Social Media

LOCAL

Ceasul din Centru, ”călărit” de o tânără care l-a considerat… ”instagramabil”. Adulții care ar fi trebuit să o supravegheze au fost amendați de Poliția Locală

Publicat

în

Ceasul din Centru, ”călărit” de un tânăr care l-a considerat… ”instagramabil”

Recent renovat și repus pe poziție, simbolul emblematic al orașului Brăila, Ceasul din Piața Train, a devenit zilele trecute locul în care o minoră, încurajată de o alta minoră care o filma, a decis, cel mai probabil, să-l facă ”instagramabil” în fața cunoscuților.

Aceasta s-a suit efectiv pe corpul constucției, atât cât a putut, doar că a fost surprinsă și filmată și de alte persoane care se aflau în zonă, fata fiind apostrofată pentru gestul său, așa cum se poate vedea și în filmul de mai jos, trimis redacției noastre de către un cititor.

Cel mai probabil tânăra a coborât, dar rămâne întrebarea până unde poate ajunge teribilismul, fiind vorba aici de patrimoniu și totodată cel mai important reper turistic și cultural al orașului.

Poliția Locală ne-a transmis că i-a amedat pe adulții care ar fi trebuit să le supravegheze pe cele două minore. Astfel, o brăileancă în vârstă de 61 de ani și un bărbat în vârstă de 44 de ani au fost amendați în baza Legii 61/1991 pentru neluarea măsurilor necesare pentru supravegherea minorilor sub 16 ani, după ce minorele pe care le aveau în grijă au săvârșit acte de vandalism, respectiv au încurajat producerea lor, asupra unor monumente istorice din municipiul Brăila.

În fapt, după cum au precizat polițiștii locali, în seara zilei de 20 martie, în jurul orei 20.05, una dintre minore, în vârstă de 11 ani, s-a urcat atât pe ceasul din Piața Traian, cât și pe grupul statuar din zonă, cealaltă, în vârstă de 14 ani, încurajând-o și filmând momentele, clipurile fiind distribuite pe rețelele de socializare. Polițiștii locali le-au depistat în scurt timp pe cele două minore, acestea fiind conduse la sediu, de unde au fost preluate de tată, respectiv de bunică.

Suplimentar, Primăria Municipiului Brăila va sesiza instituțiile abilitate în vederea cercetării faptelor și atragerii răspunderii penale pentru vandalizarea și distrugerea monumentelor istorice.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile