Administrație
Brăila. Dezvoltarea durabilă continuă
• strategia de dezvoltare a județului nostru pentru perioada 2021-2027 a avut la bază identificarea nevoilor reale ale județului
Dezvoltarea durabilă a județului Brăila se bazează pe o înțelegere profundă a necesității abordării integrate pentru investițiile publice majore din zonă. Astfel, viziunea, obiectivele și direcțiile de acțiune aferente Strategiei de dezvoltare a județului Brăila pentru perioada 2021-2027 a avut la bază identificarea nevoilor reale de dezvoltare ale județului, pe o bază consultativă (grupuri de lucru, întrebări adresate cetățenilor, chestionare în rândul populației și a mediului de afaceri, consultări, dezbateri publice), care au asigurat consensul asupra priorităților de dezvoltare ale județului, în definirea direcțiilor de acțiune strategică, pe termen scurt, mediu și lung, și în transpunerea lor într-un portofoliu de proiecte, care să asigure premisele implementării strategiei.
Elaborarea strategiei de dezvoltare economică și socială a județului Brăila a avut două componente: cea economică și cea socială cu scopul evaluării și punerii în valoare a oportunităților economice și investiționale care să contribuie la realizarea obiectivelor județene și regionale care țin de competența administrației publice locale, în conformitate cu liniile strategice europene, naționale și regionale și posibilitățile reale de acțiune ale Consiliului Județean Braila.
Proiectele și promotorii lor
Strategia de dezvoltare a Județului Brăila 2021-2027 s-a bazat pe portofoliul de proiecte în care au fost incluse propuneri de intervenții aflate în diferite stadii de maturitate – proiecte aflate în diferite faze de pregătire (pre-fezabilitate, fezabilitate, expertiză tehnică, DALI, proiect tehnic, în implementare etc.), respectiv idei de proiecte aflate într-un stadiu incipient și care au intrat în etapa de pregătire propriu-zisă ulterior aprobării documentului strategic.
Propunerile de proiecte au fost obținute direct de la promotorii lor, discuții în cadrul grupurilor de lucru și a interviurilor pe bază de chestionar, fie indirect, fiind preluate din strategii și studii realizate anterior. Dezvoltarea portofoliului județean de proiecte s-a realizat în strânsă colaborare cu toți factorii de decizie de la nivelul județului Brăila, realizându-se o centralizare a tuturor proiectelor propuse sub formă de bază de date în format electronic, pentru a facilita actualizarea ei ulterioară. Portofoliul județean de proiecte a fost structurat pe obiective specifice de dezvoltare. Până în luna aprilie 2021 au fost primite un număr de 824 proiecte, cu o valoare cumulată de 219.447.650.081,78 lei, cu excepția proiectelor care nu au prevăzut bugetul.
În acest sens, toate proiectele depuse pe Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” răspund întocmai misiunii de dezvoltare a Județului Brăila. Strategia de Dezvoltare a Județului Brăila 2021-2027 prevede îmbunătățirea permanentă a calității vieții oamenilor și asigurarea accesului egal la utilități și servicii publice și implicarea activă a instituțiilor pentru dezvoltarea economică și socială echilibrată a județului.
20 de contracte de finanțare prin “Anghel Saligny” la Brăila
La nivelul județului Brăila s-au semnat 20 de contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 267.904.478,32 lei. Cea mai mare sumă alocată prin ”Anghel Saligny” județului Brăila revine Consiliului Județean – 41 milioane lei pentru lucrările la drumul județean 255A.
Contractele semnate vizează modernizarea unor străzi și drumuri de interes local, înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă, a sistemelor de canalizare, precum și construirea sau reabilitarea unor poduri și podețe.
Acest program reprezintă o oportunitate imensă pentru dezvoltarea comunei/orașului. Primul beneficiu direct al includerii unor investiții în acest program este cel al cetățenilor județului Brăila care pot beneficia de utilități publice atât de necesare, prin implementarea acestora asigurându-se creșterea calității vieții în localitățile de pe raza județului Brăila.
Proiecte de sute de milioane
1. Municipiul Brăila – Modernizare străzi Comorofca – 12.300.000 lei
2. Municipiul Brăila – Modernizare străzi Cartier Nedelcu Chercea, etapa a II a – 30.700.000 lei
3.Consiliul Județean Brăila – Reabilitare Drum Județean DJ202D – 25.921.086,80 lei
4.Consiliul Județean Brăila – Reabilitare Drum Județean DJ255A, pe tronsonul cuprins între km 30 – km 44 plus 084 – 41.136.785,56 lei
5. Făurei – Realizare trotuare pe străzile din UAT Făurei – 6,976,001,94 lei
6. Bărăganul – Modernizare străzi locale în comuna Bărăganul – 12.000.000 lei
7. Bordei Verde – Modernizare drumuri de interes local în comuna Bordei Verde – 12.000.000 lei
8. Chiscani – Modernizare străzi comuna Chiscani – 15.623.228,49 lei
9. Frecăței – Asfaltare DC57 tronson DJ212A intrare sat Titcov – 8.000.000 lei
10. Galbenu – Reabilitare străzi în comuna Galbenu – 3.926.889,84 lei
11. Gemenele – Modernizare drumuri locale în satele Gemenele și Găvani – 7.496.946,78 lei
12. Movila Miresii – Modernizare străzi în localitatea Movila Miresii – 6.221.613,53 lei
13. Romanu – Modernizare drumuri în satele Oancea și Romanu – 9.475.000 lei
14. Salcia Tudor – Asfaltare străzi în sat Salcia Tudor – 12.000.000 lei
15. Scorțaru Nou – Modernizare drumuri de interes local în comuna Scorțaru Nou – 8.000.000 lei
16. Surdila Greci – Reabilitare drum comunal DC1 (DN2B – str. Gării Făurei) – 1.576.270,71 lei
17. Șuțești – Modernizare și extindere rețea de alimentare cu apă în satele Șuțești și Mihail Kogălniceanu – 11.257.046,74 lei
18. Unirea – Reabilitare și modernizare drumuri de interes local din comuna Unirea – 9.190.808,98 lei
19. Victoria – Înființare rețea de canalizare menajeră în comuna Victoria – 30.612.122,83 lei
20. Vișani – Reabilitare pod localitatea Vișani – 3.190.676,12 lei
TOTAL: 267.604.478,32 lei cca. 54.000.000 euro
Ca orice program național de investiții și Anghel Saligny presupune implicare din partea tuturor celor din administrația locală pentru a gestiona cât mai bine toate etapele, dar înseamnă în egală măsură și beneficii pentru fiecare în parte ca urmare a dezvoltării localităților.
Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















