Administrație
Cartierul Tinerilor, blocat de prețuri
* primarul Marian Dragomir a afirmat într-o conferință recentă faptul că în ultimii ani a constatat că s-au construit tot mai puține locuințe pe terenurile atribuite gratis de municipalitate, probabil din pricina exploziei prețurilor la materiale * viceprimarul Alexandru Jantea a prezentat o situație exactă privind locuințele construite în baza Legii 15/2003 de la momentul zero și până în prezent * acesta ne-a informat și câți beneficiari au renunțat la proiect, câte loturi mai sunt diponibile, dar și câte cereri sunt înregistrate la Primărie în speranța unor noi atribuiri
Primăria Municipiului Brăila a cam ajuns, din păcate, la fundul sacului în privința atribuirii de terenuri în baza Legii 15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală. Mai precis, în momentul de față au mai fost identificate doar două loturi de teren ce s-ar preta unei asemenea destinații, deși municipalitatea înregistrează în prezent undeva la aproximativ 3.000 de cereri pentru noi atribuiri. Discutăm despre beneficiari cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani la momentul atribuirii.
Primarul Marian Dragomir a vorbit recent despre acest subiect, în cadrul unei conferințe de presă, în care a subliniat că în ultimul an a constatat faptul că tot mai puțini dintre beneficiarii care au primit teren au avansat cu lucrările la locuințe. Potrivit edilului-șef, probabil că a contat foarte mult explozia prețurilor la materialele de construcții și la utilități. Ei bine, plecând de la acest aspect, am încercat să obținem o situație completă privind toate aceste terenuri atribuite în baza Legii 15, în Municipiul Brăila de la momentul zero și până în prezent. Un răspuns a venit dinspre viceprimarul Alexandru Jantea. Acesta ne-a informat că din anul 2003 și până în prezent au fost atribuite 524 de loturi de teren pe Legea 15 la Brăila. Tot de atunci au început și finalizat construcția caselor un număr de 481 de beneficiari. Totuși, pe parcursul ultimilor ani au fost și persoane care au renunțat din varii motive sau care nu au reușit să își demareze construcțiile și au rămas fără terenurile primite. Mai precis, Consiliul Local Municipal a încetat aplicabilitatea hotărârilor de atribuire de loturi de teren în baza Legii 15/2003, în cazul a 199 de beneficiari, ca urmare a nerespectării condițiilor de atribuire prevăzute la art. 19 din HCLM 475/17 septembrie 2020.
”Locurile libere rezultate au făcut obiectul atribuirii următorilor beneficiari din «lista cu poziții ocupate de solicitanți, pe baza criteriilor de departajare, conform punctajului obținut», ca urmare a documentelor depuse la dosar, aprobată prin Hotărâre de Consiliul Local Municipal”, a declarat Jantea.
Cu alte cuvinte, atribuirea se făce într-un flux continuu. Dacă un beneficiar renunță sau nu respectă termenii, locul îi este luat de următorul la rând de pe lista cu persoanele ce au întrunit condițiile de eligibilitate.
Ca o noutate, viceprimarul ne-a mai precizat că beneficiarii care și-au rezervat un lot de teren în cadrul ședinței publice din anul 2020 sunt în perioada de obținere a autorizației de construire.
Care sunt regulile
În linii mari, cei care au obținut terenuri în mod gratuit de la Primărie au trei ani la dispoziție să realizeze casele. Mai precis, edificarea de locuințe se realizează conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, ne-a explicat Jantea.
”Conform prevederilor art. 19 din HCLM nr. 475/17.09.2020 privind «Aprobarea Regulamentului privind stabilirea metodologiei de atribuire gratuite, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani a unei suprafețe de teren, din terenurile aflate în proprietatea Municipiului Brăila, pentru construirea unei locuințe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003, republicată, precum și condițiile de vânzare a acestora», completată cu HCLM nr. 622/13.11.2020, comodatarul are o serie de obligații: a) Să îngrădească terenul conform prevederilor art. 561 Cod Civil în termen de 3 luni de la data semnării Procesul verbal de preluare a terenului; b) Să obțină Autorizația de construire pentru terenul atribuit și să transmită Direcției Arhitectului-Șef, dovada depunerii Procesului verbal de începere a lucrărilor în termen de maxim un an de la preluarea terenului; c) Să obțină procesul verbal de finalizarea a lucrărilor pentru locuința situată pe parcela atribuită, în termen de maxim trei ani de la preluarea terenului”, a precizat viceprimarul, regulile privind obținerea unui teren pentru construcția de locuințe.
Potrivit sursei citate, în prezent mai sunt doar două loturi libere rezultate ca urmare a unei solicitări de renunțare a lotului de teren atribuit. Totuși cererea este mult mai mare decât oferta. Mai exact, sunt înregistrate 2.892 de dosare privind atribuirea unui lot de teren în baza Legii nr. 15/2003. Viceprimarul Alexandru Jantea ne-a transmis că înainte de a se proceda la convocarea unei ședințe privind atribuirea de noi loturi către beneficiari, se așteaptă pentru identificarea mai multor terenuri care s-ar preta unor astfel de construcții.
Primăria Brăila oferă planuri arhitecturale pentru case, gratuit
Trebuie subliniat în acest context că începând cu luna septembrie 2020 municipalitatea a anunțat că a pus “la bătaie”, în mod gratuit, trei planuri de arhitectură pentru cei interesați să își construiască o casă modernă în Brăila. Acestea au fost realizate de arhitectul-șef al Municipiului, Corina Anghelescu și pot fi descărcate direct de pe site-ul Primăriei. Întrebat în cadrul conferinței de presă de luna trecută câte persoane au decis să își realizeze locuințele în baza proiectelor puse la dispoziție de Primărie în mod gratuit, edilul-șef a subliniat că nu s-a putut face o astfel de analiză, deoarece nu s-a dorit complicarea situației cu și mai multe elemente birocratice.
”Proiectele pe care le-a pregătit domnișoara arhitect-șef sunt publice pe site-ul Primăriei Municipiului Brăila. Pot fi descărcate de acolo în mod gratuit de absolut oricine dorește. Nu are nimeni nevoie de acordul Primăriei Municipiului Brăila pentru a se inspira de la acel proiect, a-l modifica sau a-l folosi exact așa cum l-a creat dânsa. Nu avem o evidență. Nici nu ne-am dorit să avem. Pentru că orice evidență ar fi însemnat o birocrație suplimentară. Să vină fiecare cetățean să ceară acordul CLM”, a declarat Dragomir.
Cât despre zonele unde s-au alocat terenuri în baza Legii 15 până în prezent, atât primarul, cât și viceprimarul Alexandru Jantea au explicat că majoritatea ar fi în zona Cimbrului, în zona magazinului „Kaufland”, pe Aleea Mecanizatorilor.
Reamintim că proiectul privind atribuirea de terenuri prin acest mod către tinere familii a fost ”resuscitat” ceva mai serios pe vremea când primar era Aurel Simionescu. Ideea de a realiza un ”Cartier al tinerilor” a venit de la viceprimarul (PNL) de la acea vreme, Alexandru Dănăilă. Ulterior, acest demers a fost preluat, regulamentul atribuirilor actualizat încă din primul mandat al primarului Marian Dragomir, de către vicele Alexandru Jantea.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















