Social Media

LOCAL

Camion încărcat cu fier vechi, răsturnat în sensul giratoriu de la intersecția Șoselei de Centură cu Șos. Baldovinești, din cauza neadaptării vitezei

Publicat

în

Un camion încărcat cu fier vechi, care circula dinspre Slobozia spre Galați, s-a răsturnat astăzi, în jurul orei 15.30, în sensul giratoriu din intersecția Șoselei de Centură cu Șos. Baldovinești. Potrivit Poliției Rutiere, incidentul s-a întâmplat din cauza vitezei neadaptate la intrarea în sensul giratoriu. Ansamblul rutier format dintr-un camion și o remorcă a intrat în balans, iar camionul s-a răsturnat, nu însă și remorca. Șoferul a ieșit singur din cabina vehicului, a fost testat la fața locului, iar alcoolemia a ieșit 0.
Traficul rutier a fost obstrucționat, însă nu a fost întrerupt complet, putându-se circula pe una dintre cele două benzi ale sensului giratoriu. La fața locului au sosit și echipaje ale Pompierilor și Gărzii de Mediu.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile