• Judecătoria Brăila a înlocuit arestul preventiv cu măsura controlului judiciar faţă de inculpatul V. Neculai, numai că procurorul a formulat contestaţie, iar la instanţa superioară...
• manifestarea cultural-artistică dedicată împlinirii a 129 de ani de la naşterea marelui critic şi istoric literar va avea loc astăzi, de la ora 10.00, la...
• conform anunţului din SICAP, este vorba despre Orange, Vodafone, Union Co şi Elsaco Solutions • reamintim că valoarea totală estimată a contractului este de aproape...
• brăileanul Ion Sterian, directorul general al TRANSGAZ, a implicat Brăila în proiectul « Interconectarea Sistemului Naţional de Transport cu conducta de transport internaţional gaze naturale T1...
De miercuri, 7 octombrie 2020, ziarul “Obiectiv – Vocea Brăilei” a iniţiat o nouă rubrică, “Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să...
• procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatei M.D. de 73 de ani pentru comiterea infracţiunii de omor în...
• vineri, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local Municipal Brăila, ce doi au fost aleşi în funcţii • din cei 21 de consilierii prezenţi, 17...
• şoferul unei vidanje a fost fotografiat, zilele acestea, în timp ce golea utilajul într-o gură de canalizare de pe un teren privat • potrivit martorilor,...
• preşedintele PLUS Brăila, medicul veterinar Mihai Isvoranu, a vorbit recent despre stadiul fuziunii dintre partidul său cu USR, la nivel naţional, punctând că lucrurile evoluează...
deputatul PNL Brăila, Vasile Varga, totodată candidat al partidului pentru un nou mandat în Cameră, şi-a exprimat recent opinia în legătură cu rezultatul slab al liberalilor...