Social Media

Social

Câștigătorii Concursului Național ”Vreau să devin reporter!”

Timp de citire: 4 minute

* competiția ajunsă la a doua ediție s-a adresat elevilor cu vârsta între 8 – 18 ani și a cuprins trei secțiuni: reportaj video, reportaj audio și reportaj scris * elevii brăileni au obținut nouă premii
 
S-au desemnat câștigătorii Concursului Național ”Vreau să devin reporter!”, ediția a II-a, organizat de Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila, Secția de Împrumut pentru copii, Ludotecă, în colaborare cu Asociația Culturală Leviathan și Asociația Parteneriatul Global al Apei din România. Concursul s-a desfășurat în perioada 2 mai – 14 iunie 2022 și s-a adresat elevilor cu vârsta între 8 – 18 ani, cuprinzând trei secțiuni: reportaj video, reportaj audio și reportaj scris. În competiție s-au înscris elevi din Brăila, Arad, Botoșani, Călărași, Tulcea, Vâlcea, Galați, Dâmbovița și Oradea, iar temele alese de participanți au fost diverse: istorie, natură, societate, obiective importante și personalități din localitatea fiecăruia, dar și exerciții de imaginație.
În urma jurizării, iată lista premianților:
Premiul Special al Juriului pentru montaj – Andrei Grecu – Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Tecuci, Galați.
 
Secțiunea reportaj video
Premiul I – Claudia Finoghen – Școala Gimnazială Sarichioi, Tulcea;
Premiul II – Diana Andreea Țigănuș – Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Brăila, Andreea Căpățână – Liceul de Arte ” Hariclea Darclee” Brăila;
Premiul III – Grupul ”Nino Nino” – Brăila, Fundația Inimă de Copil Galați;
Mențiuni – Ioana Rebeca Dobrescu – Școala Gimnazială “Mihai Viteazul”  Pucioasa, Dâmbovița; Reporterii Buzz – Școala Gimnazială Nr. 10 Botoșani, Andreea Luca – Școala Gimnazială ”Dragoș Marin”, localitatea Ștefan cel Mare, județul Călărași, Silvia Ciuta – Palatul Copiilor Brăila, David Mohorea – Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Brăila.
 
Secțiunea reportaj scris
Premiul I – Cercul de jurnalism 2 – Palatul Copiilor Arad, Cercul de jurnalism 3 – Palatul Copiilor Arad, Daria Filimon – Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila, Sonia Abrudan – Winnie Academy Oradea;
Premiul II – Eva Maria Crețu – Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila;
Premiul III – Ioana Ivaș – Școala Gimnazială Nr. 10 Botoșani;
Mențiuni – Andrada Bunea – Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Brăila, Cercul de jurnalism 1 – Palatul Copiilor Arad, Nicoleta Turea – Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Brăila, Paula Nicoleta Grosu – Școala Gimnazială Suseni, Mureș.
Precizăm că la secțiunea reportaj audio nu s-a acordat niciun premiu.
”Felicitări, dragi copii și vă mulțumim pentru participare! Am primit pe adresa de concurs, de la elevi cu vârste cuprinse între 8 – 18 ani, foarte multe lucrări, foarte multe reportaje video, cât și reportaje scrise, excelent redate de participanți. Subiectele alese au fost baza relatărilor din istorie, din natură, din societate, din educația pentru natură, din comunicare ca factor responsabil în drumul devenirii ca reporter, ceea ce ne face să înțelegem că în România avem copii minunați care vor prelua ștafeta mesagerilor în jurnalism, cu multă implicare în societatea românească. Important de subliniat, în tot acest demers, nu este efortul organizatorilor sau al juraților și nici premiile obținute, ci impulsionarea elevilor către relatarea adevărului de lângă ei. ,,Premiul” adevărat este dragostea de oameni, dragostea de viață și de adevăr. Totul este să puneți întrebări și să oferiți răspunsuri publicului prin munca voastră de reporter”, a transmis Mihaela Stanciu, bibliotecar și coordonator al concursului.
Juriul Concursului Național ”Vreau să devin reporter!” a fost format din Liliana Nistor – jurnalist Obiectiv-Vocea Brăilei, Pușa Roth – membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, redactor al publicațiilor Leviathan, Mihai Goțiu – cadru didactic jurnalism și comunicare, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Leonard Neculae – redactor Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila, Costin Tuchilă – membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor-șef al publicațiilor Leviathan.
Coordonatorii concursului au fost Mihaela Stanciu – bibliotecar, Lică Barbu – membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Ionuț Procop – GWP România.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧