• fiul moldovencei, Igor, a fost diagnosticat cu fractură de femur, deformarea scoliotică a coloanei vertrebrale și parapareză spastică a picioarelor și se află într-un scaun...
• campania rămâne deschisă până pe 5 septembrie, iar donaţiile se aduc la sediul redacţiei “Obiectiv” din Strada Mihai Eminescu nr. 56 • cu un gest...
• sâmbătă, 24 august, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoțit de clerici, s-a deplasat în Insula Mare a Brăilei, acolo unde, în anul 2017, a...
• aceasta a fost organizată de preotul paroh și de credincioșii din localitate, în cadrul programului eparhial „Vacanţă în pridvorul bisericii” • timp de cinci zile,...
• Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos • ierarhul i-a împărtășit pe copiii prezenți la slujbă și...
* evenimentul este organizat sâmbătă, 31 august, de Cercetașii României – Centrul Local „Nufărul Alb” Brăila, alături de alți 140 de cercetași din Galați, Tecuci, Matca,...
• Poșta Română mai are la dispoziție câteva zile pentru a trimite tuturor pensionarilor brăileni noile decizii • Adrian – Marius Rîndunică, directorul Casei Județene de...
• valoarea indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii cu gradul I de invaliditate creşte cu 224 de lei de la 1 septembrie, au transmis reprezentanții Ministerului Muncii...
• zeci de brăilence, angajate la fabrica de confecții administrată de Domenico Riga, au venit, ieri, la sediul redacției „Obiectiv – Vocea Brăilei”, pentru a-și spune...
• evenimentul s-a desfășurat, timp de o săptămână, prin strădania credincioșilor și a părintelui de la Parohia Țibănești 1 • copiii, cu vârste între 5 și...