• sunt scoase la concurs 30 de posturi de electromecanici şi agenţi hidrotehnici, muncitori calificaţi ce vor fi încadraţi cu salarii cuprinse între 2.400 şi 3.200...
• la cursa care a început ieri, la ora 18.00, au pornit doi temerari, un militar gălăţean şi un ofiţer ISU • aceştia şi-au propus să...
• deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă, fostă şefă a UPU Brăila, a dat cărţile pe faţă şi a explicat, zilele trecute, de ce este atât de...
• au avut “o atitudine cuviincioasă, chiar retrasă”, scrie negru pe alb în rechizitoriul cauzei • procurorul criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-a...
• recent, unitatea de învăţământ a fost gazda a două seminarii organizate în cadrul proiectului “Tranziţia actului educaţional de la tradiţional la modern prin integrarea mijloacelor,...
• în perioada martie-iunie, copiii din ciclul primar vor participa la lecţii de sănătate orală, iar la final vor primi pastă şi periuţă de dinţi, un...
• în sprijinul protestelor exprimate de magistraţii din întreaga ţară, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a decis suspendarea activităţii de relaţii cu publicul în perioada...
• aşa au ales dascălii să îşi arate nemulţumirea faţă de situaţia actuală din învăţământ • printre revendicările sindicaliştilor se numără adoptarea până la 31 martie...
• acestea au fost raportate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, Spitalul TBC şi Veneţia Medical • trei pacienţi au necesitat internarea Ninsoarea şi frigul...
• pe malul brăilean, a fost defrişată o suprafaţă de 3,5 hectare, care a fost scoasă din fondul forestier şi predată către CNAIR • la ora...