* inculpaţii Șaim Cezar-Marian şi Balaşca Alexandru au recrutat prin metoda ”loverboy”, transportat și adăpostit 4 victime minore, cu vârste între 14 şi 17 ani *...
• Marius Valentin Parfenie ar fi vrut să ucidă cât mai mulţi români, pentru că nu se comparau cu suedezii, ţară în care tânărul muncea •...
• tânărul de 20 de ani, care a băgat în spital 10 oameni, după ce pe unul l-a înjunghiat, apoi a intrat cu maşina în ceilalţi...
• patru dintre membrii unei familii care se aflau la intrarea în mall în momentul în care atacatorul a intrat cu maşina în mulţime au fost...
• “Preveniţi ghinionul” este sloganul unei acţiuni de informare ce se va derula astăzi în marile centre comerciale din municipiu • acţiunea urmăreşte conştientizarea opiniei publice...
* asta au apreciat judecătorii Tribunalului Brăila, după ce au aflat că Marius Valentin Parfenie și-ar fi planificat întreaga activitate infracțională cu ceva timp înainte de...
• un tânăr de numai 20 de ani a intrat cu o maşină, pe care chipurile ar fi vrut s-o cumpere, direct într-un grup de oameni...
Atacatorul de la Brăila Mall a ajuns în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Surse apropiate anchetei ne-au declarat ca e cooperant și își recunoaste...
* cele 10 persoane ajunse pe patul de spital au fost stabilizate de medici și sunt în stare bună acum * cei doi copii, de 11...
* astăzi, judecătorii Tribunalului Brăila au prelungit măsura arestării preventive cu încă 30 de zile pentru Daniel Gabriel Husein, acuzat de tentativa de omor din Music...