Când am început să scriu editorialul pentru astăzi îmi propusesem o cu altă temă. Dar, pentru că, după doar câteva minute s-a întrerupt iar curentul electric,...
Aflat recent într-o vizită la Brăila, Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a îndemnat consumatorii să cumpere produse româneşti, pentru susţinerea producătorilor agricoli autohtoni. „Noi, toţi cei care...
Iată că istoria se repetă şi la generale, nu numai la locale. Avem candidaţi care n-au după ce bea apă sau trăiesc din salariul minim. De...
Tragedia de la Piatra Neamţ, în urma căreia 10 pacienţi bolnavi de Covid, internaţi în secţia de Terapie Intensivă, au murit, iar alţi 7, inclusiv medicul...
Trăim vremuri desprinse dintr-un scenariu de groază. De la o zi la alta, ştirile despre creşterea alarmantă a numărului de persoane infectate cu Covid 19 proiectează...
În tot acest context al pandemiei de Covid-19, mai ales pe fondul frustrărilor şi nemulţumirilor inerente şi de multe ori explicabile ale unei bune părţi a...
Ieri, 11 noiembrie, candidaţii la funcţia de director general “Braicar” au intrat în focul examenului. Câţi sunt şi cine? Nu ştiu. Pe site-ul companiei n-am găsit...
Nu mai contează numărul de infectări zilnice cu noul coronavirus. Nu mai contează numărul de teste. Nici indicii de infectare pe ţară, pe localităţi ori pe...
Zilele trecute, o persoană cu pretenţii a distribuit pe Facebook o chestie de genul: “Brăileni, de acord ca banii cu care se vor plăti ornamentele din...
Începând de astăzi, 9 noiembrie, intră în vigoare măsurile adoptate joi seara de Guvernul României printr-o hotărâre şi o ordonanţă de urgenţă care prevăd noile măsuri...