• două clase de elevi de gimnaziu, de la Colegiul Național „Ana Aslan” Brăila, au avut parte de o experiență inedită în cadrul unei vizite educative...
• astfel, cei care vor să urmeze o carieră militară ca ofițeri în Armata României se mai pot înscrie până pe 6 iunie inclusiv • termenul...
• duminica trecută, 25 mai, Ianca s-a bucurat de Festivalul Regional de folclor “Flori De Bărăgan”, organizat de Liceul Teoretic “Constantin Angelescu”, sub îndrumarea Prof. Mirela...
• săptămâna trecută, elevii din Brăila au participat la o activitate educațională inedită care a promovat multiculturalismul, colaborarea și învățarea limbilor străine • proiectul ”Viitorul se...
• luni, 26 mai, primii absolvenți ai instituției de învățământ s-au întâlnit cu foștii profesori și cu ierarhul Dunării de Jos • a fost săvârșită o...
• trei licee tehnologice din municipiul Brăila oferă, în anul școlar 2025-2026, oportunitatea de a urma învățământul profesional dual, o formă de pregătire care combină teoria...
• proiectul științific a fost susţinut de studenţii şi masteranzii din cadrul acestei Facultății de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi şi de la alte cinci...
*elevi din localitatea Râmnicelu au fost vizitați de polițiștii Serviciului Rutier, care au marcat încheierea oficială a primei ediții a ”Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere”, prin...
• luni, 19 mai, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” din Brăila a găzduit activitatea ”Primăvara în operele scriitorilor îndrăgiți”, un eveniment educativ dedicat lecturii, organizat în cadrul...
• polițiștii au purtat discuții cu aproximativ 120 de elevi ai Școlii Gimnaziale Chiscani, care s-au implicat în mod interactiv în discuțiile pe linia creșterii siguranței...