Învățământ
Catalogul electronic. Digitalizarea ia avânt în școlile din Brăila
• Ministerul Educației promite în anul școlar 2025 -2026 că toate unitățile școlare preuniversitare din România vor avea ”catalog electronic”, un sistem informatic care aduce o serie de beneficii profesorilor, părinților și elevilor, de la notificări în timp real cu privire la notele sau calificativele obținute, la absențe și până la comunicări ale profesorilor către părinți • în Brăila, numărul școlilor care au făcut pasul către digitalizare a crescut considerabil, de la doar două în 2021 la 38 în acest an • unitățile școlare care au făcut deja pasul spre digitalizare au fost nevoite să decidă fiecare cu ce bani și ce softuri informatice să cumpere • începând cu anul viitor, însă, va exista un sistem unic la nivel național
Ești părinte și ai dori să știi imediat ce note sau calificative a primit copilul tău la școală? Sau vrei să fii informat dacă se află la oră sau absentează printr-o simplă notificare pe telefon? Sau poate chiar să primești câteva aprecieri sau indicații din partea cadrului didactic? Ei bine, toate acestea sunt deja posibile, prin implementarea catalogului electronic, sistem prin care părinții au acces în timp real la situația școlară a elevului.
Este un pas important către digitalizarea sistemului de învățământ, deoarece, în era digitală, educația trebuie să evolueze alături de tehnologie, asta însemnând nu doar utilizarea acesteia în procesul de predare, ci și modernizarea modului în care sunt gestionate și monitorizate rezultatele elevilor.
Catalogul electronic oferă un avantaj clar și în monitorizarea absenteismului școlar. Profesorii introduc absențele imediat, iar părinții sunt notificați instantaneu. Se permit astfel intervenții rapide, înainte ca absențele să devină un fenomen cronic. În unele cazuri, platformele de catalog electronic pot include chiar și un sistem de notificări SMS sau email care alertează părinții în cazul absențelor nemotivate. Notele pot fi verificate în timp real, la fel ca și absențele, fără să se mai aștepte ședințele cu părinții sau discuțiile informale cu profesorii. Această transparență reduce tensiunile și oferă părinților șansa de a interveni la timp în cazul unor probleme școlare.
Dacă în urmă cu trei ani, la nivel național, doar 248 de școli implementaseră acest sistem, în prezent 1.897 de instituții școlare au făcut acest pas, cu 1.649 mai mult ca în septembrie 2021, ceea ce denotă că ideea catalogului electronic a prins foarte bine atât în rândul profesorilor cât și în cel al părinților.
La nivelul județului Brăila, situația implementării acestuia a câștigat teren față de anul școlar 2021 -2022, când a fost folosit pentru prima dată de doar de două școli, Școala Gimnazială Romanu și Liceul Teoretic ”Constantin Angelescu” Ianca. În următorul an școlar, numărul unităților de învățământ din Brăila s-a ridicat la 11, patru din mediul urban și șapte din mediul rural. Un număr de 21 de unități școlare a utilizat catalogul electronic în anul școlar 2023-2024, nouă din mediul urban și 12 din mediul rural. Iar în acest an școlar, 38 de școli vor utiliza, pentru notele, mediile și absențele elevilor, sistemul electronic.
Potrivit listei publicate în Monitorul Oficial, din cele 38 de unități de învățământ care vor implementa catalogul electronic, 21 sunt din mediul urban (Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă”, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială ”Sfântul Andrei”, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială ”Dr. Luca”, Școala Gimnazială ”Sfântul Andrei”, Școala Gimnazială „Mihu Dragomir”, Școala Gimnazială ”Ion Creangă”, Școala Gimnazială ”Nikos Kazantzakis”, Liceul de Arte ”Hariclea Darclee”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic ”Edmond Nicolau”, Liceul Tehnologic ”Panait Istrati”, Liceul Tehnologic ”Edmond Nicolau”, Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil”, Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci”, Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „Nicolae Iorga”, Colegiul Național „Ana Aslan”, Colegiul Economic „Ion Ghica”) și 17 din mediul rural (Școala Gimnazială „Costache Grigore Șuțu”, Școala Gimnazială Romanu, Școala Gimnazială Chiscani, Școala Gimnazială Traian, Școala Gimnazială „General Stan Poetaș” Ulmu, Școala Gimnazială Mircea Vodă, Școala Gimnazială Siliștea, Școala Gimnazială Victoria, Școala Gimnazială Unirea, Școala Gimnazială Surdila Greci, Școala Gimnazială Stăncuța, Școala Gimnazială Vișani, Școala Gimnazială ”Aurel Horneț”Tudor Vladimirescu, Liceul Teoretic ”Constantin Angelescu”Ianca, Liceul Tehnologic ”Nicolae Oncescu”Ianca, Liceul Tehnologic ”Matei Basarab”Măxineni, Școala Profesională „Anastase Simu” Cireșu).
Profesorii brăileni, deschiși către digitalizare
Directorul Școlii Gimnaziale „Costache Grigore Șuțu” – Șuțești, profesorul Silviu Roșioru, ne-a vorbit despre avantajele reale ale folosirii catalogului electronic, implementat în această școală încă din anul școlar 2022-2023, precizând că ”părinții primesc în timp real pe e-mail sau prin mesaj notele și au acces să le vizualizeze, fără a exista riscul ca elevul să încerce să ascundă rezultatele școlare mai puțin bune. Mai mult decât atât, faptul că părinții primesc în timp real notificări cu privire la situația frecvenței este un real beneficiu deoarece s-a diminuat considerabil absenteismul școlar și fenomenul «chiulului». Ai pus absența, s-a trimis mesajul: copilul nu este la oră. Părinții au fost încântați că primesc mesaj instant atunci când copilul lor a luat o notă, a primit absență etc. Catalogul permite și transmiterea de mesaje către părinți, iar acest lucru îl poate face fiecare profesor în parte, dar și dirigintele. La orice ședință cu părinții tu poți să generezi un grafic care să spună evoluția sau involuția copilului, pe fiecare disciplină în parte, ori pe toate disciplinele. Din punct de vedere al disciplinei, la fel se poate. În această aplicație avem și o bibliotecă virtuală de peste 6.000 de volume”.
Contactată de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, profesorul Cici Mihaela Bolovan, actualul inspector școlar general al Inspectorului Școlar Județean (IȘJ) Brăila, a explicat că ”începând din anul școlar 2021-2022, unitățile școlare din județul Brăila au început să împlementeze catalogul electronic. Faptul că în acest prim an de implementare numărul școlilor a fost scăzut, limitându-se la două, iar în anul școlar curent există 38 de unități care deja utilizează acest tip de aplicație, este o dovadă incontestabilă a avantajelor pe care catalogul electronic le aduce elevilor, părinților și profesorilor. Această aplicație nu este doar un instrument prin care profesorii introduc notele elevilor și care permite, mai apoi, vizualizarea acestora de către elevi și părinți. Catalogul electronic oferă avantajul unui sistem centralizat al situațiilor școlare, al elevilor, al încadrărilor și orarului școlii. Astfel, se pot extrage cu ușurință rapoarte și situații statistice necesare în anumite momente ale anului școlar. Pentru părinți și elevi, aplicația permite accesul facil la situația școlară (note, absențe), la informații legate de activitatea elevului (orar, materii studiate, profesori), la noutăți legate de activitățile organizate de școală”.
Și la Școala Gimnazială Salcia Tudor catalogul electronic nu mai reprezintă o noutate. ”Suntem în al treilea an de implementare a catalogului electronic, această inițiativă a adus o serie de beneficii semnificative pentru elevi, părinți și cadrele didactice. Pentru elevi, acest sistem reprezintă o modalitate de a-și asuma responsabilitatea pentru propriile rezultate, având în vedere că informațiile sunt accesibile imediat, acest sistem eliminând surprizele neplăcute de la sfârșitul semestrului, când părinții aflau abia atunci despre problemele școlare ale copiilor, pe de altă parte părinții au acum posibilitatea de a interveni din timp în cazul în care observă o scădere a performanței școlare sau alte probleme legate de frecvență sau disciplină, iar pentru cadrele didactice și diriginți sistemul permite generarea rapidă și eficientă a diferitelor rapoarte necesare, oferind o imagine clară și actualizată asupra performanței fiecărui elev. Acest lucru simplifică munca administrativă și oferă un suport valoros în procesul educațional. Pe măsură ce avansăm în utilizarea acestui sistem digital, observăm o creștere a responsabilității elevilor în gestionarea propriilor rezultate și o mai bună colaborare între profesori, părinți și elevi. Catalogul electronic este un pas important spre modernizarea procesului educațional și o dovadă a eforturilor noastre de a îmbunătăți continuu calitatea educației oferite”, ne-a mărturist profesorul Gica Paraipan, directorul unității.
Digitalizare, dar fără proceduri de achiziție
În ciuda avantajelor dovedite în timp, catalogul electronic nu a fost ușor de implementat în anii trecuți, din cauza lipsei unor directive clare și unor proceduri de achiziție a unui program informatic unic, la nivel național. Din acest motiv, conducerea fiecărei unități de învățământ a luat propriile decizii de achiziție, fie prin accesarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), fie folosind finanțări din bugetul local sau venituri proprii, fiind interzisă solicitarea de finanțare din partea elevilor sau părinților.
”Ca orice noutate, la început am întâmpinat dificultăți în implementare, fie că vorbim de adaptarea cadrelor didactice la noua interfață sau de unele erori de natură tehnică, dar am trecut cu bine peste aceste obstacole.”, își amintește profesorul Silviu Roșioru, director al Școlii Gimnaziale „Costache Grigore Șuțu”, una din primele instituții școlare care au ales calea digitalizării. După experiența acumulată, ”activități, precum calculul mediilor generale, se realizează într-un timp foarte scurt. Mai mult decât atât, catalogul electronic reprezintă un real sprijin și pentru compartimentul secretariat deoarece se pot genera adeverințe care să ateste calitatea de elev, adeverințe cu situația școlară, foi matricole și alte documente, a căror pregătire putea solicita timp. Așadar, catalogul electronic reprezintă un mare pas înainte pentru școala noastră și ne bucurăm că am mai parcurs o etapă în digitalizarea actului educațional”, a continuat acesta.
Inspectorul școlar general Cici Mihaela Bolovan are, totuși, ”convingerea că în scurt timp toate unitățile școlare din municipiul și județul Brăila vor adopta această soluție digitală eficientă de comunicare între școală și familie”.
Sistem unic la nivel național
Ministerul Educației dă însă asigurări că începând cu anul școlar viitor, mai exact 2025-2026, catalogul electronic va fi implementat în toate unitățile de învățământ preuniversitar prin intermediul unui sistem unic la nivel național.
”Implementarea catalogului electronic în unitățile de învățământ din Brăila reprezintă un pas esențial spre digitalizarea educației, aducând numeroase avantaje în gestionarea procesului educațional. Deși există provocări, acestea pot fi depășite printr-o implementare corectă și prin sprijinul acordat tuturor celor implicați.”, a mai precizat Inspectorul Școlar General al ISJ Brăila, Cici Mihaela Bolovan, care subliniază cât de important este ca acest sistem electronic să existe în fiecare școală deoarece „digitalizarea educației nu înseamnă doar utilizarea tehnologiei, ci și adaptarea întregului sistem la nevoile și realitățile lumii moderne, pregătind astfel elevii pentru viitor”.
Până când va exista un sistem unic, directorii unităților școlare se vor descurca, în continuare, cu achiziția și implementarea programelor informatice specifice, cu bani proprii, de la bugetul local sau prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.
Învățământ
Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ
De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.
La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.
În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.
Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.
După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.
Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.
Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.
Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.
Contestațiile au schimbat situația unui candidat
În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.
Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.
Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.
În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!
Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.
Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.
Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.
Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.
Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.
În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală
Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.
Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.
Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.
Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.
Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.
În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.
Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.
Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.
De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?
La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.
Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.
Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.
Verdictul final, în decembrie
În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.
Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.
Învățământ
Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani
• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari
Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.
La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.
Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.
Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.
Situația burselor la nivelul județului este următoarea:
- 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
- 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
- 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
- 22 de burse pentru mame minore;
- 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.
Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.
Ce sume vor primi elevii
Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.
Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.
După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.
Mai puțini beneficiari ai burselor de merit
Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.
În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.
La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.
Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.
Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.






















