Economie
Brăilenii din municipiu au aruncat tone de mobilă
• mai exact, în perioada 23 septembrie – 11 octombrie, când s-a derulat campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase pe raza municipiului, operatorul de salubritate ”Polaris” a preluat 9,5 tone de materiale scoase din uz, predominante fiind obiectele de mobilier • tot ce s-a colectat a ajuns la Stația de Sortare de la Vădeni, unde urmează să se facă dezasamblarea mobilei și saltelelor, apoi valorificarea deșeurilor reciclabile pe categorii: lemn, metal, textile • din comunele aflate în Zona 1 a județului s-au colectat doar 440 kg de deșeuri voluminoase, acțiunea derulându-se în prezent în Zona 2, următoarele la rând fiind localitățile din Zona 3 de activitate a operatorului ”Polaris”
În perioada 23 septembrie – 11 octombrie, noul operator de salubritate, firma ”Polaris M Holding” SRL, a desfășurat campania trimestrială gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase din municipiul Brăila. După cum v-am mai informat, în cadrul acestei campanii brăilenii au avut posibilitatea să se debaraseze, gratuit, de obiecte de mobilier (ex. dulapuri, birouri, scaune, mese, paturi, canapele, fotolii, saltele etc); uși din lemn sau din alt material; tâmplărie geam din lemn sau din alt material; covoare, linoleum, mochete; deșeuri textile menajere (haine uzate); deșeurile de echipamente electrice și electrocasnice (DEEE). Cei care au avut de predat astfel de deșeuri voluminoase au contactat operatorul de salubritate la un număr de telefon anunțat public, apoi a trebuit să scoată obiectele în fața blocului/casei, într-un loc accesibil mașinii de colectare, în ziua de colectare aferentă zonei. Colectarea s-a făcut de luni până vineri, în perioada menționată mai sus.
În cele aproape trei săptămâni cât a durat campania în municipiul Brăila, s-au adunat 9,5 tone de deșeuri voluminoase de la populație, potrivit datelor puse la dispoziție de operatorul ”Polaris”, predominante fiind obiectele de mobilier.
Toate obiectele colectate au fost transportate la Stația de Sortare de la Vădeni, administrată de firma ”Braicata”. Potrivit directorului acestei stații, Teo Bălănică, mobila veche și saltelele urmează să fie dezasamblate, iar componentele rezultate vor fi trimise, pe categorii, unor societăți specializate în reciclare și valorificare. Astfel, metalul va ajunge la operatori specializați în valorificarea fierului vechi, iar lemnul, respectiv plăcile de PAL sau PFL din componența obiectelor de mobiler vor lua calea unor firme specializate în producerea de rumeguș, pentru activități industriale, sau în peleți pentru centrale termice. Mai greu va fi, potrivit directorului Bălănică, cu deșeurile textile, deoarece la ora actuală încă sunt puține societăți specializate în reciclarea acestor tipuri de materiale.
După finalizarea campaniei pe raza municipiului Brăila, ”Polaris” a continuat operațiunea și în județ. Astfel, în perioada 14 – 22 octombrie, s-a derulat campania trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în toate comunele din Zona 1 a județului. În această zonă sunt incluse următoarele localități: Cazasu, Chiscani, Frecăței, Gemenele, Mărașu, Măxineni, Romanu, Salcia Tudor, Scorțaru Nou, Siliștea, Tichilești, Tudor Vladimirescu, Vădeni. Rezultatul campaniei de colectare a fost mult mai modest decât cel din municipiu. Astfel, din comunele menționate s-au adunat doar 440 kilograme de deșeuri voluminoase. Asta în contextul în care, în mediul rural, încă predomină sobele ca mijloace de încălzire pe timp de iarnă, iar mobila scoasă din uz se transformă, de multe ori, în lemne de foc.
Începând cu 23 octombrie, până pe 1 noiembrie, este în derulare campania de colectare a deșeurilor voluminoase din Zona 2 a județului, respectiv din localitățile Ianca, Făurei, Bordei Verde, Cireșu, Galbenu, Gradiștea, Gropeni, Jirlău, Mircea Vodă, Movila Miresii, Racovița, Râmnicelu, Surdila Găiseanca, Surdila Greci, Șuțești, Traian, Ulmu, Unirea și Vișani.
De săptămâna viitoare va începe operațiunea în Zona 3, în care sunt incluse localități aflate la marginea județului, despre care vă vom informa într-un alt articol.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















