• în urmă cu 9 ani, Raluca Constantin, o tânără din Brăila pasionată de design vestimentar își deschidea primul său atelier de croitorie • a ales...
* de la copii și voluntari, la părinți și bunici, circa 1.000 persoane au intrat în joaca numită ”Easter Egg Hunt”, tradiționala vânătoare de comori organizată...
• despre prevederile noi aduse de Legea 360/2023 continuă explicațiile Adrian-Marius Rîndunică, directorul Casei Județene de Pensii Brăila • precizările de mai jos au fost solicitate...
• mii de brăileni cu vârste trecute de 40 – 50 de ani au primit ordin de chemare, în cadrul celui mai amplu exercițiu de mobilizare...
• dintr-un comunicat de presă am aflat toate activitățile care au marcat ziua de 8 Aprilie • evenimentului a fost coordonat de prof. Mihaela Râpa, director...
• numai anul trecut, în toată țara, au fost înregistrate peste 500 de petiții privind hărțuirea și discriminarea la locul de muncă • la Brăila, au...
• într-un drept la replică transmis redacției ”Obiectiv”, Gelu Mavroianu, patronul localului din Baldovinești, susține că nu a avut nicio legătură cu fiasco-ul care s-a dovedit...
• ceea ce se dorea a fi cel mai tare bal de boboci din Brăila, organizat weekendul trecut, s-a dovedit a fi o țeapă de zile...
• potrivit unui comunicat al Biroului Executiv al Sindicatului Lucrătorilor din Muzeul Brăilei „Carol I”, muzeografii declanșează seria protestelor • greva japoneză se va desfășura joi,...
Pierderea unei persoane dragi este un eveniment tragic și greu de suportat, mai ales în cazul în care decesul apare în cele mai neașteptate momente. Cu...