Administrație
Brăila, obligată să înceapă colectarea selectivă a deşeurilor
•deşi termenul limită era 1 iulie, Brăila, la fel ca multe oraşe din ţară, încă este în urmă în ceea ce priveşte asigurarea unor condiţii optime pentru colectarea selectivă a deşeurilor • autorităţile şi firmele de salubritate trebuia să pună la dispoziţia cetăţenilor fluturaşi informativi, pubele speciale ori sacii menajeri coloraţi pentru colectarea selectivă, însă nu s-a întâmplat asta • vestea bună este că… urmează să se întâmple, potrivit autorităţilor, din a doua jumătate a lunii iulie
Municipiul Brăila încă nu este pregătit pe deplin să asigure o colectare selectivă a deşeurilor în condiţii optime pentru populaţie. Cel puţin aşa stau lucrurile la 1 iulie a.c., când România, potrivit angajamentelor luate în faţa Comisiei Europene, trebuia să funcţioneze deja după un nou regim al gunoiului selectiv impus şi funcţional deja în mai toate ţările civilizate din întreaga lume. Urbea noastră, însă, este ceva mai în urmă la acest capitol, chit că a avut la dispoziţie un an de zile să pregătească infrastructura şi instrumentele economice pentru funcţionarea acestei îndatoriri. Autorităţile şi firmele de salubritate încă nu au pus la dispoziţie tuturor cetăţenilor nici măcar fluturaşii informativi, cu atât mai puţin pubelele speciale şi sacii de gunoi coloraţi. De altfel, operatorii de salubritate nici măcar nu au parcul auto complet pentru a face faţă acestei tranziţii, fiind nevoie de încă două maşini , pe lângă cele 4 deja existente, după cum informează conducerea Serviciului de Utilitate Publică Brăila şi Gospodărire Locală (SUPAGL). “Exista o obligativitate şi până acum, dar de la 1 iulie trebuie să punem accentul mai deosebit pe colectarea selectivă şi mai ales pe găsirea materialelor reciclabile într-o proporţie mult mai mare. De la 1 iulie, ce intervine în plus este că se pune accent mai mare pe colectarea deşeurilor şi pe operatorii de salubritate, care, la rândul lor, trebuie să depună aceste materiale colectate către nişte societăţi. Se numesc acum OIRP-uri pe scurt, care lucrează în numele producătorilor de ambalaje, adică acelora care le introduc pe piaţă”, ne-a explicat directorul SUPAGL Brăila, Dumitru Munteanu.
Ce înseamnă lucrul acesta? Ei bine, agenţii de salubritate vor aduna aceste materiale – hârtie, carton, pet-uri, material metalic – cu obligaţia de a le mai sorta, încă o dată, de a le transporta, şi în ultimă instanţă, de a le valorifica la reciclator, unde intervin OIRP-urile, care vor prelua ambalajele, contracost, desigur. Pentru a stimula acest lucru, prima măsura a fost ca în municipiu să se monteze acele puncte gospodăreşti, care au în cadrul lor şi module pentru colectare selectivă. La Brăila au fost amplasate deja, pe raza oraşului, 210 puncte destinate asociaţiilor de proprietari, urmând ca în perioada următoare să se ajungă la 300, pentru a se acoperi întreg municipiul, după cum spune viceprimarul Doiniţa Ciocan. “O altă măsură a fost ca în zona de case, aceşti agenţi să facă colectarea selectivă de la fiecare casă şi lucrul ăsta îl vor face prin distribuirea unor saci pe culori diferite, astfel încât fiecare om dintr-o curte să-şi pună deşeurile reciclabile în saci”, ne-a explicat Ciocan. Cum operatorii de salubritate din Brăila s-au plâns deja că nu-şi permit să asigure câte 3 saci pentru fiecare gospodar în parte de la case, colectarea selectivă a deşeurilor se va rezuma doar la un singur sac distribuit fiecărei curţi în parte. Un sac de culoare galbenă, în care tot omul va arunca fracţia uscată, însemnând hârtia, plasticul, sticla, iar restul gunoiului menajer va ajunge tot în propriile pungi sau tomberoane, ca şi până acum. Cert este că autoritşţile locale au semnat deja un protocol de colaborare cu 5 astfel de organizaţii. “OIRP-urile preiau ambalajele astea şi plătesc o sumă pentru ele. Prin lege, producătorii de ambalaje de acest gen au obligaţia să le şi retragă în scop de reciclare. Noi avem protocoale de colaborare cu 5 astfel de organizaţii şi conform acestor protocoale, firmele de salubritate trebuie să ducă către aceştia ambajele reciclabile, pentru care primesc o sumă de bani”, a mai spus viceprimarul Brăilei, Doiniţa Ciocan.
Tot la capitolul noutate, vor fi şi sancţiunile mai mari prevăzute pentru cei trei operatori de salubritate ai municipalităţii, dacă nu se conformează prevederilor contractuale de colectare selectivă, dar şi reduceri de taxe pentru operatorii economici care respectă totul ca la carte. În ceea ce-i priveşte pe contribuabili, aceştia nu vor avea de suferit, deocamdată, dacă mai calcă strâmb în privinţa colectării selective. Motivul? Autorităţile mai acordă o perioadă de acomodare, la sfârşitul căreia vor apărea însă şi amenzile pentru populaţia certată cu bunul simţ. “Avem un tarif unic, toţi cei trei operatori au acelaşi tarif către agentul economic. Dacă agentul economic respectă regulile, programul, el are posibilitatea de a solicita salubrizatorului practicarea tarifului redus cu 15%”, a mai spus Doiniţa Ciocan. Potrivit acesteia, tariful unic este de 89,85 lei pe metru cub deşeuri, plus TVA, adică 106,9 lei. Iar de la 89,85 de lei, el are posibilitatea să-i scadă la 77 lei, pe metru cub, dacă colectează selectiv.
Cu mai multe detalii vom reveni în ediţiile viitoare.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















