Social Media

VORBE DIN DUH

Când vei vrea numai Iubire

Publicat

în

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Nu toți cei ce caută vor să și găsească.
Cine caută Iubirea nu vrea s-o găsească, din frica de Iubire. Dar cum ar putea fi Iubirea înfricoșătoare? Și cum ar putea căuta ceea ce nu a fost niciodată pierdut?
Și mulți Îl caută pe Dumnezeu, dar îi împiedică frica de a-L găsi. Dar Dumnezeu nu este înfricoșător și nu poate fi pierdut, nici îndepărtat. Este dintotdeauna aici, în imediat.
Căutarea a ceva ce este deja prezent – și nu a fost pierdut niciodată – nu este decât o stratagemă pentru ascundere.
Unde este sănătatea cu această prelungă evitare?
Prin propriile iluzii, încâlcite și creative, locul iubirii a fost luat de frică, slăbiciune, dorința de critică și atac. Iluzii care nu duc nicăieri, dar întârzie ceea ce vrei cu adevărat și care este chiar aici.
Realitatea nu o vei primi privind în afară, ochii sunt pentru iluzii. Când vei vrea numai Iubire, privește înlăuntru atent, înainte de a te uita afară. Dacă ai decis pentru Iubire, nu vei vedea nimic altceva înlăuntru. Și când vezi corect înlăuntru, vei vedea aceeași Iubire pretutindeni.
 
„Și fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia Lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia Lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia Lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”
(Sfânta Evanghelie după Luca, XVII, 20-21)
„Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.
Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!”

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile