• un spectacol de tradiţii, obiceiuri şi muzică organizat de Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean Brăila şi Teatrul “Maria Filotti” Vineri, 24 februarie, de la...
• evenimentul se desfăşoară în perioada 24 februarie-6 martie • banii strânşi vor fi utilizaţi pentru sprijinirea unor persoane, organizaţii sau familii în situaţii speciale ...
• elevii celor 15 clase primare ale Liceului de Arte “Hariclea Darclee” vă invită mâine, între orele 11.00-12.30, la târgul caritabil organizat pentru adolescentul bolnav de...
• asta reiese din statistica AJOFM Brăila din luna ianuarie • rata şomajului înregistrat la 31 ianuarie 2017 a fost de 6,79 %, egală cu cea...
• acesta a aflat din cotidianul nostru de povestea lui Cristi şi a trimis 300 de dolari canadieni • săptămâna aceasta s-au primit încă două donaţii...
• cu ocazia împlinirii a 20 ani de activitate, Organizaţia “TREBUIE!” atrage atenţia autorităţilor asupra problemelor cu care se confruntă zi de zi în încercarea de...
• protestele faţă de Guvernul Sorin Grindeanu continuă la Brăila, în paralel cu cele de la nivel naţional • chiar dacă numărul celor care ies în...
• propunerea de modificare vine din partea a doi senatori PSD şi PNL • Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România critică această tentativă de a...
• săptămâna aceasta s-au primit patru noi donaţii anonime în valoare totală de 380 lei • invităm în continuare toţi brăilenii cu suflet mare să fie...
• de două decenii, ONG-ul vine în sprijinul copiilor şi adulţilor cu nevoi speciale Organizaţia pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale “TREBUIE!”, filiala Brăila,...