Administrație
Casa Bolehover, scoasă cât de cât la lumină cu o mână de var
* una dintre cele mai frumoase clădiri din Centrul Vechi al Brăilei beneficiază în prezent de o relativă reabilitare a fațadei * din lipsă de bani, actualii proprietari nu pot decât să văruiască zidurile exterioare, fără a interveni asupra vechii tencuieli și a stucaturilor * o renovare ca la carte ar costa zeci de mii de euro, iar proprietarii spun că nu își permit o astfel de investiție fără un sprijin efectiv din partea autorităților locale
Casa Bolehover, una dintre cele mai frumoase clădiri vechi ale Brăilei mai scapă puțin de aspectul ponosit al fațadei. Situată la intersecția străzii Mihai Eminescu cu strada Golești, imobilul n-a mai beneficiat de zeci de ani de o renovare corespunzătoare a părții exterioare. Din acest motiv, tencuiala îmbătrânită și varul scorojit nu mai erau în măsură să pună în valoare elementele de arhitectură deosebite cu care a fost înzestrată, pe vremuri, această construcție. Lipsiți de posibilități materiale, actualii proprietari au tot amânat reabilitarea fațadei. Numai că, odată cu aplicarea măsurii de supraimpozitare a clădirilor care strică imaginea orașului, s-au văzut nevoiți să intervină. Intervenția se face, însă, după posibilități: se aplică un strat nou de var peste tencuiala veche. O reabilitare ca la carte, cu intervenții asupra tencuielii și a stucaturilor ar costa zeci de mii de euro, bani pe care proprietarii nu-i au.
Brăileanul Silviu Gudinov deține două treimi din această clădire. Practic, este proprietarul etajelor I și II, spațiile comerciale de la parter având alți proprietari. Pentru partea sa de fațadă, văruirea îl costă pe Gudinov 7.000 de euro, deci în jur de 30.000 lei. ”Doar pentru văruire și vopsire e nevoie de un aviz mai simplu de obținut de la Direcția pentru Cultură. Dacă să intevenea asupra tencuielii, procedura de avizare era mult mai complicată, iar costurile totale de câteva ori mai mari. Cu avizul pe care îl avem acum, putem doar să spălăm fațada cu apă sub presiune și să aplicăm varul. Lucrarea este supervizată de un arhitect, care a recomandat culorile galben pai sau bej pentru zidărie și alb pentru stucaturi. Am ales combinația de bej cu alb”, ne-a declarat Silviu Gudinov. Acesta ne-a spus că și-ar fi dorit o renovare mai complexă, însă nu poate face asta fără un sprijin din partea autorităților locale, care ar fi putut urma exemplul administrațiilor din alte orașe, ajutând cu fonduri de la buget sau accesând proiecte cu finanțare europeană pentru a schimba fața clădirilor din Centrul Vechi. ”Deocamdată, Primăria ne-a «ajutat» cu această supraimpozitare. În noiembrie 2020, pe data de 5, am fost somați ca până pe data de 31 a lunii respective să reabilităm fațada. Vă dați seama că era imposibil să facem asta. Am contestat în instanță și am primit câștig de cauză. Ulterior, am început demersurile pentru obținerea avizului de intervenție asupra fațadei. Anul trecut, iar am primit somație de supraimpozitare, deși între timp obținusem avizul și urma să ne apucăm de treabă”, ne-a spus Gudinov. Pentru clădirea respectivă, fără terenul de sub ea, impozitul anual mărit cu 500% se situează în jurul valorii de 3.000 lei.
Istoria zbuciumată a Casei Bolehover
Clădirea de la intersecția străzii Mihai Eminescu cu strada Regală a fost construită, în urmă cu circa 160 de ani, de farmacistul Iacob Bolehover, unul dintre cei mai înstăriți oameni ai Brăilei din acea epocă. Construcția s-a numărat mult timp printre principalele puncte de atracție ale orașului. Istoricii au observat că imobilul, la parterul căruia a funcționat dintotdeauna o farmacie, apărea foarte des în cărțile poștale realizate în Brăila, între anii 1900 – 1930. În perioada comunistă, casa a fost naționalizată și a fost locuită de diverși chiriași. La începutul anilor 2000 a fost retrocedată unui urmaș al foștilor proprietari. Familia inginerului naval Silviu Gudinov a achiziționat etajele I și II contra sumei de 40.000 euro, fiind nevoie de alte câteva zeci de mii de euro pentru a pune la punct etajul doi, care a fost amenajat pentru a putea fi locuit în condiții decente. De asemenea, s-a intervenit asupra acoperișului clădirii, care avea nevoie urgentă de reparații. O urgență a fost și eliberarea luminatorului de gunoiul aruncat de-a lungul timpului de foștii chiriași. Nu mai puțin de 17 remorci de gunoi au fost scoase din luminatorul imobilului, grămada de deșeuri ajungând de la parter până la etajul II.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















