• această activitate a fost susținută de parohiile ,,Înălțarea Sfintei Cruci ” – cartier Obor, ,,Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” – cartier Lacu Dulce și parohia...
• pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2.500 de lei, vor beneficia, în continuare, de abonamente sociale gratuite pe mijloacele de transport ale SC...
• Adrian – Marius Rîndunică, directorul Casei Județene de Pensii Brăila, explică pe larg cum va funcționa reducerea vârstei standard de pensionare în condițiile noii legi,...
* până la data de 19 martie inclusiv, la Brăila, cardurile de energie au fost folosite pentru decontarea unor facturi de peste 4,6 milioane de lei...
• pilot din anul 1969, viitorul comandant de la Ianca a urmat o carieră de succes, obținând numai calificative FB și ajungând până la gradul de...
* revendicările sindicaliștilor din Poșta Română sunt susținute și de câțiva angajați ai Poștei din Brăila, care s-au alăturat, ieri, grevei de avertisment de la nivel...
• preotul brăilean a trecut la Domnul duminică dimineață, după ce își revenise din comă, pentru scurt timp • părintele Mihai slujea la Biserica „Sfânta Cruce”,...
* preotul brăilean, în vârstă de 66 de ani, a murit azi-dimineaţă, la ora 7.00, după o grea suferinţă cauzată de o boală necruţătoare * trupul...
• un proiect care va participa la Concursul Național Catehetic „Hristos- Cuvântul care vindecă” • conferința a avut loc la Școala Gimnazială ”Anton Pann” Pe...
• evenimentul are loc joi, 15 martie, ora 12.00, în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Consiliul Județean Brăila, prin...