Local
Bunicul acuzat că și-a ținut nepotul legat cu lanțul, a scăpat de închisoare
* la data de 3 mai, magistrații Judecătoriei Brăila au dispus liberarea condiționată a condamnatului P.C. din executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentință penală în toamna anului trecut * inculpatul P.C. a fost acuzat de infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal și rele tratamente aplicate minorului
Condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal și rele tratamente aplicate minorului, bunicul acuzat că și-a ținut nepotul minor legat cu lanțul, pentru a-l face să se cumințească, a scăpat de închisoare. El a obținut liberarea condiționată, după aproximativ 6 luni de când a primit pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, din pedeapsă fiind dedusă perioada reținerii, arestării preventive și arestării la domiciliu din august 2020 până în octombrie 2021, ceea ce a mai redus din condamnare.
“Admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat P.C. Dispune liberarea condiționată a condamnatului P.C. din executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1510/2021 a Judecătoriei Brăila, dacă nu este arestat în altă cauză. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare pentru persoana privată de libertate P.C. (Penitenciarul Brăila) și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, este soluția pronunțată la data de 3 mai de Judecătoria Brăila.
Reamintim că la sfârșitul lunii octombrie, magistrații Judecătoriei Brăila l-au condamnat pe bunicul care și-a ținut nepotul minor legat cu lanțul de picior, pentru a-l determina să se cumințească. Inculpatul P.C., acuzat de infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal și rele tratamente aplicate minorului, a primit o pedeapsă totală de 2 ani și 8 luni închisoare. Sentința a fost atacată cu apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați, însă ulterior inculpatul și-a retras cererea, astfel că a rămas pedeapsa din primă instanță.
Acuzațiile anchetatorilor: bunicul și-a ținut nepotul legat cu lanțul de picior
Bărbatul de 64 de ani este acuzat că și-a ținut nepotul legat cu lanțul de picior, pentru a-l determina să se cumințească și să nu mai plece de acasă.
După cum v-am informat anterior, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila au dispus trimiterea în judecatăa inculpatului P.C. de 64 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și rele tratamente aplicate minorului, fapte prevăzute și pedepsite de codul penal.
În rechizitoriul procurorului se arată faptul că numitul D.S.M. a spus că bunicul său P.C. l-a legat cu lanțul de picior în data de 20 august 2020, pe motiv că se droghează și că se duce la furat, relatând că în perioada în care a fost ținut legat nu a fost supus unor acte de violență. Potrivit procurorilor, P.C. a confirmat spusele minorului, declarând verbal că a recurs la acest tratament pentru a-l împiedica pe nepotul său să mai recurgă la acte de vagabondaj, pe fondul consumului de substanțe halucinogene și astfel să nu mai comită fapte penale pentru a face rost de bani să își cumpere substanțe interzise. „Persoana vătămată obișnuia să plece de acasă, în cartier, cu prieteni de-ai săi, petrecând timpul cu aceștia, fumând marijuana și etnobotanice, lipsind nopțile de acasă. Astfel că, în data de 13 august 2020, bunicul său, P.C., în grija căruia se afla de circa o lună de zile, de când revenise de la tatăl său din Franța, a luat hotărârea de a-l lega cu lanțul din fier de piciorul stâng, cu lacăt, de peretele camerei în care minorul dormea, stând așa legat prima dată timp de două zile, timp în care bunicul îi aducea de mâncare, apă, țigări și ocazional îi dădea drumul pentru a putea merge la toaletă. Uneori îl mai elibera pentru scurte perioade de timp, cât timp era bunicul acasă”, au stabilit procurorii.
În data de 16 august 2020, se arată în rechizitoriul PJ Brăila, persoana vătămată a găsit un topor de mână lângă ușa de intrare în curte și cu acest topor a reușit să taie lanțul de la picior și să scape. Tânărul a fugit de acasă, fiind adus la domiciliu după câteva zile de niște prieteni. În data de 24 august 2020, în cursul serii, persoana vătămată a găsit un telefon mobil al unchiului său și a apelat serviciul de urgență112. Minorul a comunicat operatorului de serviciu că bunicul său îl ține legat cu lanțul deoarece fumează, a dat chiar și adresa unde era ținut și în scurt timp la fața locului au sosit organele de poliție. În urma cercetărilor efectuate, bunicul a fost apoi trimis în judecată de procurori.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















