Social Media

Economie

Cântare măsluite şi afişe mincinoase în Piaţa Mare

Timp de citire: 6 minute

• o acţiune de control a Protecţiei Consumatorilor, asistată de Poliţie, a scos la iveală mai multe nereguli: cântare neverificate metrologic, care nu ofereau garanţia unei cântăriri corecte, afişe care anunţau cumpărătorii că legumele vândute sunt româneşti, când de fapt erau aduse din Egipt etc • amenzile aplicate au valoarea totală de 242 milioane de lei vechi • razia s-a făcut ca urmare a unei reclamaţii făcute de un brăilean încă din luna iunie
 
Reclamaţia făcută la jumătatea lunii iunie de un brăilean care a fost înşelat la cântar în Piaţa Mare şi-a produs efectele abia după câteva săptămâni, mai exact în data de 18 iulie, când reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Brăila, însoţiţi de mai mulţi poliţişti, au făcut o amplă acţiune de control în piaţă. În urma acestei razii, a ieşit la iveală o lungă serie de nereguli, iar amenzile au venit una după alta. Practic, din 20 de comercianţi verificaţi, 14 au fost găsiţi cu abateri şi au fost sancţionaţi. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 24.200 lei (242 milioane de lei vechi n.n.).
Prin intermediul unui comunicat de presă emis de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor, Regiunea Sud-Est Galaţi, în subordinea căruia se află CJPC Brăila, sunt enumerate câteva dintre neregulile constatate. Astfel, au fost depistaţi trei comercianţi care utilizau cântare neverificate metrologic. La multe tarabe nu erau afişate informaţii privind locul de provenienţă al legumelor şi fructelor comercializate sau erau oferite informaţii eronate, în genul “fasole românească nouă”, “fasole nouă din judeţul Brăila”, în condiţiile în care din documente a reieşit că fasolea avea ţară de origine Egipt. Alţi comercianţi afişau informaţii ce nu puteau fi probate, cum ar fi “roşii Matca” sau “vinete din comuna Albina”, în timp ce din documente nu rezulta această provenienţă.
Alte nereguli depistate au fost neafişarea preţurilor practicate sau neafişarea la locul de comercializare a denumirilor operatorului economic şi a sediilor sociale ale acestuia, ori numele şi prenumele persoanei fizice autorizate sau producătorului particular.
În comunicatul de presă emis de Comisariatul Regional Galaţi se specifică faptul că acţiunea de control de săptămâna trecută s-a făcut ca urmare a reclamaţiei primite de la un brăilean, înregistrată în luna iunie 2018, la CJPC Brăila, referitoare la înşelătoria la cântar la cumpărarea unor fructe şi legume din Piaţa Halelor Brăila. Nu se explică, însă, şi de ce a durat mai bine de o lună de la formularea reclamaţiei până la verificările făcute în teren. Comisarul şef al CRPC Regiunea Sud-Est Galaţi, Doina Stăncic, a ţinut, totuşi, să le facă anumite recomandări consumatorilor brăileni care intenţionează să cumpere fructe sau legume, fie de la supermarket-uri, fie din pieţele oraşului:
“Alegeţi întotdeauna acele fructe şi legume care sunt întregi, sănătoase, fără pete sau porţiuni cu pulpă înmuiată. Evitaţi fructele sau legumele afectate de putregai sau alterare, deoarece acestea sunt impropii pentru consum. Pe lângă calitate, nu sunt de neglijat nici condiţiile de păstrare, de depozitare şi de expunere a fructelor şi legumelor, mai ales în această perioadă cu temperaturi caniculare. Este de preferat să cumpăraţi fructe şi legume din locuri autorizate, să puteţi identifica ulterior comerciantul în cazul unei eventuale reclamaţii. Pentru verificarea corectitudinii cântăririi, consumatorii au la dispoziţie cântarul de control al pieţei, care este verificat metrologic şi corespunde normelor în vigoare. Bineînţeles, consumatorii trebuie să ştie că suntem la dispoziţia lor pentru orice problemă ce ţine de protecţia consumatorilor şi să nu ezite să sesizeze comisariatul judeţean pentru orice aspecte care li se par în neregulă sau dacă vânzătorul nu le-a rezolvat problema”.
 
Reclamaţie cu efect întârziat
Reamintim că, la începutul acestei luni, mai exact în data de 6 iulie, brăileanul Dimu C. ne-a sesizat faptul că deşi depusese o reclamaţie încă de pe 13 iunie la Protecţia Consumatorilor Brăila încă nu primise niciun răspuns. Reclamaţia acestuia a fost formulată astfel: “Pe data de 13 iunie, am cumpărat din Piaţa Halelor, sectorul legume fructe din strada Griviţei, vizavi de fosta Şcoală nr. 10, 2 kg de ardei gras şi 1,5 kg de roşii. Când am ajuns acasă, am cântărit produsele pe un cântar omologat şi am constatat că în loc de 1,5 kg roşii erau 1,325 kg, iar la ardei erau 1,850 kg, în loc de 2 kg. De asemenea, am cumpărat 2,5 kg de cireşe, dar în realitate erau 2,150 kg. Comercianţii de la care am cumpărat foloseau cântare electronice. Vă rog să luaţi măsurile care se impun acţionând preventiv. Sunteţi plătiţi să protejaţi consumatorii, nu hoţii. În pieţele din Brăila, înşelarea cumpărătorilor a devenit o practică curentă deoarece Protecţia Consumatorilor Brăila nu îşi face datoria. Nu aşteptaţi numai sesizările consumatorilor. Acţionaţi preventiv!”.
Pe 6 iulie, un reporter al cotidianului nostru a solicitat un punct de vedere de la Comisariatul Regional Galaţi, referitor la lipsa de reacţie a Comisariatului Judeţean Brăila faţă de reclamaţia brăileanului. Eusebiu Diaconu, purtătorul de cuvânt al Regionalei Galaţi, ne-a explicat că sesizările primite de la consumatori sunt prioritizate în ordine cronologică, dar şi în funcţie de gravitatea aspectelor reclamate. Acesta ne-a spus că acuzaţiile formulate de petent vor fi verificate în următoarele zile. A mai durat, totuşi, aproape două săptămâni până la razia făcută în Piaţa Mare, razie care a dovedit faptul că unii comercianţi înşeală la cântar şi că reclama falsă făcută produselor de pe tarabe este o practică la ordinea zilei.

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧