• evenimentul a avut loc duminică, 26 octombrie, în Sala ProArte a Centrului de Creație Brăila • Premiul I la Secțiunea JOC a fost adjudecat de...
• garnituri de cale ferată cu tancuri, transportoare și alte elemente de tehnică militară se deplasează, în această perioadă, în mai multe județe ale țării, inclusiv...
• Campionatul Mondial de Karate SKDUN a însemnat 29 de medalii pentru sportivii clubului brăilean În perioada 24–26 octombrie 2025, Arena Nowak – Mosty din...
• cu câte trei reușite de fiecare, Cristian Ciocan și Cosmin Moisoiu au fost golgheterii etapei a 7-a Campionatul Ligii a V-a a continuat cu...
• ”scopul este sprijinirea comercianților locali, precum și facilitarea accesului cetățenilor la produse diverse, într-un mediu organizat”, precizează conducerea APT Într-un comunicat de presă, Administrația Piețelor...
* anul acesta șantierul a sărbătorit și 85 de ani de existență * 8 mai 1940 este considerată „ziua de naștere” a șantierului naval din Brăila,...
• astă vară, mecanismul a fost nefuncțional timp de mai multe săptămâni, deoarece arătătoarele metalice erau îndoite • de vină ar fi niște copii care s-ar...
• formația brăileană ocupă locul al 5-lea în Seria A, la 1 punct de ocupanta locului al treilea, Unirea Slobozia În etapa a 5-a a...
• în ultima săptămână, polițiștii au desfășurat activități în trafic, cu scopul prevenirii accidentelor în care sunt implicați pietonii • polițiștii au urmărit respectarea de către...
• magistrații gălățeni au subliniat că se observă o perseverență a inculpaților în săvârșirea infracțiunilor contra vieții, astfel că se impune privarea de libertate Magistrații...