Social Media

Învățământ

Brăila, în top și la BAC

Timp de citire: 8 minute

* cu o rată de promovare de 73,4%, înainte de contestații, județul nostru se clasează pe un onorabil locul 5 în ierarhia națională * promovabilitatea în rândul absolvenților din seria curentă este de 80,30%, în timp ce la seriile anterioare aceasta este de doar 22,89% * rezultate bune s-au înregistrat la toate liceele teoretice din Brăila, însă la trei licee tehnologice niciun candidat nu a luat BAC-ul * absolvenții Colegiului „Murgoci” s-au descurcat cel mai bine la acest examen, trei eleve ale liceului reușind să obțină media 10
 
 
S-au sfârșit emoțiile și pentru absolvenții de liceu! Ieri, tinerii din Brăila au aflat ce note au obținut la examenul de bacalaureat, înainte de contestații promovabilitatea în județul nostru fiind de 73,4%. Procentul este mai mic față de anul trecut când inițial rata de promovare a fost de 77,12%. Chiar și așa, județul nostru ocupă până la soluționarea contestațiilor locul 5 în clasamentul național, pe primele poziții fiind sectorul 4 al Capitalei (80,94%) și județele Cluj (80,71%), Iași (76,34%), Bacău (75,96%) și Sibiu. Pe de altă parte, cele mai slabe rezultate sunt în Ilfov (38,44%), Giurgiu (47,33%) și Harghita (50,33%).
Revenind la Brăila, la sesiunea de vară a bacalaureatului s-au înscris 1.738 candidați, conform informațiilor puse la dispoziție de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila. Un număr de 1.673 candidați s-au prezentat la probe, 65 candidați au absentat iar un absolvent a fost eliminat din examen. Trebuie precizat că absolventul eliminat este de la Colegiul „Murgoci” și a fost dat afară din bacalaureat fiindcă a intrat cu telefonul mobil în sală. Însă, conform declarațiilor reprezentanților ISJ Brăila, intenția lui nu a fost să copieze, cel mai probabil, din cauza emoțiilor, acesta uitând să îl depoziteze la camera de bagaje.
Notele obținute de candidați arată că 1.228 de tineri au reușit să promoveze examenul, în timp ce 444 candidați au fost declarați „respinși” (102 cu medii între 5 și 5,99). Statistica pe tranșe de medii se prezintă astfel: 7 și 7,99 – 338 medii; 8 și 8,99 – 366 medii; 9 și 9,99 – 263 medii. Anul acesta sunt trei absolvenți care au obținut media 10.
 
8 din 10 absolvenți din promoția curentă au promovat BAC-ul
 
Datele ISJ Brăila arată că absolvenții care au terminat anul acesta liceul s-au descurcat bine la bacalaureat. Concret, la examen s-au înscris 1.507 de candidați, 35 fiind absenți și un candidat eliminat. Așadar, dintre cei 1.472 de absolvenți prezenți la examen, 1.182 au fost declarați „admiși” iar 289 „respinși” (din care 62 respinși cu medii între 5 și 5,99). Rata de promovare în rândul absolvenților din seria curentă este de 80,30%, înainte de contestații. Pe tranșe de medii, statistica se prezintă astfel: 221 medii între 6 și 6,99; 331 medii între 7 și 7,99; 364 medii între 8 și 8,99; 263 medii între 9 și 9,99 și 3 medii de 10. Promovabilitate de peste 90% se înregistrează la opt licee: „Murgoci”, „Iorga”, „Perpessicius”,”Bălcescu”, „Ana Aslan”, „C. Angelescu” Ianca.
Legat de promoțiile anterioare, promovabilitatea este de 22,89%. Un număr de 231 candidați s-au înscris să mai susțină o dată bacalaureatul. S-au prezentat la probe 201 candidați, 155 au „picat” din nou BAC-ul (40 cu medii între 5 și 5,99) și doar 46 de candidați au reușit în final să „treacă” de „examenul maturității”. Cei mai mulți tineri care au dorit să susțină din nou BAC-ul sunt de la liceele „Ion Ghica”, „C. D. Nenițescu”, „Mihail Sebastian”, „Ed. Nicolau” și „Nicolae Titulescu” Însurăței.
De precizat că liceele „Bălcescu” și „Murgoci” nu au avut niciun candidat din promoțiile anterioare care să susțină din nou bacalaureatul.
 
Proba la alegere, testarea cu cele mai mari note
 
Inspectoratul Școlar Județean Brăila a realizat o statistică și pe cele trei probe, cifrele arătând că proba la alegere a profilului și specializării a fost cea la care absolvenții s-au descurcat cel mai bine. La această testare, din cei 1.597 de candidați prezenți, 1.473 au avut note mari sau egale cu 5 (92,94%). Interesant de precizat este că peste jumătate dintre ei au obținut note între 8 și 10: 49 note de 10, 391 note între 9 și 9,99 și 409 note între 8 și 8,99.
La prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, promovabilitatea este de 88,57% (note peste 5). Aici s-au obținut și 19 note de 10.
La fel ca anul trecut, cea mai mică promovabilitate s-a înregistrat la proba obligatorie a profilului și specializării, susținută la Matematică de către absolvenții de real și la Istorie de cei de uman. Rata de promovare la această testare este de 86,66%.
 
Topul liceelor brăilene
 
La fel ca anul trecut, în urma rezultatelor obținute de candidați la examenul de final de liceu, Colegiul Național „Gh. M. Murgoci” conduce clasamentul județean al liceelor cu o promovabilitate de 99,48%. Pe locul doi se află Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” cu o rată de promovare de 97,66%, urmat la mică distanță de Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” – 97,28%. Topul continuă cu Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” – 95,49%, Colegiul Național „Ana Aslan” – 89,66%, Liceul Teoretic „C. Angelescu” Ianca – 80,39%, Liceul de Arte „Hariclea Darclee” – 79,12% și Liceul Teoretic „P. Cerna” – 73,46%. La Liceul Teoretic „G. Vâslan” Făurei promovabilitatea este de 57,59%, în timp ce la Liceul Teoretic „Mihail Sebastian” rata de promovare este de 55,26%.
Dacă la liceele teoretice rezultatele sunt în general bune, la polul opus se află toate liceele tehnologice, unde rezultatele arată astfel: Liceul Tehnologic „N. Titulescu” Însurăței – 43,48%, Colegiul Economic „Ion Ghica” – 42,62%, Liceul cu Program Sportiv – 39,78%, Liceul Tehnologic „Nicolae Oncescu” Ianca – 33,33% , Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni – 31,25%, Colegiul Tehnic „C. D. Nenițescu” – 29,03%, Liceul Tehnologic „Ed. Nicolau” – 24,24%, Liceul Tehnologic „Panait Istrati” – 15,63%. Există și trei licee din Brăila cu 0% promovabilitate. Niciun candidat de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, Liceul Tehnologic „G. K. Constantinescu” și Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” nu a reușit să treacă de „examenul maturității”. 
 
Colegiul „Murgoci”, campionul absolut al bacalaureatului
 
Sesiunea iulie 2019 a examenului de bacalaureat a fost un succes pe toate liniile pentru absolvenții Colegiului Național „Gh. M. Murgoci”. Prin rezultatele obținute de aceștia, „Murgoci” este liceul cu cea mai mare promovabilitate, locul unde s-au luat cele trei medii de 10 și unitatea cu cele mai multe note maxime obținute la probele examenului.
Dintre cei 193 de absolvenți care au susținut toate probele examenului peste 55% (107 absolvenți) au înainte de contestații medii între 9 și 10. Alți 64 de tineri au medii între 8 și 8,99 (32,99%), 18 candidați au obținut medii între 7 și 7,99 și doar 4 absolvenți au promovat bacalaureatul cu medii între 6 și 6,99.
Cele mai fericite sunt probabil cele trei eleve care au încheiat „examenul maturității” cu 10 la toate cele trei probe. Este vorba despre Ana Maria Buricea, Claudia Georgiana Căpriță și Diana Diaconu, cele trei fete fiind colege de clasă la specializarea Științele Naturii.
O altă performanță a elevilor de la Colegiul „Murgoci” o reprezintă numărul de note de 10 obținute la probele examenului: 52. S-au luat 14 note maxime la limba română, 12 la proba obligatorie a profilului (5 la istorie și 7 la matematică) și 26 de note de 10 la proba la alegere a profilului și specializări, cele mai multe note de 10 fiind la fizică (12).
Cu cele trei absolvente de 10, Colegiul Național „Gh. M. Murgoci” intră în topul liceelor din țară cu cele mai multe medii maxime la bacalaureat, potrivit edupedu.ro.
 
Promovabilitate mai mică și la nivel național
 
Ministerul Educației Naționale anunță că rata de promovare în ansamblu (înainte de contestații), incluzând și elevii proveniți din promoțiile anterioare, este de 67,2%, cea mai mică din ultimii 4 ani potrivit www.edupedu.ro. Din totalul candidaților înscriși (136.091), s-au prezentat la probe 129.166 de candidați, 84 de absolvenți fiind eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.
În ceea ce privește promovabilitatea (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții care au finalizat studiile liceale în promoția 2018-2019, aceasta este de 73,7% (superioară cu un procent celei de anul trecut: 72,7%).
Reamintim că nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați. Ieri, candidații nemulțumiți de note au putut depune contestații, rezultatele finale urmând să se afișeze sâmbătă, 13 iulie.
 

Învățământ

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli

• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ

Publicat

în

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
Candidații față-n față cu evaluatorii

De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.

În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.

Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.

După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.

Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.

Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.

Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.

Contestațiile au schimbat situația unui candidat

În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.

Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.

Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.

În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!

Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.

Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.

Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.

Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.

Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.

În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală

Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.

Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.

Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.

Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.

Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.

În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.

Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.

Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.

De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?

La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.

Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.

Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.

Verdictul final, în decembrie

În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.

Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.

Citește articolul complet

Învățământ

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari

Publicat

în

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.

La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.

Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.

Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.

Situația burselor la nivelul județului este următoarea:

  • 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
  • 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
  • 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
  • 22 de burse pentru mame minore;
  • 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.

Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.

Ce sume vor primi elevii

Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată  în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.

Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.

După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Mai puțini beneficiari ai burselor de merit

Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.

În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.

La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.

Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.

Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧