POLITIC
Ce lider naţional preferă PNL-iştii brăileni
• unul care să transmită o poziţie coerentă, să se ţină de promisiunile făcute şi care să găsească loc şi pentru Brăila în noua echipă de conducere • asta a susţinut, recent, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă că îşi doreşte de la noua conducere a partidului ce va fi aleasă la congresul din 17 iunie • ieri, atât Ludovic Orban, cât şi Cristian Buşoi şi-au depus moţiunea de candidatură
PNL-iştii se pregătesc cu paşi repezi de alegerea noii conduceri la nivel naţional. Ieri, atât Ludovic Orban, cât şi Cristian Buşoi şi-au depus moţiunea de candidatură, în timp ce Cătălin Predoiu a renunţat săptămâna trecută. Interesant este pe cine va susţine organizaţia PNL Brăila. Potrivit unei declaraţii recente a preşedintelui liberalilor brăileni, Alexandru Dănăilă, o decizie va fi luată în cadrul Biroului Politic. Chiar şi aşa, acesta a ţinut să sublinieze câteva dintre aspectele cele mai importante pe care organizaţia le va căuta la noul lider al partidului.
„Filiala Brăila îşi va stabili susţinerea pentru candidatul la funcţia de preşedinte într-o şedinţă statutară, aşa cum suntem obligaţi să facem. În primul rând, eu îmi doresc ca organizaţia să susţină un candidat care să poată implementa şi să poată transmite o poziţie coerentă la nivelul întregului partid, de sus şi până jos. Pentru că lucrul acesta a lipsit şi efectele s-au simţit, cel puţin la noi în Brăila, într-un mod nefast. Îmi doresc ca viitorul preşedinte al organizaţiei naţionale a partidului să poată să transmită chestiuni care se vor şi realiza şi să îşi asume, în limita posibilităţilor, lucrurile pe care şi le propune. Asta este o chestiune foarte importantă! Iar cel de-al treilea motiv pentru care noi vom susţine un candidat la preşedinţie este legat de componenţa viitoarei echipe. Ne interesează ca în viitoarea echipă, pe cât este posibil, Brăila să fie reprezentată. Vom face lobby astfel încât Brăila să fie reprezentată cât mai bine la Bucureşti, astfel încât să nu mai existe disfuncţionalităţi în ceea ce înseamnă transmiterea mesajului de la Bucureşti la Brăila”, a afirmat Dănăilă.
Mai mult, acesta susţine că indiferent cine va ieşi câştigător dintre candidaţii înscrişi în cursa internă ce va avea loc pe 17 iunie, PNL trebuie să se redreseze în cele din urmă. Acesta a dat chiar exemplul neînţelegerilor de la nivelul organizaţiei Brăila, care au dispărut complet după alegeri, după cum se arată convins liberalul.
„Contează mai puţin dacă eşti în echipa câştigătoare sau nu. Contează cel mai mult să câştige partidul în urma acestei competiţii. Aşa cum s-a întâmplat şi la Brăila. Aici au existat o serie de discuţii înainte de alegeri, dar aţi văzut că odată cu momentul alegerilor, toate acestea s-au încheiat şi nu cred că astăzi mai e cineva care să discute despre alt partid decât PNL”, a conchis sursa citată.
POLITIC
Mihai Tudose: ”Zonele marine protejate din Europa beneficiază de conservare numai pe hârtie”
• ”Avem legislație europeană, avem o strategie a UE în domeniu, există obiective ambițioase, dar starea ecosistemelor marine se degradează accelerat”, a avertizat europarlamentarul roman • ”Trebuie făcut mai mult pentru protejarea ecosistemelor și conservarea biodiversității, fără a afecta sectoarele esențiale pentru aceste regiuni, precum pescuitul, turismul și transportul maritim”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că raportul Curții de Conturi Europene vizând starea zonelor marine protejate din UE reprezintă un semnal de alarmă cu privire la ineficiența protecției mediului marin.
”Sunt două probleme majore. Prima ține de lentoarea includerii în regimul de protecție, existând un decalaj mare între obiectivele pentru anul 2030 din strategia UE în domeniul biodiversității și zonele marine protejate, desemnate ca atare. Dar și mai gravă e lipsa de măsuri efective în majoritatea zonelor incluse în regimul de protecție.
Așa cum concluzionează auditul Curții de Conturi, declararea ca zone protejate nu este suficientă pentru o protecție reală. Avem legislație europeană, avem o strategie a UE în domeniu, există obiective ambițioase, dar starea ecosistemelor marine se degradează accelerat.
Agenția Europeană de Mediu a avertizat, deja, că cele mai multe din habitatele și speciile marine din UE nu au parte de o conservare adecvată.
Asta, în condițiile în care 600 de milioane de euro din fondurile UE sunt banii alocați pentru biodiversitatea marină în actualul cadru financiar multianual, 2021-2027…
E nevoie de măsuri eficiente de protecție, bazate pe soluții inovatoare, și, pentru o gestionare durabilă, de un echilibru între nevoile de protecție a mediului și impactul socio-economic. Pentru că trebuie ținut cont de faptul că 40% din populația UE locuiește la o distanță de cel mult 50 km de coastă.
Trebuie făcut mai mult pentru protejarea ecosistemelor și conservarea biodiversității, fără a afecta sectoarele esențiale pentru aceste regiuni, precum pescuitul, turismul și transportul maritim”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.
POLITIC
Iulian Timofei s-a întors în funcția de prefect
Prin hotărâre de guvern, Executivul condus de Luca Niculescu a început să numească noii prefecți după demisia celor de la PNL și USR, urmare a debarcării lui Ilie Bolojan.
Reamintim că PNL a votat învestirea Guvernului Niculescu, dar Bolojan a decis trecerea în opoziție și a dictat demisiile celor aflați în funcții politice (secretari de stat, prefecți, subprefecți etc) așa cum a procedat și Sorin Grindeanu când PSD a ieșit de la guvernare.
În acest context, Iulian Timofei revine în funcția de prefect al județului Brăila, înlocuindu-l astfel pe liberalul Florin Dobrescu pe care l-a mai înlocuit o dată în ianuarie 2022.
Cei doi sunt pensionari – Timofei a ieșit la pensie de la Inspectoratul de Jandarmi în vreme ce Florin Dobrescu din Inspectoratul de Poliție.
Urmează ca săptămâna viitoare să fie stabilit și noul subprefect al Brăilei.
























