• în proiectul desfăşurat de Fundaţia “Lumina” s-au implicat elevii de la liceele “Bălcescu” şi “Perpessicius” şi cei de la Şcoala “Mihai Eminescu” În preajma...
• astăzi, pe str. Ana Aslan nr. 27-29 începe sărbătoarea bucuriei • cunoscutul artist folk Daniel Iancu a dorit să se alăture campaniei şi va susţine...
• elevii şi cadrele didactice de la unitatea de învăţământ au organizat un Târg de Paşte, unde au stâns fonduri pentru adolescentul bolnav de cancer •...
† CASIAN, din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Dunării de Jos: Preacucernicilor şi preacuvioşilor slujitori ai sfintelor altare, cinului monahal, şi tuturor binecredincioşilor creştini, fraţi şi...
• prin implicarea medicului Cristina Voineag, persoanele vârstnice, şi nu numai, din Parohia Mărtăceşti au beneficiat de servicii medicale de specialitate În Sfântul şi Marele...
• pictează de aproape patru decenii iar în 2013, la vârsta de 58 ani, a obţinut licenţa la Facultatea de Arte “George Enescu” din Iaşi •...
• 14 dintre cei peste 650 de brăileni care au participat la acţiunea de colectare de deşeuri electrice şi electronice, din acest sfârşit de săptămână, au...
• evenimentul s-a desfăşurat sâmbătă, la Teatrul “Maria Filotti” • 100 de brăileni de toate vârstele au venit să afle poveştile inspiraţionale ale celor şase speakeri...
• dintre cei peste 900 de participanţi aflaţi în căutarea unui job, circa 600 au fost selectaţi în vederea încadrării • per total, la acţiunea organizată...
• pelerinii sunt invitaţi la Biserica “Sfânta Parascheva”, apoi la Catedrala “Naşterea Domnului” din Bariera Călăraşilor, unde se va ajunge în procesiune Arhiepiscopia Dunării de...