LOCAL
Casă în flăcări la Roșiori. Proprietarul în vârstă de 64 de ani și-a pierdut viața
În noaptea de joi spre vineri, la ora 4.40, Punctul de Lucru Dudești a intervenit cu două autospeciale de stingere pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la o locuință din localitatea Roșiori. Din apelul preluat de dispeceratul inspectoratului a fost anunțat posibilitatea existenței în locuință a proprietarului, care locuia singur. Când pompierii au ajuns la locul intervenției, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, iar într-o din încăpere a fost găsit proprietarul, în vârstă de 64 ani, decedat. Din câte se pare, este vorba despre un fost primar al comunei, Neculai Soceanu.
Au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați și bunurile din două camere și un hol. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost coșul de fum, nereparat, cu fisuri la nivelul podului.
Incendiul a fost observat cu întârziere, fapt ce a dus la propagarea incendiului și la încăperi. La ora 07.30 incendiul fost lichidat. Victima a fost preluată de Serviciul de Medicină Legală.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR






























