: întreprinderile, esențiale pentru creșterea economică, și lucrătorii, afectați grav de scumpirile în lanț și care, tot mai frecvent, își văd locurile de muncă puse sub semnul întrebării.
De aceea, trebuie luate în considerare propunerile privind protejarea modelului social european, reducerea sarcinilor birocratice, stimularea investițiilor și impozitarea giganților digitali, ca nouă resursă bugetară”, a declarat europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare și Securitate din Parlamentul European.
POLITIC
Deputatul PNL Alexandru Popa vrea să instaureze dinastia ”Abăseacă” la Traian
Cum scriam recent, liderul PNL Alexandru Popa s-a pus pe recoltat primari de la PSD. Încă de atunci punctam că următoarea pe lista lui Popa va fi familia Abăseacă – tatăl Nicușor, primar al comunei Traian, iar fiul, Mihai Gabriel, consilier județean PSD.
Scriam atunci că Popa a dat ordin consilierilor locali liberali să voteze tot ce vrea primarul Abăseacă. Acum e momentul, cât este încă prefect omul lui Popa, ”liberalul” Florin Dobrescu, ca să nu atace nimeni hotărârile consiliului local.
Vă reamintim că Alexandru Popa este nepotul primarului de la Traian și văr bun cu juniorul Abăseacă, încă consilier județean PSD.
Ei bine, azi, în cadrul unei ședințe fulger, cică se va petrece tranziția vărului de la PSD la PNL și preluarea de către același văr a organizației liberalilor din Traian, urmând, nu-i așa, să devină succesorul lui ta-su la primărie.
Concluzionând, Alexandru Popa și-ar dori să transforme și Traian și, dacă se poate, întregul județ într-o mare fami(g)lie. Exact ca-n Cireșu, unde nu mai are nimeni curajul să candideze, așa bune-s ”metodele de convingere” în zona aia.
























