Național
Brandul chinez Xpeng a debutat pe piața din România
Începând cu 15 iunie 2026 marca Xpeng este prezentă pe piața din România, reprezentarea acesteia fiind realizată de AutoWallis Caetano Holding Zrt, un joint-venture cu părți egale între maghiarii de la AutoWallis și portughezii de la Salvador Caetano.
Aceeași companie reprezintă în România, încă din vara anului trecut marca japoneză Nissan, iar partea maghiară, AutoWallis, este importatorul local al vehiculelor comerciale electrice chinezești Farizon și al mărcii KGM, fosta SsangYong (prin AW Distribution Kft).
Pe lângă mărcile menționat, AutoWallis va începe, tot în acest an, comercializarea mărcii Nio în România.
Xpeng, marcă premium orientată spre tehnologie
În luna aprilie, atunci când maghiarii de la AutoWallis au confirmat reprezentarea Xpeng pe piața din România, aceștia menționau că „brand-ul inovator chinez de vehicule electrice Xpeng își face intrarea pe piața din România în această vară. Conform acordului recent, AutoWallis și grupul Salvador Caetano vor importa brand-ul premium în România, aceasta devenind a patra țară din portofoliul Xpeng al AutoWallis. Operațiunile sunt așteptate să înceapă la începutul verii 2026”.
Totodată, Gábor Ormosy, CEO al AutoWallis, declara că „suntem încântați să ne extindem portofoliul local, mai ales că România este a doua cea mai populată țară din Europa Centrală și de Est. Comparativ cu cele trei piețe unde am lansat deja operațiunile Xpeng în 2025, România reprezintă o oportunitate suplimentară de volum de vânzări de aproximativ 60%”.
Iar Sérgio Ribeiro, CEO Distribuție Globală Auto al Salvador Caetano, nota că „acest nou acord pentru România reprezintă un moment important în relația noastră cu Xpen,g începută în Spania și Portugalia, unde brandul se bucură deja de succes și recunoaștere. Suntem convinși că, împreună cu AutoWallis, putem construi o poveste de succes similară și în România”.
Nu în ultimul rând, Marko Družijanić, directorul mărcii Xpeng în cadrul AutoWallis Caetano, cel care coordonează direct expansiunea regională a brandului chinez, consideră că „Feedback-ul clienților din primele piețe a fost foarte încurajator. Xpeng este poziționat ca un brand extrem de competitiv, orientat spre tehnologie oferind design premium, funcții avansate și o experiență de condus unică. Cu patru modele deja disponibile (n.n. – P7, P7+, G6 și G9) și lansări suplimentare planificate în 2026, vedem un potențial semnificativ de creștere în regiune, inclusiv în România.”
Patru modele disponibile inițial pe piața din România
Conform informațiilor oferite de oficialii AutoWallis Caetano, marca Xpeng debutează în România cu patru modele. SUV-ul electric de clasă medie G6 va fi disponibil cu un preț minim de catalog, cu TVA, de 43.990 euro. Această sumă este aferentă versiunii Standard Range. Pentru Long Range vor trebui achitați 49.490 euro, iar pentru Performance 4×4 55.490 euro.
În cazul SUV-ului electric premium G9, prețurile încep de la 59.390 euro (Standard Range) și urcă la 62.890 euro (Long Range) și chiar 73.890 euro (Performance 4×4).
Fastback-ul electric P7+, costă 44.890 euro (Standard Range), 48.890 euro (Long Range) și 54.390 euro (Performance 4×4), iar monovolumul X9 are un preț de bază de 74.890 euro (Standard Range) și poate ajunge până la 89.390 euro (Performance 4×4).
Reprezentanții importatorului au declarat că primele showroom-uri Xpeng se deschid la București, Brașov, Iași și Constanța, urmând ca rețeaua să se extindă ulterior și la Cluj-Napoca și Timișoara. Deși nu au fost anunțate oficial numele dealerilor care vor comercializa efectiv modelele Xpeng, conform LifeNews.ro, unul dintre aceștia este Autoklass, divizie a grupului Romstal, care are în portofoliu, în locațiile sale din toată țara, mărci precum Mercedes-Benz, Audi, Honda și Volkswagen.
Național
Profanare de morminte. Au deschis criptele și au distrus capacele sicrielor
Trei morminte dintr-un cimitir din municipiul Constanța au fost profanate de persoane necunoscute. Autorii au îndepărtat capacele criptelor, iar în două dintre cazuri au provocat distrugeri și capacelor sicrielor. Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă să-i identifice pe cei responsabili.
Incidentul a fost semnalat sâmbătă, 7 noiembrie, când trei persoane au sesizat Poliția municipiului Constanța – Secția 2 cu privire la faptul că mai multe morminte din cimitirul din cartierul Palazu Mare au fost profanate.
Potrivit primelor verificări, persoane necunoscute ar fi pătruns în interiorul a trei morminte, după ce au îndepărtat capacele criptelor. Mai mult, în două dintre situații, autorii au provocat distrugeri la capacele sicrielor.
Polițiștii au verificat cele trei morminte
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că, deși au fost deschise cele trei cripte și au fost deteriorate două capace de sicriu, nu au fost sustrase bunuri.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au precizat că nu au fost constatate furturi din interiorul niciuneia dintre cripte sau sicrie.
Dosar penal pentru profanare de morminte
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte.
Cercetările continuă pentru stabilirea identității persoanelor care au comis faptele și luarea măsurilor legale care se impun.
Național
Foc de armă în sediul Poliției Locale Constanța. O polițistă a tras accidental, iar glonțul a ricoșat în podea și într-un geam
Un incident cu armamentul din dotare a avut loc la sediul Poliției Locale Constanța, unde o angajată a instituției a tras accidental un foc de pistol. Glonțul a lovit pardoseala și a ricoșat într-un geam.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, incidentul a fost semnalat în data de 5 noiembrie, când polițiștii Secției 4 au fost anunțați că, în sediul unei instituții publice din municipiu, s-a tras accidental un foc de armă.
Din primele verificări a reieșit că este vorba despre o femeie în vârstă de 36 de ani, angajată a instituției și autorizată să poarte armament letal în timpul serviciului.
Aceasta ar fi manipulat defectuos pistolul din dotare la finalul programului de lucru, în zona de acces către camera de armament. În acel moment, arma s-a descărcat accidental.
Glonțul a ricoșat din pardoseală într-un geam
În urma incidentului au fost înregistrate pagube materiale minore. Glonțul a lăsat urme de ricoșeu la nivelul pardoselii și pe un geam din incintă.
Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că nicio persoană nu a fost rănită. Arma și elementele de muniție au fost ridicate și sigilate, urmând să fie supuse unei expertize.
Polițiștii au deschis dosar penal
În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru uz de armă fără drept și distrugere. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs descărcarea accidentală a pistolului.
Ancheta urmează să clarifice modul în care a fost manipulată arma și responsabilitățile persoanelor implicate.






















