Social Media

Sport

“Căpitan la 10 ani”, cu 22 de trofee la hochei

Timp de citire: 5 minute

* după închiderea patinoarului din Brăila, micii hocheiști brăileni au primit sprijinul necondiționat al CSM “Dunărea” Galați, unde merg să se antreneze, cu implicarea financiară a părinților, care asigură transportul până în orașul vecin * unul dintre cei mai buni hocheiști brăileni se dovedește a fi Fabian Cuzmin, căpitanul echipei U12 * la vârsta de doar 10 ani, acesta are în palmares numeroase trofee
 
Istoria hocheiului pe meleagurile noastre începe din anul 1935, când în Muntenia au luat ființă primele echipe, în doar două orașe: Brăila și București. Dincolo de Carpați, hocheiul se practica din 1920, iar la Brăila (Mica Vienă) “sportul minune” a fost favorizat de dezvoltarea economică, aristrocrația și cosmopolitismul urbei, care dispunea atunci de două echipe: Hochei Club (a celor avuți) și Liga Navală Română, reprezentând marinarii din port. Ca iubitori ai înotului pe Dunăre, copiilor nu le lipsea nici plăcerea “datului pe gheață”. Pe vremea aceea, micii patinatori puteau fi văzuți pe vadurile orașului și orice ochi de apă înghețat, utilizând patine rudimentare sau realizate meșteșugărește.
Revenind la hochei, arena de volei de lângă Castelul de Apă din Grădina Mare devenea iarna patinoar, pentru un sport care, din motive politice, a fost desființat după 1944. Activitatea sportivă și competițională s-a reluat apoi prin darea în folosință, în anul 2008, a noului patinoar acoperit  din Brăila. Astfel, patinajul devenea ceva modern și civilizat, inclusiv pentru amatori, iar sportivii nu mai luau calea Galațiului pentru antrenament și competiții. Dătător de speranță, la Brăila au avut loc și două memoriale, unul chiar pentru Stelian Rusu, din Galați. Dar cum viața are surprizele sale, uneori nedorite, istoria patinoarului nostru nu a fost lipsită de contradicții. Așa că, de câțiva ani, din cauza “pandemiei și energiei” totul a “înghețat”, patinoarul fiind închis. Și hai din nou la GalațI, unde, în 1970 s-a construit cel mai mare patinoar din țară. Culmea, în plin război rece, prin înțelegerea dintre ruși și americani, aici au avut loc două campionate mondiale de hochei (în 1970 și 1981).
Evident că la Brăila hocheiul are în continuare adepți, inclusiv în rândul copiilor. Chiar de la cele mai fragede vârste. Iar un exemplu demn de urmat și apreciat este al lui Fabian Cuzmin. A început acest sport la 6 ani și iată, acum, la 10 ani și câteva luni, este căpitanul grupei U12, cu 16-17 copii în echipă, din care 5 sunt brăileni care, deocamdată, se antreneză asiduu la Galați. Sora sa, în vârstă de… 4 ani îi calcă pe… urmele patinelor, iar prin rezultatele sale de excepție Eduard are deja în palmares 22 de diplome, medalii și cupe obținute la diferite întreceri locale, naționale și internaționale. De aici și cea mai mare satisfacție pentru tatăl său, Ciprian Cuzmin, precum și pentru familiile celorlalți coechipieri. Mai ales că aceste familii sunt total implicate în deplasarea copiilor la Galați, cu cheltuielile necesare și transportul cu autoturismele proprii. “Cât timp a fost deschis patinoarul de la noi și nu numai, ne-am bucurat de sprijinul Primăriei Brăila. Însă neapărat trebuie să le mulțumim și antrenorilor, d-lui. Geru Cătălin (care și-a cumpărat o mașină cu 7 locuri pentru transportul copiilor, fiind antrenorul lor), d-lui. Costi Baciu (un împătimit al acestui sport) și nu în ultimul rând celui care îi antrenează gratuit pe copii, la Galați, d-ul. Cristinel Munteanu, președintele CSM Dunărea. Și nu putem uita un lucru: când clubului din Galați i s-a solicitat un număr de 5 copii pentru o întrecere de la Târgu Mureș care să reprezinte România, au fost trimiși acolo, ai noștri, din Brăila”, ne-a declarat brăileanul Ciprian Cuzmin.
“Este lăudabil cum acești copii minunați ai Brăilei au deschis deja, prin sport și performanță, o adevărată punte de legătură între cele două orașe vecine și, de ce nu, prietene. Plus că și cei mai în vârstă poartă cu mândrie pe echipament culorile Brăilei, precum  și inscripția “Primăria Municipiului Brăila”. De altfel, în domeniul sportului avem o colaborare veche și foarte bună cu d-na viceprimar Doinița Ciocan. Și chiar dacă pe copiii dumneavoastră îi pregătim sub culorile CSM “Dunărea “ Galați, odată ce patinoarul de la Brăila se va redeschide vom veni acolo să-i antrenăm, tot gratuit și cu cel mai mare drag, dorind ca pe viitor să îi avem competitori/adversari de toată lauda.  Existând toate șansele să se întâmple așa ceva, deoarece Flavian îi va antrena la rândul lui pe cei mai mici, din Brăila. Considerăm astfel, că și prin “pepiniera” de aici, hocheiul se va impune prin cluburile de profil din cele două orașe”, ne-a declarat, la rândul său, Cristinel Munteanu, președintele CSM Dunărea.
Frumos spus, iar noi vom reveni și cu alte aspecte legate de activitatea micilor hocheiști brăileni și a cluburilor din cele două orașe.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arte marțiale

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano

• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin

Publicat

în

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
Performanță istorică pentru clubul ”Doru Team” și pentru kickboxingul brăilean!

Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.

Sportivul brăilean, pregătit de sensei  Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.

După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.

TKO, în repriza a cincea

”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.

”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.

Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.

”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.

Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia

”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…

Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.

Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.

Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.

Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!

Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!

Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.

Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”

Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.

Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.

Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.

Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.

Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.

”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani

Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.

Citește articolul complet

Handbal

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

Publicat

în

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.

Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.

Victorie la Zalău înaintea duelului european

HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.

Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.

Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.

„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.

Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde

Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.

Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.

Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.

Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.

Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧