Administrație
Bugetul Dezvoltării județului
• consilierii județeni au aprobat, recent, bugetul Județului Brăila pe anul 2025 • acesta se ridică în total la 334.743.600 lei din care 142.332.290 lei cheltuieli pentru Secțiunea de Dezvoltare • după votul din plen, președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), a prezentat pe scurt care sunt investițiile cele mai importante în acest an printr-o postare pe rețelele de socializare • de asemenea, liderul PSD Brăila a dorit să puncteze că nici în acest an consilierii județeni ai PNL nu au votat bugetul
După aprobarea bugetului național al României, la finele lunii martie, a venit rândul bugetului județean să treacă de votul aleșilor din Consiliul Județean Brăila. Ședința ordinară în care s-a dezbătut proiectul bugetului județului Brăila, a avut loc, joi, 27 martie. Astfel, din referatul de aprobare al proiectului privind bugetul Județului Brăila pe anul 2025 și estimările pe anii 2026-2028, reiese că propunerile privind veniturile ce urmează a fi încasate în acest an se ridică în total la 334.743.600 lei (114.062.000 lei din venituri proprii, 81.017.000 lei sume defalcate de la bugetul de stat, 18.713.000 lei subvenții de la bugetul de stat, 135.000 lei sume de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate în anii anteriori. De asemenea, tot aici intră sumele din excedent pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare, care înseamnă 120.816.370 lei). Cât despre capitolul Cheltuieli, propunerile sunt tot în sumă totală de 334.743.600 lei. Mai precis, pentru Secțiunea de Funcționare discutăm despre 192.411.310 lei, iar pentru Secțiunea de Dezvoltare despre 142.332.290 lei.
În ceea ce privește funcționarea, merită punctate sumele alocate către învățământ – 9.879.000 lei și către sănătate -12.000.000 lei, din care 9.000.000 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila. În același context, 45.805.000 lei vor merge către instituțiile de cultură, recreere și religie și 58.748.230 lei pentru asigurări și asistență socială.
La secțiunea de dezvoltare, 24.892.390 lei merg către autorități publice și acțiuni externe (aparat propriu); 16.000 lei către servicii publice comunitare de evidență a persoanelor, 3.245.000 lei la apărare națională (Centrul Militar Județean); 200.000 lei pentru ordine publică și siguranță națională (ISU ”Dunărea” Brăila). Pentru Învățământ CJ Brăila a alocat 1.795.420 lei (dotări la Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională) și 1.695.920 lei merg către un proiect PNRR de îmbunătățire a activității educaționale. Pentru Sănătate discutăm despre 42.883.500 lei, unde s-au făcut transferuri de capital de 14.830.260 lei, din care 11.210.260 lei pentru SCJU Brăila și 3.620.000 lei pentru dotări la Spitalul de Pneumoftiziologie. Pentru Cultură, recreere și religie suma alocată este de 9.719.430 lei, din care 1.824.900 lei către Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila, 317.600 lei la Muzeul Brăilei ”Carol I”, 5.245.210 lei pentru Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” Brăila, 235.000 lei la Școala Populară de Arte ”Vespasian Lungu”, 120.000 lei la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale; 874.720 lei pentru Sala Polivalentă ”Danubius”, 100.000 lei pentru transferuri la Patinoarul artificial și 1.000.000 lei pentru transferuri către Parohia Mixtă Romano-Elenă ”Buna Vestire” Brăila (pentru conservarea și restaurarea picturilor murale de la Biserica Greacă).
”Având în vedere cele prezentate, în anul 2025, propun utilizarea din excedentul bugetului local al Județului Brăila înregistrat la 31.12.2024, a sumei de 120.816,37 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare”, se mai precizează în referatul semnat de președintele CJ Brăila Francisk Iulian Chiriac.
Sursa citată a subliniat că excedentul rezultat din execuția bugetelor spitalelor publice rămâne la dispoziția acestora, urmând să fie folosit în acest an atât pentru funcționare, cât și pentru dezvoltare. La fel, excedentul rezultat la finele lui 2024 la Biblioteca Județeană, rămâne la dispoziția instituției pentru a fi folosit pentru funcționare în acest an.
Trebuie subliniat că bugetul a fost aprobat în ședința din 27 martie cu votul consilierilor PSD și AUR. Consilierii județeni PNL prezenți la ședință au votat ”împotrivă” (șase voturi din partea consilierilor prezenți). De remarcat faptul că în acest an consilierii din opoziție nici măcar nu au mai încercat să propună vreun amendament.
Șeful CJ Brăila și-a prezentat prioritățile în acest an
Imediat după aprobarea proiectului de buget, președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), a transmis un comunicat de presă pe pagina sa de Facebook, în care a prezentat pe scurt cele mai importante segmente bugetate în acest an.
”Am aprobat bugetul Consiliului Județean pe anul 2025, un buget care aduce mai multe resurse pentru investiții comparativ cu anul trecut. În total, avem 250 milioane de euro, dintre care 60 milioane de euro sunt destinați pentru funcționare și dezvoltare (surse proprii  buget guvernamental). Dintre aceștia, 35% – funcționare și 65% – dezvoltare – cofinanțări pentru proiecte pe fonduri europene, proiecte pe fonduri guvernamentale și proiecte susținute din fonduri proprii. De asemenea, valoarea proiectelor europene este de 190 milioane de euro, sumă care reprezintă dublul față de anul 2024. Aceste investiții și proiecte înseamnă fonduri reinvestite în economia locală!”, a declarat Chiriac.
Liderul social-democraților brăileni nu a ratat ocazia de a atrage atenția asupra faptului că liberalii au votat ”împotriva” unui buget de ”250 milioane euro” pentru Județul Brăila.
”Deși Bugetul este un pas important înainte pentru Brăila, nu toți consilierii județeni au votat pentru dezvoltare. Grupul PNL a ales să se opună ca întotdeauna, fără a oferi argumente plauzibile, doar pentru a fi «împotrivă».
Aceasta a fost mereu viziunea lor despre opoziție: Gică-contra!”, a ținut să sublinieze sursa citată.
Mergând mai departe, Chiriac a prezentat pe scurt câteva dintre cele mai importante segmente administrative ce beneficiază de finanțare în acest an, cu exemple concrete. PSD-istul a afirmat că prin fondurile aprobate își propune să continue dezvoltarea comunității și să sprijine investițiile în următoarele proiecte.
Șeful CJ Brăila a făcut referire la proiectele aflate în implementare indicând că aici este vorba despre o sumă de 60.911.994 euro. ”1. «Îmbunătățirea activității educaționale din județul Brăila prin dotarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și a Centrului Școlar de Educație Incluzivă (CSEI)» – Buget: 2.351.347,34 lei (470.269,47 euro). 2. «Investiții în sistemul informatic și în infrastructura digitală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila» – Buget: 6.529.953,64 lei (1.305.990,73 euro). 3. «Reabilitarea Secției Unitate Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila» – Buget: 325.736,24 lei (65.147,25 euro). 4. «Reabilitare și refuncționalizare clădire Palat Administrativ, Piața Independenței nr. 1, Brăila» – Buget: 22.559.217,52 lei (4.511.843,50 euro). 5. «Reabilitare drum județean DJ 203R, km 0Â000-km 35Â350» – Buget: 204.533.489,79 lei (40.906.697,96 euro). 6. «Reabilitare și anvelopare pavilion A (C1, C2, C3), Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila» – Buget: 66.345.882,06 lei (13.269.176,41 euro)”, a precizat Chiriac.
La proiecte aflate în contractare, acesta a amintit suma totală de 4.969.123 euro. Aici este vorba despre Reabilitarea Imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 15C, Mun. Brăila, cu un buget de 22.605.533,06 lei (4.521.106,61 euro), respectiv, proiectul ”Hub-uri de dezvoltare digitală în bibliotecile publice brăilene”, care are un buget de 2.240.079,76 lei (448.015,95 euro).
Totodată, la proiecte în evaluare, acesta a amintit suma de 90.105.785 euro. Mai precis pentru consolidarea și reabilitarea Facultății de Inginerie (Calea Călărașilor nr. 29), cu un buget de 85.681.782,86 lei (17.136.356,57 euro). De asemenea, reabilitarea Pavilionului B al SCJU Brăila (construcții C1, C6, C7) – Buget: 171.958.104,13 lei (34.391.620,83 euro). Dar și reabilitare și reamenajare de spații interioare în imobilul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila – Buget: 190.648.961,16 lei (38.129.792,23 euro).
În ceea ce privește proiectele finalizate, Chiriac a vorbit despre o sumă de 7.181.069,28 euro. Este vorba despre proiectul ,,Microbuze electrice pentru un viitor sustenabil al învățământului din Județul Brăila” (35.905.346,40 lei).
La proiecte aflate în faza de pregătire a documentațiilor tehnice aceeași sursă a precizat că este vorba despre o sumă de 25.800.000 euro. Aici discutăm despre reabilitarea drumului județean DJ203 în județul Brăila, cu un buget de 21.800.000 euro și despre Casa Colecției de Științe ale Naturii, ce are un buget de 4.000.000 euro, potrivit șefului CJ Brăila.
”Consiliul Județean Brăila susține, din fonduri proprii, realizarea unor studii de fezabilitate pentru investiții majore: 1. Construirea unei noi unități sanitare pe Str. Râmnicu Sărat nr. 117, cu o capacitate de 400 de paturi, destinată să răspundă nevoilor tot mai mari de servicii medicale din județ. 2. Implementarea unui sistem digitalizat de control al intrării/ieșirii pentru tot personalul angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, menit să eficientizeze gestionarea resurselor umane și să asigure o mai bună securitate. 3. Construirea unei arene sportive cu o capacitate de 5.800 de locuri, destinată în principal competițiilor sportive. Proiectul va include amenajarea de terenuri în aer liber, gradene, pavilion administrativ și căi de circulație pietonale și auto, contribuind astfel la dezvoltarea infrastructurii sportive din județ. 4. Construirea unei tribune adiționale în Sala Polivalentă «Danubius», o investiție necesară pentru a găzdui competiții sportive internaționale, până la finalizarea arenei sportive”, a conchis Chiriac.
buget
2025
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















