* o brăileancă de 82 de ani și fiul acesteia de 51 de ani, care locuiau în Galați, au decedat, recent, ca urmare a faptului că...
* duminică, 17 octombrie, credincioșii de la Berlești au participat la slujba de sfințire a bisericii, oficiată de ÎPS Arhiepiscop Casian * sărbătoarea a coincis cu...
* luni, au fost depuse jerbe de flori la Monumentul Victimelor Holocaustului, de către reprezentanții Primăriei Municipiului Brăila, Consiliului Județean Brăila, Instituției Prefectului, Garnizoanei Brăila și...
Citim pretutindeni semnele unei istorii epuizate, ajunsă la capăt de drum. Să fie sfârșitul unei epoci? Sau sfârșitul unor generații blazate și incapabile de a mai...
* duminică, 10 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a sfințit biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Mircea Vodă, ridicată de fiii satului în perioada interbelică * lucrările de...
* ridicată pe cheltuiala soților Nedelcu și Ana P. Chercea, imediat după Primul Război Mondial, Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” se află în plin proces de...
* întâmpinați de ierarhul lor, foștii elevi de seminar – unii sosiți din străinătate – s-au rugat pentru cei trecuți la Domnul și au participat la...
În urma tragerii la sorți, au fost desemnați câștigătorii: 1 – Marius Anton – 100 lei 2 – Steluța Donosa – 100 lei 3 – Luminița...
* Lidia Coteț (52 ani), Romelia Adina Neguleasa (52 ani), Bădin Lucia Diana (33 ani), Ghiorghe Dinicu (63 ani) și Viorica Necoară (69 ani) sunt norocoșii...
* expoziția este găzduită de Biblioteca Județeană “Panait Istrati”, în perioada 1 – 18 octombrie Consacrată ca Zi Internațională a Persoanelor Vârstnice încă din 1991,...